joi, iunie 11, 2015

cireșarii




recunosc
știu despre viață și moarte
cam tot atîta cît știu despre lumini și umbre
dar nu pot înțelege în ruptul capului
de ce în loc să ne rugăm nou-născuților
pentru că ei n-au făcut încă alegeri greșite
așteptăm ca unul din noi să moară
îl pironim cu o cruce neagră în calendar
ca un liliac
apoi ne-nchinăm la resturi de haine
și degete putrezite
în momente de rătăcire
avem impresia că simțim
răsuflarea vocea sau șutul în fund al celui ce-a fost
 în restul zilelor plătim slujbe de pomenire
de parcă moartea ar fi o ploaie curată venită la timp
peste viața noastră întoarsă pe dos
ca o brazdă de plug

acuma doamne
nu mă înțelege greșit
cred că știi că-ți caut tovărășia
așa cum zgăibărici încerca să imite polarul fram
și mai știi că-mi iubesc viața chiar de m-ai pune
să car o cruce de fontă
dar se întîmplă o zi cînd mi se face urît de atîta pustietate
și-mi vine să scuip în palme
să mă cațăr în cer ca-ntr-un cireș amar
chicotind să arunc în oameni cu sîmburi
oamenii să-ți bată în poartă să spună
bădie morțune
milică al tău n-are stare

recunosc
știu despre lumea asta
cam tot atîta cît știu despre lumea de dincolo
dar nu pot să nu rîd
cînd cei ce-au rămas visează pe cei ce-au plecat dintre noi
apoi se dau de ceasul morții să înțeleagă ce-nseamnă
îi vezi plini de viață dacă cei morți o duc în bine în vis
îi vezi pierduți dacă cei pierduți o duc rău
de fapt
totul e mult mai simplu
se întîmplă o noapte cînd morților li se face urît
de atîta pustietate
scuipă în palme se cațără-n visele noastre
ca-ntr-un păr de sîntă mărie
aruncă în oameni cu sîmburi
oamenii bat chicotind la domnul în poartă
bădie morțune
vezi că ai tăi nu prea au stare

Niciun comentariu: