luni, noiembrie 22, 2010

Atenţie că_cade

Pur şi simplu mă rezum la absurd.
Vine un moment în care trebuie să alegi între endorfinele eliberate în organism la fiecare eveniment tragic pe care trebuie să-l exploatezi jurnalistic şi oxigenarea plămînilor. Tot sistemul de valori ţi se dă peste cap. Şi ajungi la un grad de cinism care-ţi permite să macini oamenii mai ceva ca un concasor.
La o adică de mic am fost învăţat că duminica e ziua Domnului. De vreo lună de zile în fiecare duminică specialitatea casei e mortul pe tavă. Aburind şi în exclusivitate.
Dacă mă mai poate mira ceva atunci e absurdul unei situaţii. De fapt nu mă miră. Doar constat pînă unde se întinde şi-mi vine să strig bungeeee.
Sîmbătă noapte o femeie s-a aruncat de la etajul 1 al spitalului. Fusese operată în urmă cu cîteva zile. I se făcuse un implant de cristalin. În toiul noţii s-a dus la toaletă şi s-a aruncat pe fereastră. În urmă cu vreo doi ani un pacient se aruncase de la etajul 3 dar ăla scăpase cu viaţă pentru că aterizase pe gardul viu din jurul spitalului. Femeia aterizase direct în cap şi suferise o fractură de bază de craniu. Ca totul să fie absurd în momentul în care a sărit a fost observată de unlt pacient de la etajul 3. Culmea că respectivul avusese o intervenţie chirurgicală la cavitatea bucală şi nu putea să vorbească. Cu alte cuvinte un mut e martorul unui orb care moare. Dacă cinismul ar fi o persoană cred că ar avea limitele lui. Pentru că femeia s-ar fi putut prăbuşi pe cupola de sticlă a noului Centru de Primire Urgenţe din cadrul spitalului. Centru care va fi inaugurat vineri în prezenţa oficialilor din MS. Uneori viaţa se compune din mici furnicături senzaţii de cald sau arsuri pe care le înţelegi mai tîrziu. Mi-a trebuit o astfel de zi a Domnului în care am realizat cît de plăcut e să-mi simt limba arsă de o ciorbă fierbinte de perişoare după atîtea luni în care am trăit doar din moartea altora.
Oricum lunea pe nimeni nu interesează că cineva e fericit. Lunea e zi de supravieţuire. Lunea e un fel de cutie a milei în care toţi aruncă nişte bănuţi drept mulţumire că s-a dus cel mai slab dintre ei.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Emilian, nu te bucura inca... nu stii cit vei mai suprravietui si tu. Nu stii cind o voce interioara iti va porunci, impetuos, sa faci un pas dincolo de pervaz, de pod sau de alta inaltime. Nu stii cind vei dori sa zbori sau sa incerci sa te pui contra calului de otel, ca Sergiu Nicolaescu. Nu stii cind vei dori sa aflii adevarul, aflat adinc in milul de pe malul apei. Chiar nu.....
Caci, pentru fiecare "vine o zi".

emil spunea...

@anonim: Eu nu ma bucur. Eu doar constat. Doar ma minunez uneori de absurdul unor situatii. Este evident ca va veni o zi. Pentru celelalte lucruri exista viata.

Alex Nistor spunea...

Si totusi, martorul poate povesti ce a vazut, chiar daca e "mut", momentan. Ar putea sa scrie pe o foaie, nu? Daca martorul e si analfabet, atunci chiar ca soarta se distreaza cu oamenii...

emil spunea...

@ Alex; normal ca poate sa scrie. Dar fondul e absurdul momentului. Degeaba poti vorbi ulterior daca nu poti face nimic in timpul evenimentului.

Crin spunea...

Aceeasi detasare am intalnit-o la medicina legala. Cum lucrarile noastre practice (autopsiile) ar fi trebuit sa aiba loc conform programului nostru de la 6-8 seara, nu mai era nimic.. pe masa, de obicei. Dar ne povesteau ultimele disectii cu un zambet retinut, atenti ridicarile pline de oroare, ale spranceanelor noastre. Trebuie sa recunosc ca unele intamplari erau intr-adevar amuzante. Cinismul e contagios.

emil spunea...

@ Crin: Depinde pina unde merge cinismul. Pentru ca nu-i poti plinge pe toti. Eu am o vorba: mortii nu musca. Acum depinde de fiecare sa stie limita dintre cinism si dezumanizare.