ca o pălărie veche pe capul lui raj kapoor

cu greu îmi ţineam echilibru pe gheaţa care începuse să se topească. un fel de pieliţă alunecoasă care ascundea urmele celor care au încetat să mai treacă pe-acolo. pe uliţă mirosea a fum de ciocălăi. apa îmi îmbrăţişa picioarele ca părul magdalenei.

dîn ogradă dispăruseră toţi merii şi prunii. poate cel mai mult m-a durut moartea părului de la poartă. în fiecare an de sfînta maria băieţii din sat aruncau cu pietre în el să cadă perele grase ca fălcuţele unui prunc. în locul lui se iţise o nişă de beton în care cineva îmi spunea că acolo va sta contorul de la electrica.

*

poarta pe care flăcăii o dărîmaseră cînd se măritase ela. fîntîna în care bunică-miu mă căuta cu cangea crezînd că m-am înecat se căsca acum ca o gură ce suge pentru ultima dată aerul de la suprafaţă. şi nu ştiu de ce iar m-a durut. pe vremuri mă ridicam pe vîrful picioarelor ca să ajung la găleata cu apă. acum eram de patru ori mai înalt decît ea. mi-am zis atunci că probabil unele lucruri se micşorează doar ca noi să putem creşte. dacă toate ar creşte cu noi probabil n-aveam mai avea loc unii de alţii în ceruri.

*

ne-am pus hainele la uscat pe bordul maşinii apoi am ieşit la plimbare prin chamonix. era o noapte clară. lucidă. mont blancul părea un bunic ce-şi leagănă nepoţii pe genunchi. pe străzi o bolboroseală ciudată. oamenii nu mai vorbeau în cuvinte. oricum nu ne-am fi înţeles. am închis ochii şi mi-am imaginat că din gurile lor ies baloane de săpun. o sticlă de whiskey zăcea pe jumătate îngropată în zăpadă. am iubit sticla aia pentru că noi oamenii ne îngropăm unii pe alţii la doi metri sub pămînt apoi ne mirăm de ce ne lipsim.
telecabina era oprită. peste tot lumini care te înconjurau bucuroase că au găsit o formă de viaţă.

*

pe vremuri băieţii lui Cucea se urcau beţi în tractor. erau singurii din sat care aveau drujbă iar pentru un pahar de ţuică tăiau lemne iarna prin sat.

pereţii casei era brăzdaţi de crăpături adînci. ai fi zis că bunică-mea îşi întinde rădăcinile prin pereţii de chirpici în căutarea lui petrea al ei.
la început nu m-a recunoscut. lîngă pat căldăruşa în care îşi făcea nevoile. şi cadrul metalic cu care se deplasa. dacă bunică-miu ar fi fost vreun cristos atunci cadrul metalic ar fi fost suliţa soldatului care-i străpunge coasta. din coasta lui n-a curs sînge şi apă. a curs fier topit.

în mînă frămînta o plăcintă cumpărată de la magazin. auzi miluţă să nu care cumva să scrii rău despre guvernanţi.
de ce.
o să-i superi şi-o să te bage la închisoare.
a ciugulit brînza din plăcintă a făcut-o boţ apoi a început s-o molfăie. mîna lui mi se părea un vreasc uscat pe care dumnezeu îmbrăcat în halat de moton îl aruncă înfrigurat într-o sobă.

*

anestezia a coborît pe străzile din chamonix. oamenii se îndreptau tăcuţi spre pîrtie. încă mai aveam limba arsă de la frankfurteri şi conservele de beef curry. după o noapte ghemuit în maşină îmi simţeam genunchii ca o crustă de gheaţă gata să cedeze.
cîntaserăm toată noaptea cu chitara în centru iar ceaţa care se ridica de pe munţi mi se părea inutilă. singurul lucru cert e că niciodată lumina n-a fost mai bogată ca întunericul.

*

iaca nu-i bun. nu-i bun cît cîştigi. de ce n-ai rămas.
păi şi acolo e greu.
cristi?
munceşte şi el pe unde apucă.
iaca nu-i bun.

a adormit cu gura deschisă în timp ce noi mîncam. mă uitam la bărbia lui şi mi se părea că e un gheţar din argentière care în fiecare an e mai aproape de oameni cu doi centimetri.
m-am gîndit atunci oare cum să iau mogîldeaţa aia de om în braţe să fug cu el pe mont blanc şi cînd se trezeşte să creadă că e încă în armată şi se ascunde de nemţi prin nămeţi.

am ieşit. în curte o casă nouă. stîngace ca o pălărie veche pe capul lui raj kapoor.
da petre am zis. moartea e ca atunci cînd se schimbă garda regală la buckingham palace.