vineri, iunie 20, 2008

scrisoare catre ultimul metrou

cînd ai plecat trăgeai după tine o gară
şi gara nu voia în ruptul capului să se urnească
făceai focul direct pe podea
n-aveai perdele
doar un radio la care se anunţau morţii
cum anunţă preotul cununiile

eu stăteam în burta unei balene
şi mă gîndeam de ce cînd ne uităm la cer
avem tot timpul gura deschisă
dădeam din coate să prind un loc
înghesuit în oameni ca o valiză made in taiwan
controlorul zîmbea ducea mîna la cozoroc
balena se opintea unii erau proiectaţi pe mal
alţii spre soare

dincolo de pereţi oamenii coseau alţi pereţi
verzi şi înalţi eu nu-i vedeam dar erau acolo
auzeam cum îşi ascut coasele ca un cîntec de leagăn
mi-am lipit fruntea de lamă şi-am scris

dragă metroule
îţi scriu ţie ca unui om
cînd tragi seara-n depou şi-ţi găseşti femeia dormind
aşează-te lîngă ea ca şi cum ar fi locul demult căutat
întotdeauna există un om care caută şi unul
care aşteaptă

dragă metroule
îţi scriu ţie ca unui om în care se urcă toţi
şi noaptea rămîne singur
din primul salar mi-am luat un mach 3 fără rost
barba mea creşte la fel ca un lan se roteşte
după un soare

mă trezesc dimineaţa cînd se sting neoanele
frigul intră prin tălpi ca o maseuză începătoare
îmi spun ce onoare domnule ce onoare să fiu
lumina lumii
astronomii prezic voi arde un milion de de ani apoi

apoi ajung în redacţie oamenii sunt nişte monitoare în stand-by
ei nu poartă nume de oameni
ei poartă nume de agenţii de ştiri
astăzi fac ocolul pămîntului meu într-o zi
oraşul acesta ştie să-şi primească eroii
dragă metroule
oamenii sunt nişte pahare de unică folosinţă
din care dumnezeu liorbăie o cafea din cînd în cînd
îşi mai frige limba
cînd am plecat trăgeam după mine o barcă
în care sufletul meu începuse
o croazieră de lux spre
spre coapsele unei iubite ce doarme

Niciun comentariu: