stairway to heaven

am ajuns la concluzia

că raiul e o stare de uitare continuă

și că singurul lucru de care ne aducem aminte

-cum am ajuns acolo-

e doar pentru a începe o conversație

cu alții ca noi:

salut

tu cum ai ajuns aici?

păi am căzut de pe schelă în timp ce renovam

o secție de oncologie

dar tu?

duceam cu mașina pachete pentru sărmani

mi-a sunat telefonul și-am intrat pe contrasens…

știi cumva există pe-aici vreun magazin

unde se vinde pîine fără gluten? nu de alta

dar i-am promis soției…

habar n-am acu’ am picat și eu

mă întreb dacă aici sunt cutii poștale unde

să redirecționez corespondența din timpul vieții

nu de alta dar n-aș vrea ca pe pămînt cutia poștală să dea

pe dinafară cu notificări de conversie a creditului din franci elevețieni

în altă monedă

iar vecinii să spună că nu sunt un bun locatar

…poate ieșim diseară la un pahar de bere

prespun că aici au numai light și se-ascultă doar

jimmy page chitară solo

ai grijă doar

că noaptea îngerii mișună pe nori

mai ceva ca niște gîndaci de bucătărie

ok atunci pe diseară

mă bucur că te-am uitat

și eu la fel