îmi doresc măcar pentru o secundă să fiu leonard cohen să-ţi pot spune că e patru dimineaţă sfîrşitul lui decembrie şi-ţi scriu doar să văd dacă eşti mai bine. e patru dimineaţă încă nu e sfîrşitul lui decembrie şi mă uit la draperia care stă să cadă. probabil eşti bine. oricine-ai fi. în colţ tavanul a prins mucegai bătrînul de deasupra într-un acces de demenţă a spart caloriferul.
dimineaţa mă uit în oglindă măsor cît a mai ieşit dintele din gingie şi cît mai are pînă să cadă. barba mă înţeapă gîndul îmi fuge la vremea cînd eram copil şi umblam cu tălpile goale prin trifoiul abia cosit. nici o femeie nu mai umblă goală prin bărbatul abia cosit.
de patru zile pe drumul meu a apărut un cîine mort. seara de-a latul străzii atîrnă lumini ornamentale ca nişte sîni fără lapte. la redacţie m-au tăiat de la cafea pentru că se pun bani prin rotaţie şi eu n-am mai contribuit demult.
dimineaţa femeile se adună. discută depre leacuri pentru noile coşuri apărute despre cum aşteaptă copiii lor cadouri. eu sînt trimis la mama dracului în comune să fac reportaje despre cum se votează. să fac pagini publicitare despre primari anchetaţi penal. să mă interesez de handbalista bolnavă de gripă nouă. să fac raportul anual al parlamentarilor locali. fiecare zi seamănă cu o cheie pe care ţi-o atîrnă părinţii de gît şi seara constaţi că dup atîta bulgăreală ai pierdut cheia şi trebuie să aştepţi să vină cineva să deschidă.
să deschidă ce? o uşă spre o cameră care seamănă cu o redacţie în care nu ai voie să te gîndeşti la tine. sau la fel de bine ar putea semăna cu un aeroport.
15.30. aeroportul bacău. mă simt ca harrison ford în templul blestemat. am palmele transpirate car după mine o valiză de parcă aş căra un cufăr găsit pe o corabie scufundată. printre haine o sticlă de lacrima lui ovidiu. cu greu reuşesc să găsesc singurul avion aflat pe pistă. încerc să mă acomodez cu spaţiul strîmt. miroase a terebentină. ba nu. ca pe holurile şcolii generale cînd suna primul clopoţel şi noi dădeam buzna în clasă.
ninge de două zile iar spitalul s-a umplut de oase rupte. ninge apăsat pielea mă înţeapă ca atunci cînd mi-am rupt mîna şi medicii îmi aplicau electroşocuri pentru stimulul nervilor. în buzunarul de la piept strîng biletul de avion ca o mamă care alăptează. în piept nu mai am inimă ci un aeroport. london here i come. aduceţi garda regală şi pe u2.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu