Schiurile
Cerul vînăt îngheţase. Căscă o vreme gura Milică se gîndi că cerul ăsta seamănă cu bărbatu lu tanti Sîia. Tot aşa era vînăt pe catafalc şi cînd l-au suit în basculantă să-l ducă la cimitir se holba îngheţat la babele care-l boceau de formă.
De după nori se rostogolea fără zgomot un bulgăre roşu. Milică îşi aduse aminte de bolovanii pe care îi aruncau duminica în geamurile de la căminul cultural cînd în loc să dea nea Ciobanu filme chinezeşti era concert de varietăţi şi muzică populară.
Se urni cu greu.
Două scînduri îndoite la capăt pe mijloc două curele din piele tare de porc prin care îşi băga ghetele. De două zile împieliţatul mergea ca un împărat la derdeluş cu schiurile pe care i le făcuse tovarăşul inginer.
Cobora pîrtia cu viteza unei comete lăţoase pînă şi ăi mai mari care nu-l lăsau să facă bob mureau de ciudă.
În vîrful pîrtiei puzderie de sănii. Tolomacii stăteau înghesuiţi unii într-alţii ca seminţele de floarea-soarelui.
Dă şi mie să mă dau o tură, se auzea din toate părţile.
Necheză mulţumit zăpada era numai bună. Căzu de cîteva ori pînă pricepu cum stă treaba.
Pînă spre seară transpiră. Se mai agăţa de cîte o sanie mai dădu la vreo doi schiurile trebuia să te pui bine cu ăi mai mari. Dacă te băteai cu cineva nu te uitau.
Cerul vînăt se făcu negru. Sprijini schiurile de cerdac făcu un pas înapoi le mai admiră o dată apoi intră în casă.
Cerul negru se făcu gălbui ca reflectorul de la S.M.A. Dimineaţă. Milică ieşi pe cerdac şi îngheţă ca mortu lu tanti Sîia.
Pe locul schiurilor o pojghiţă subţire de gheaţă mai subţire decît împrejur unde era zăpadă de o săptămînă. Schiurile lipseau.
Poliţia, răcni dintr-o dată.
Tovarăşu inginer ieşi să vadă ce s-a întîmplat.
Vru să spună căcaţii dar n-avu curaj.
Mi-au furat schiurile, îngăimă.
Văzu nişte urme care duceau pînă la poartă se luă după ele. În drum se pierdură.
Tu-vă-n gura mamii voastre de hoţi, se smiorcăi Milină.
Mai mult n-avea voie să înjure.
BT
Cocoţat pe gard Milică îşi bălăngănea picioarele. Lîngă el frate-su şi încă vreo trei.
Pe teren băieţii de-a şaptea făceau echipele de fotbal. Trei echipe prima care primeşte trei goluri iese şi intră următoarea.
Fu ales primul se umflă în pene era cunoscut ca un portar foarte bun. Unii ziceau chiar că l-ar lua în echipa şcolii. O clipă îi păru rău că nu e şi frate-su în echipa lui.
Puse mîna pe artex să vadă cît e de umflat. Mirosea cam cu miroase toamna pe holuri cînd începe şcoala.
Dădu o pasă cu piciorul i se păru o pasă bună.
În şapte jocuri apără două penaltiuri şi primi trei goluri.
Bă de unde dracu l-aţi scos pe ăsta, urlau ca scoşi din minţi.
Frate-su primi o lovitură în ouă ieşi chircit. Îi păru rău imediat mai pară un penalti.
Sub arborele de lalea băieţii de-a şaptea îşi trăgeau sufletul. Printre ei Milică şi frate-su.
Milică scuipa ca unu de-a şaptea. După un fotbal ca ăsta îşi spunea că poate să sară fără probleme peste trei clase.
Bă să nu te pună dracu să mă torni lu mă-ta că nu te mai bag în echipă, se-ntoarse spre el unul zis Cartoafă. Apoi Cartoafă scoase de nu ştiu unde o juma’ de carpaţi aproape strivit. Îl găsise înainte de fotbal în faţa cooperativei şi-l păstrase anume pentru momentul ăsta.
Mă de ce bagi zăbăloşenia aia în gură, se scîrbi băiatul doctorului. Apoi scoase la iveală un pachet de BT nou nouţ şterpelit de la mă-sa.
Uaaa, se auzi din toate piepturile.
O vreme plutiră prin aer numai oftaturi de plăcere şi scuipături. Gurile se umpleau mai ceva ca ţîşnitoarea din curtea şcolii. Se ridicară să plece.
Dă şi mie să trag, se trezi Milică.
Nu le veniră să creadă. Nici Milică nu se crezu pe sine.
Na dacă mă torni te torn şi eu, îi întinse o ţigară băiatul doctorului.
Sub arborele de lalea doar Milică şi frate-su.
Se uitau amîndoi la ţigară.
Trage tu primu, întinse Milică ţigara spre frate-su.
Ba tu primu.
Milică mozoli filtrul apoi scăpără un băţ de chibrit.
Primul fum îl înecă complet. Parcă era la scăldat şi totă apa Moldovei îl trăgea la fund.
Înghiţi greu sughiţă îi veni să vomite.
Cum e , luciră ochii lu frate-su.
Na să vezi.
Frate-su apucă ţigara şi trase cu sete.
Se făcu alb tuşi puţin încercă să meargă apoi leşină.
Lu Milică i se făcu părul măciucă.
Aoleu să vezi c-a murit.
Legionarul
Pe cerdac forofotă şi chiuituri.
Milică iţi capul de după uşă. Tovarăşu inginer şi şefu de post se ţineau de umeri. Cîntau. Steaua bătuse pe Dinamo.
Bă ce gol a înscris Majaru, bolborosea tovarăşu inginer.
Să mor io dacă n-am zis că bate Steaua.
Marş în beci şi scoate o sticlă de vin se răsti tovarăşu inginer la Milică.
Şi zi-i lu mă-ta să pună de-o cafea.
Tovarăşa profesoară crezu că ia foc. Mai avea două degete de cafea pe fundul borcanului şi corijenţele erau abia la vară.
In semiîntuneric Milică apucă o sticlă goală. “…ţet” se mai putea citi pe etichetă.
Băgă un capăt al furtunului în damigeană şi trase cu putere în piept. Gura i se umplu de lichid. Apoi vomă.
Tovarăşu înginer vorbea cu voce scăzută.
Cică de trei zile satul era în fierbere. Se zvonea că în tunelurile de la mănăstire se găsise un cuib de legionari şi că tovarăşu inginer ar fi ştiut cîte ceva despre asta. Venise comisie de la Bucureşti să cerceteze cazul.
Porcii dracului, încleştă pumnul tovarăşu inginer. Pe popa Tihon care asculta Europa liberă nu-l prindea nici dracu dacă nu le spuneam io. Şi nici pe bărbatu lăptăresei care voia să fugă în America cu o mie de dolari. Başca că le-am făcut notă informativă lunară, mai scrîşni tovarăşu.
Cre’ că lăptăreasa m-a dat în gît m-a văzut că am tăiat doi viţei fără să ştie nimeni şi-acu le-a împuiat capu cu prostii. O crestez să mor io de n-o crestez.
Tovarăşa profesoară se gîndi un moment : mai ai ceva din viţei ?
Da o jumate.
O punem în portbagaj şi mergem la doctoriţa de la nebuni. Stai acolo o săptămînă şi îi spunem să treacă pe biletu de internare şi perioada cînd ai tăiat vieţii.
Din pat Milică ciuli urechile. Auzise de tot felul de cuiburi da de legionari n-auzise pînă acum. Şi mîine taman se nimerea să meargă la peşte.
Cînd dădeau gîndacii de Colorado în cuiburile de cartofi lua larvele ca momeală. Mai erau bune şi larvele din cuiburile de viespi. Afuma cu bălegar viespile şi larvele aveau mare căutare printre pescari. Îi era scîrbă să se ducă să scormonească în groapa cu bălegar. Ştia că sunt rîme frumoase numai că avea o teamă grozavă de nişte gîndaci mari şi păroşi despre care aflase ca se cheamă păduchii calului.
Dar un cuib de legionari era de neimaginat.
Tii să mor io de cîte ori n-am intrat noi în tunelele alea şi speriam fetele da n-am dat de niciun cuib.
Se foi o vreme de ciudă apoi adormi cu un singur gînd. Ce trage mai bine la legionari : cleanul sau begliţa.
