don petrică

dimineaţa oraşul miroase a benzină. decît să cred că tot mirosul ăsta vine din şcolile igienizate prefer să-mi imaginez că sînt primarul acestui oraş cu două artere principale una care duce spre inimă şi alta care străbate tot trupul. şi în fiecare dimineaţă organizez întîlniri cu beneficiarii de la 416 stropesc pe cîte unul cu benzină îl urc pe hotel şi-i dau foc. carnea lor e bună arde o zi întreagă şi fumul se înalţă nesperat de mult. ăsta e felul meu de a avea grijă să nu te rătăceşti. de fapt în fiecare zi ghicesc în oase în pietre în ceara de pe ochi locurile unde ai putea fi. pe o plajă avînd grijă de balenele eşuate din vis. într-un lan de lucernă făcînd poteci ascunse pentru iepuri ferindu-i în chipul acesta de puşcoacele vînătorilor. noaptea dau foc altuia e felul meu de a-ţi spune că nu dorm. primarul oraşului de termopan şi de orologii nu doarme. el ţine luminile aprinse merge noaptea pe străzi şi strigă e ora unu nu s-a întîmplat nimic e ora două n-a venit nimeni. să ştii că aici toată lumea te aşteaptă cu lanuri de floarea soarelui în geam.

*

de regulă ajung primul în redacţie. mă calcă pe nervi bîzîitul aspiratoarelor chelnerii curăţă terasele de lîngă noi calculatorul vuieşte de parcă în apropiere s-a rupt un baraj. pentru jumătate de oră sînt singur îmi desfac ţeasta îmi las gîndurile hai hui peste birouri ca nişte capre de munte care dispar la vederea primului om. o jumătate de oră sînt al meu o jumătate de oră sînt al tău de fapt al meu sau al tău e totuna.

apoi totul se precipită îmi cresc gheare şi colţi sfîşii oraşul mănînc apoi adorm în măruntaiele lui. nu mă pot întoarce la ceea ce am fost decît seara. atunci lucrurile îşi pierd conturul şi îţi e mai uşor să crezi tu poţi fi orice.

*

cînd intri la don petrică trebuie să ştii patru lucruri. vinul se dă la halbă cînd se îmbată oamenii se cară pe braţe ca într-un fel de brotherhood of man pe care nici măcar nu trebuie să încerci să-l înţelegi nimeni n-a auzit de cohen şi toţi joacă table.
don petrică e chel şi uneori uită unde îşi pune ochelarii. despre crîşma lui vorbeşte ca despre o hacienda. îmi spune uite aici e candelabrul aici e salonul unde luăm cina aici e ţarcul de vite. în hacienda se retrag senioritele după ce fac curat în scările de bloc. toate put a mahorcă şi rom. aici e cel mai bun loc să faci pace cu tine să te gîndeşti la ai tăi. dacă ne e teamă de moarte nu ne temem niciodată la fel. dar moartea nu e atunci cînd te cobori în pămînt şi-ţi faci curaj să respiri. moartea e atunci cînd lipseşte ceva sau cînd cînd uiţi sau cînd stai zece ore pe tren şi-ajungi într-o gară care se lipeşte de tine ca o boală de piele.

uneori don petrică doarme cu capul pe bar din gură îi curge saliva ai impresia că toate gîndurile au ieşit din el ca nişte melci poţi să ştii ce-au devenit după dîra pe care au lăsat-o în urmă.
atunci las şi eu în urmă oraşul mă fac mic un punct un bob de orez un fir de praf pe parchet. atunci mă gîndesc la faptul că facem dragoste facem copii doar ca să nu ne simţim singuri. doar ca să ne recunoaştem. don petrică se trezeşte îmi spune nu mai vorbi singur eu îi răspund nu vorbesc singur iubita mea e aici dar nu o vezi pentru că ochii văd doar ceea ce ne trebuie nouă. într-un fel e plăcut să adormi în felul acesta şi să te trezeşti cu aceeaşi dragoste ghemuită în stomac ca un animal călduţ care nu mai are unde să plece.

(textul acesta am să ţi-l înfăşor de gît care pe o funie am să te spînzur am să te privesc
cum dai din picioare cum respiri pentru ultima dată chiar dacă am să fac puşcărie pe viaţă.)

mă lipesc de pereţii vagonului au ceva din fierbinţeala trupului tău dimineaţa pînă şi canapeaua miroase ca pielea ta. a porumb fiert.

întunericul şi-a desfăcut sternul din el a curs o pastă lipicioasă care a şters orice urmă. o vreme n-a mai existat nimic. apoi oamenii au început să-şi ascută dinţii de tocul uşii ca nişte necrofagi aşteptînd resturile după ospăţul celor puternici. am început să umblu aiurea pe coridor număram neoanele aprinse neoanele sparte vedeam oamenii tolăniţi pe banchete un fel de vulturi pleşuvi prea ghiftuiţi să mai poată zbura la vederea duşmanului.

*

la belvedere am ajuns noaptea. vedeam totul prin ceaţă poate aşa trebuia poate am ajuns într-un regat unde e mai bine să nu te vezi cu celălalt pentru că ştii că vei sta foarte puţin şi nu are rost să-l ţii minte. ai avut vreodată senzaţia că te-au trezit brusc din somn te-au luat din pat tu n-ai reuşit să-ţi pui mai nimic în bagaj apoi te-au înghesuit într-un tren fără să ştii unde mergi? ai avut vreodată senzaţi că ai coborît într-o gară mai mult din panica de a nu ajunge nicăieri ăi pe margine drumului copaci înşiraţi ca nişte nazişti care te lovesc cu patul puştii în cap la cel mai mic pas nesigur?

din barba recepţionerului cădea din cînd în cînd cîte un pui de pasăre. atît am putut să văd. în restaurant doi bătrîni beţi dansau un şlagăr uneori cădeau îmbrăţişaţi peste mese mi-am închipuit că sînt nişte soldaţi care se apără unul pe altul într-o groapă săpată de mortiere. femeile treceau pe lîngă mine sau prin mine nu-mi dădeam seama oricum eram deschis ca un refugiu din piatra craiului unde m-a prins odată viscolul şi n-am putut să cobor două zile. mă amuşinau cîte una fornăia zîmbeam dacă i-aş fi dat zahăr cubic din palmă probabil ar fi fost toată viaţa a mea.

în cele din urmă i-am găsit pe ai mei. smîntînă sleită discuţii despre consilii locale salut sînt din hunedoara salut sînt din rîmnicu vîlcea din tîrgu mureş mi-aş dori şi la noi un smurd ca la tîrgu mureş să mă transporte cu elicopterul pînă la spital dacă o fi să mor măcar să mor la mare distanţă de pămînt să am un sicriu de aer şi să fiu înmormîntat într-un tunet.

oamenii sînt un fel de animale de companie cu zgardă electrică. dacă se rup prea mult de realitate se declanşează un mecanism un şoc pe jugulară care îi aduce cu picioarele pe pămînt. o durere cumplită de dinţi şi revenirea la normal. cartela magnetică uăa dărîmată de la baie televizorul stricat frigiderul balconul. balconul frigiderul televizorul stricat uşa dărîmată de la baie cartela magnetică durerea cumplită de dinţi. un sfert de oră m-am chinuit să desfac o sticlă de vin. peste oboseala mea s-a lăsat frigul. nimic de făcut nimic de zis nimic de urlat.

*

nu ştiu cum se face că dimineaţa mă găseşte întotdeauna oricît aş vrea eu să mă ascund. probabil golul e şi el un sistem de localizare. frig. pielea se strînge în jurul meu ca o placă de rigips.

o pustietate de-ţi vine să-ţi smulgi ochii din orbite. la parter zgomot de tacîmuri. nu mănînc.

consilii locale legea 52 legea 544 cafea. cafea legea 544 legea 52 consilii locale la parter zgomot de tacîmuri nu mănînc.

*

mă lipesc de pereţii vagonului au ceva din fierbinţeala trupului tău. controlorul rîde gros rîsul său pare scheunatul unui cîine lovit de maşină. dincolo de fereastră oraşele stau înşirate ca nişte făclii. zîmbesc regele arthur se întoarce în camelot. cavalerii lui au plecat care-ncotro la sfîrăitul liceului. e vreme de pace.

o vreme m-am crezut al pacino urlam pe coridor i'm in the dark here.

apoi lucrurile s-au limpezit. am adormit cu gura întredeschisă poate ajungi mai tîrziu şi nu vei avea cheie să intri.

descoperire de cont

nu mai ştiu ce am visat azi noapte poate în alte dimineţi
m-ar fi durut pentru că astea sînt singurele mele amintiri
în rest nu mai ţin minte oamenii locurile stările
le-am ros în dinţi ca pe creioane le-am derulat înainte şi înapoi
pînă s-au tocit ca o bandă de casetofon demagnetizată
poate în alte dimineţi m-ar fi durut dar astăzi chiar nu contează
voi veni la tine draga mea şi-mi voi umple din nou sîngele
cu tot felul de încolăciri şi poveşti

astăzi e ziua în care îmi voi lua în primire locul din gară
ca pe un pat de cămin în care dormeam amîndoi tu cu gua deschisă
eu cu mîna peste marginea patului
ştii draga mea orice om îşi are un loc în gară şi nimeni nu-l ia
ca în autobuzele comuniste în care găseai scaune pe care scria mama şi copilul
în oraşul meu toate trenurile pleacă la miezul nopţii e cel mai bine aşa
ajung dimineaţă şi toţi îşi încep ziua cu mine

am fost pe rînd un pahar de unică folosinţă
o tipografie
un felinar
astăzi sînt dansatorul de step oamenii mă privesc şi deodată
se simt generoşi îmi lasă în pălărie
un gînd bun şi-o fotografie

ce-aş putea face cu 45 de milioane
să dau de băut celor ce vor să uite
să iau o pîine bătrînei din faţa episcopiei
şi ea o să mă binecuvînteze în acest drum pe care pornesc
să merg în cazinoul de la marginea oraşului
să joc totul pe roşu să cîştig destul
cît să fac morţii mei să trăiască

că tot mi-am făcut descoperire de cont
aş putea să scriu pe asfalt sînt al tău şi toate maşinile
să se încoloneze ca şi cum acesta ar fi marcajul legal
pentru a se evita ambuteiajul de suflete

din casă am ieşit pe furiş
dormeau toţi ca după nuntă
prea multe n-am pus în rucsac trei perechi de şosete
un plover
şi trăiri berechet

am să ajung dimineaţă
cînd tu ieşi de la servici
poate o voi cunoaşte pe mama ta va fi puţin bizar
poate voi spune doamnă eu sînt acela care a făcut dragoste cu fiica ta
poate-mi va spune că pînă şi moartea se-mparte la doi
şi că cel mai greu e să-l conving pe tatăl tău
să mă ducă la gară cu loganul

îmi doresc doar atît
pînă la tine să scot din oameni tot ce-i mai bun
ca dintr-un bancomat de la otp
doriţi chitanţă sau nu nu doresc
în fiecare gară să las cîte un semn pînă la casa de turtă dulce
să beau pînă voi crede că lumea e o femeie gigant
şi s-o muşc de sfîrcuri

apoi ruşinat şi mahmur să-mi scuze

one bullet 'till morning

să te trezeşti dimineaţa să-ţi scuturi degetele ca un husky după o ploaie zdravănă din degete să se prelingă apa să răsufli uşuratea e aici să mergi săltat pe stradă să-ţi spui într-o zi strada asta o să poarte numele meu poate aşa vei rămîne aproape de oameni unii te vor călca cu respect alţii vor merge împleticit nu contează eşti aproape de oameni îi simţi respirînd şi asta te face mai bun să te sui în trenuri de plastic în gări aproape electrice să nu mai păstrezi decît amorţeala din braţ şi căldura patului cînd ea se ridică şi deschide fereastra preţ de o clipă inima ţi se strînge poate o să plece şi ea dar nu ea se întoarce în locul ei între piele şi stern* mi-am dorit să trăiesc mult să mă las de fumat să împart cu ea zilele ca pe-o bucată de pîine draga mea ia şi mănîncă nu te prosti intri în sesiune şi ai nevoie n-am înţeles nici acum de ce îmi dai mie zile mai multe cînd eu sînt obişnuit să nu mănînc zile întregi draga mea ai să cazi pe stradă poate cineva cu maşină gri te va duce în trombă la cel mai apropiat spital iar eu nu voi şti şi-o să dorm ghemuit într-o stare de rău vecină cu voma o să mă trezesc în aceeaşi stare vecină cu voma colega de cameră o să-mi pună comprese o să încerc să mă duc la servici dar după primul pas o să cad şi în cădere o să trag după mine pămîntul* ea e aicişi ziua începe ca şi cum ai învîrti cheile în contact totul se mişcă ea e aici între muşchi şi vertebre totul se mişcă* să te trezeşti dimineaţa să-ţi scuturi degetele ca un miner după o explozie zdravănă din degete să iasă mii de albine şi ele să fecundeze pămîntul să ai un milion de copii şi fiecaresă aibă un nume după lucruri mai importante pe unul să-l cheme soare pe altul străin pe altul culoare ea e aici şi noaptea începe ca un tren mai întîi lent apoi accelerează pînă cînd simţi că nu mai poţi păstra nimic din ceea ce vezi pînă cînd inima se lipeşte de oase ca un copil de trupul mamei*

senzaţional

cel mai mult îmi place ceea ce fac. probabil o să mor rapid şi singurul gînd care-mi va trece prin cap va fi ohoo ce viaţă am avut şi-o să zîmbesc.
hai să ne descompunem:

îmi plac documentările pe teren cu maşina. se întîmplă des să-mi doresc drumuri atît de lungi încît să nu mai am timp să mă întorc. dacă peisajul e sterp scot din creier o pădure şi-o pun în faţa ochilor. în copacii din faţa primăriei veveriţe sau la mallul din oradea o colonie de arici. îmi doresc să văd toate animalele. ştiu că eram în tren şi într-o cîmpie toate lumea striga uite fazanii numai eu de-a naibii nu-i vedeam.

îmi plac drumurile fără întoarcere. am o legitimaţie cu care pot intra în orice om. îl întreb de una de alta unii put alţii plîng alţii zboară şi trebuie să-i legi de cumpăna unei fîntîni ca să poţi scoate ceva de la ei. e inadmisibil să te întorci din aceste drumuri doar cu două trei subiecte documentate. cel mai mult îmi place să mă ciocnesc de oameni. de regulă merg cu capul plecat nu prea suport să mă examineze cineva pentru că atunci cînd ştii tot despre un om acesta nu mai valorează nimic.

urăsc morţii cu aceeaşi măsură cu care urăsc vii care te abandonează. o legătură între oameni ar trebui să fie ca o sudură rezistentă în puncte. o legătură între morţi ar trebui să fie ca un tren mortul cel mai important să tragă după el morţii mărunţi.
ieri am fost la o femeie. bărbatul îi murise undeva prin maramureş. călcat de un tir în timp ce cobora din maşină. încă nu-i aduseseră trupul şi mie inima mi se strînsese ca un păianjen pe care-l atingi cu creionul. ce naiba puteam s-o întreb eu cel care scriam magnifice reportaje despre ceea ce se întmplă în oameni. cînd a văzut maşina noastră a îmbrăţişat capota şi-a început să urle în timp ce copiii se uitau după sicriu.

dincolo de moarte doar moarte. nimic nou. cineva mă întreba ce-aş vrea să se scrie pe crucea mea. astăzi am fost la o familie în care mama voia să-şi vîndă un rinichi. nu voia decît 250 de miloane de lei. pentru prima dată mirosul de om m-a făcut să vărs.
nu mă înţelegeţi greşit. nu plîng de mila nimănui. doar constat.

adevăratele reportaje le scriu în mine. în spatele ochilor. oh dacă aţi avea puterea să citiţi acele ziare care se scriu în spatele ochilor mei în carnea din vîrful degetelor mele.
în septembrie mi-aş lua vreo trei zile libere să merg la cohen.

uneori în maşină închid ochii şi încerc să-mi aduc aminte de oamenii pe care i-am cunoscut. fiecare om e o bornă ca să ştii cît ai parcurs pînă acum şi cît mai ai pînă la tine.
pentru că sîntem suma celor care se gîndesc la noi.

rar am documentări de noapte. zilele trecute am mers cu arasul să împărţim prezervative la curve. era vreo zece jumate stăteam în maşină cu cei de la aras aşteptam. cîte un tir mă orbea îmi trebuia timp să mă obişnuiesc apoi cu întunericul.
sîmbăta îmi place să beau bere neagră de dimineaţă să las capul pe spate să gîlgîi ca un animal de savană în cel mai secetos anotimp.

în altă noapte am făcut reportaj de la o mănăstire unde se zvonea că se întîmplă minuni.
şoseaua sclipea roşiatică eram beat mă despărţisem de iubită. în mănăstire o mare de oameni şi pomelnice. se mai spunea că dacă mergi în jurul bisericii de 32 de ori ţi se va îndeplini o dorinţă. un lanţ de oameni se învîrtea în jurul bisericii ca şi cum ar fi învîrtit roata unui ceas uriaş care-ţi arată cîte respiraţii mai ai. fără să vreau am intrat şi eu în lanţul acela. apoi am vorbit cu un popă gras. din barbă curgea îndurarea. sau zeamă de sarmale pentru mulţi e totuna.

la întoarcere am dat peste o minune. adormise pe marginea drumului şi cineva a călcat-o cu maşina. i-am pus atele ghipsate am luat-o acasă am pus-o în patul meu. pînă dimineaţă am sperat că se va transforma în iubita mea. mi-am adus aminte cum spunea radu ce să fac eu fraţilor c-o minune mi-a fost ciudă o zi întreagă pentru că lui i-a venit primul ideea.

hai să ne recompunem:

ce să fac eu dragii mei c-o iubită?
tot cum ar zice radu am putea să tăcem împreună dar radule nu ne-am văzut de-atîta timp şi tu ştii că femeile sînt ca minunile cînd se-apucă de vorbit greu e să le mai opreşti oricum şi eu aş avea multe de spus am să-mi pun ochii în palmă şi-o să-i dau să citească tot ce am scris în mine e o tipografie care lucrează non-stop să nu rateze senzaţional dacă dimineaţa veţi auzi vreun copil ţipînd în gura mare zenzaţional emil şi-a găsit liniştea emil şi-a găsit liniştea în carnea iubitei dacă veţi auzi copilul acela şi vă veţi întreba cine oare a scris articolul

să ştiţi că eu am fost

where do the children play

"în ce crezi acum cind cei din jurul tău pier"

ei nu-i plac amintirile
pentru că amintirile spune ea te fac mai greu
orice om vine pe lume cu oasele pregătite pentru cît mai multe momente
de ratare cel puţin aşa spune ea cînd vrea să mă simtă se desparte de mine
şi doarme singură

ea era o ferigă sau iederă
nici eu nu mai ţin minte ce era n-am văzut-o demult
i s-au întîmplat multe lucruri importante şi eu n-am fost acolo
ca de exemplu cînd au dormit cei de la travka la ea acasă
ea era întotdeauna aceeaşi se legăna cînd o ţineam în braţe
mie îmi creşteau solzi mă îmbătam din două beri negre
eram întotdeauna altul

ea se legăna întotdeauna în braţele mele eu îi cîntam un vietnamez
se legăna pe o bombă americană rîdeam amîndoi îşi dezvelea dinţii
ca şi cum un primar ţanţoş ar fi dezvelit o statuie îi cumpăram un tractor de bomboane şi
cum rîdeam ştiu sigur acum
tocmai acum cînd pielea mea miroase
ca o mirişte arsă

ei nu-i plac amintirile
mirosul de salam din tren
oamenii fără gură
păsările moarte
mamele moarte
drumurile lungi
săruturile scurte
nesiguranţa

eu am un brigeac cu care desfac berea dis-de-dimineaţă
stau într-o redacţie pustie şi număr pe degete
zilele în care am fost sincer
zilele în care mi-a fost frică
ioana tot timpul spunea că nu putem scrie nimic dacă nu ne doare
nu putem spune nimic dacă nu ne doare
mai bine rămînem în încremenirea noastră
şi ne prefacem puternici

am un briceag cu care desfac berea ca pe nişte vene
şi din vene ies bule de gaz sorb lichidul şi-mi spun asta e pentru tine draga mea
la mulţi ani ce folos au toate dacă eu nu exist

un vietnamez se legăna pe o bombă americană şi ce zîmbete doamne
ce zîmbete mai ţin minte că ţi-am cumpărat odată 300 de tablete de ciocolată
un ou kinder şi o floarea soarelui
cam cu asta rămîi cînd trenurile se-ntorc în triaj

ar fi mai simplu să crezi că oamenii care nu mai sînt lîngă tine
nu mai există
şi că nu s-a întîmplat nimic din ceea ce s-a întîmplat
dar ce te faci cînd creierul derulează aceleaşi secvenţe
iar tu în trupul tău eşti un deţinut care asistă la un program de reeducare

ea era o ferigă sau ideră
eu eram un supererou sau o peşteră