ceva stralucitor

a

cîteodată mă apucă spaima că voi trăi veşnic

atunci îmi vine să-mi iau restul zilelor

să le îndes într-o sacoşă de rafie

urechile mi le astup cu humă să nu le aud scîncetul

şi le arunc într-o apă izvorîtă din plînsul lui dumnezeu

pentru că da

şi bărbaţii mai plîng

mă trezesc fredonînd ce obosit pot fi

doamne ia-mă la tine

atît de obosit încît aş vrea să adorm şi mă trezesc

într-o după-amiază de cîine

mulţimea să mă aclame pentru curajul de a fi tot

ce n-am fost

a

m-am hotărît voi mînca numai aur topit

pînă voi deveni soare

voi învăţa să-mi ţin de cald

aşa cum ţin celui ce îmi este aproape

o voi învăţa pe mama să scrie numele oamenilor nu aşa cum se scrie pe cruce

şi după milioane de ani cînd mă voi stinge

voi lăsa în loc ceva strălucitor

a

nu ştiu dacă ţi-am spus

sînt singurul om care vorbeşte singur

nu sînt nici bogat nici sărac

am doar o inimă care se ţine de mine scai

în-cerc s-o conving la bloc nu e bine pentru animale de companie

mai bine la ţară unde poate să zburde în linişte

mai am un i-phone pe care primesc sms-uri cu ce se întîmplă în oameni

a

şi numele tău începe ca o mirare

sau ca o gură deschisă pentru un ultim sărut

te rog doar

să nu-mi mulţumeşti niciodată

pentru ceea ce e firesc