erau vremuri în
care credeai că luna e o ecografie a nopţii
femeia de lîngă
tine o antecameră în care fumai neliniştit
te gîndeai doar la
cineva care să-ţi ducă numele mai departe
ca şi cum viaţa ta
ar fi fost o cursă de sănii trase de cîini
soarele era o moaşă
care interpreta imagini
aici sînt mînuţele
aici sînt plămînii
te gîndeai la o
pătură de siguranţă handmade pentru nou-născut
ştii cît contează
pentru oameni lucrul acesta
tot ce-ai făcut cu
mîinile tale ai făcut doar ca să te apropii de ei
ai învăţat prea
tîrziu că apropierea e cealaltă formă a depărtării
îţi dai seama cît
de puţin contează tot ce ai spus ce-ai făcut
oamenii vor sunete
vor mişcare
doar ca să creadă
că nu sunt singuri
uneori îţi vine să
taci atît de scrîşnit încît de ruşine
oamenii să se bage
singuri în sicrie şi să spună
da prietene am
greşit
uneori ţi-e dor de
lucruri simple cum ar fi marieta
pedagogul care te-a
dat afară din cămin
după ce te-a prins
că jucai pocker
pe dezbrăcate cu
fetele de la catolic
sau pur şi simplu
să crezi că dacă te apuci să sapi o groapă
spre centrul
pămîntului
cînd vei ajunge la
capăt te vei trezi în china
să presupunem că
sfîrşitul e o coridă care se ţine
cu casa închisă
şi dumnezeu e un
taur care după atîta izolare
nu vrea altceva decît
să dispară
orice mişcare
nu-ţi mai rămîne
altceva de făcut decît să intri-n arenă
îmbrăcat într-un
costum de lumini
saluţi mulţimea ce
freamătă ştiind că va urma ceva memorabil
te-aşezi în
genunchi laşi capa-n pămînt
apoi te rogi
că măcar unul din
cei pentru care vreodată-ai contat
să fie peon şi să
distragă atenţia
în timp ce
coarnele-ţi sfîşie pieptul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu