vineri, iulie 08, 2011

Cinci. Ani.

Mda. Pe 7 iulie blogul meu a implinit cinci ani. Adică merg la grădiniță. Contrar aparențelor și a tot ce înseamnă blogosferă, încă de la început nu mi-am propus ceva. Nu mi-am propus să fiu formator de opinie, nu mi-am dorit să înjur pe cineva. Nu mi-am dorit trafic și nici publicitate. Mi-am dorit un spațiu de liniște. Un fel de pungă pe care s-o folosești cînd ai atacuri de panică. Nimic mai mult. Nu am confundat niciodată profesia mea(impropriu spus profesie) cu blogul. Nu m-am considerat niciodată scriitor. Cine a avut de înțeles a înțeles. Ca să continui pe linia asta las celor care mai trec pe aici un text de suflet.


ceva ce nu știai despre mine

cînd m-am născut știam deja să vorbesc
să iubesc
trăisem o viață de om așteptam să
învăț gînguritul
regurgitatul
oh atingerea mamei cu palma pe umăr
ca și cum ar fi fost un soldat ce cară în spate camaradul rănit


îmi iubesc viața cu atîta furie
că moartea mi se pare o simplă confuzie
am grupa 01 Rh negativ
de profesie sînt donator universal
oriunde se duce descarcerarea acolo sînt și eu
pe post de perfuzie
prin venele mele curge doar timp

visam uneori să scriu o carte cu titlul
eu nu sînt mesia
ba da sînt propriul mesia
în fiecare dimineață îmi spun
ridică-te ia-ți patul și umblă
și umblu
prin gara de nord cerșesc țigări și oamenii îmi dau doar dispreț
prin chamonix în parcare mă îndop cu o conservă de beef curry
și-mi ia foc cerul gurii
prin creierul ceahlăului la o masă cu vînătorii mănînc tocană de mistreț
prin nagyvárad scormonesc în gunoaie
după ceva de mîncare

iată-mă așadar în fața ta
mai gol ca un recrut în fața comisiei de examinare
nu te cunosc dar mi te închipui
ca un orb ce visează în roșu
cînd m-am născut ursitoarele mele erau plecate la spa
de plictiseală am început să împing soarele pînă în vîrful cerului
pînă într-o zi cînd m-am săturat de roșcoavele pe care le mîncau porcii
mi-am zis mă voi întoarce la tine
voi sta în genunchi și voi spune iubito am păcătuit în fața ta și a cerului
tu m-ai ridicat și ai zis tăiați vițelul cel gras dați-i inelul cel scump
emilian cel pierdut e acasă

e atîta viață în mine că mi-e frică
te-aș lăsa pe tine să-mi deschizi pieptul să-mi scoți inima
ca și cum ai răsturna mămăliguța din ceaun pe un blat de lemn
un cerșetor îmi face complice cu ochiul
o vrabie se răcorește într-o baltă după ploaia de-aseară
singura mea rațiune de-a fi e să fiu pentru altul

și fug de mine ca usain bolt
bat recorduri după recorduri
sînt cel mai rapid om de pe planetă cînd e vorba să nu dau ochii cu mine
morților mei le fac părculețe de joacă
în speranța că voi mai căpăta un mandat de  edil șef peste oameni
în viață



2 comentarii:

kolector spunea...

Si bine-mi pare ca atunci "cand te-ai nascut stiai deja sa iubesti"! Si ma bucur ca "iubesti viata cu atata furie"! Si lucrurile chiar capata un sens cand "emilian cel pierdut e acsa"! Decizia e irevocabila: ai mai "capatat un mandat de edil sef peste oameni in viata"...

P.S.: Sa-ti traiasca blogul (batran, de-acu'), colega! :)

emil spunea...

@kolector: probabil sint cel mai batrin blogger din Roman :))) Uite de aia exista locuri si oameni pentru care se merita sa traiesti cu furie. Pentru ca ei inteleg...