sînt zile în care
în loc de inimă în piept am o gamelă
din care liorbăie
niște bunici
ghemuiți în
tranșee
plămînii sînt
schije ce spintecă noaptea
și-i scot
măruntaiele
de veghe la
capătul ei ziua un panicat medic militar
care nu știe
altceva decît să administreze morfină
mai sînt și zile
în care scot lumina din casă
ca pe un prozelit
ce-mi vinde gogoși despre noi dumnezei
vreau doar să
stau întins
să fac pe mortul
ori să-mi
imaginez că liniștea e un cadavru cu care trăiesc
de ani de zile în
cameră
doar pentru a-i
încasa pensia
bizară senzația
că trăiesc țintuit de old sparky
și dumnezeu e un
gardian idiot
care nu știe să
seteze voltajul
așa că zilele
mele sînt șocuri electrice
și urlu pînă
devin cianotic
dincolo de
ferestre martori nepăsători
se uită la ceas
așteptînd să se întoarcă
în gropile comune
pe care ei le numesc
viață
odată și-odată o
să-mi vină curajul
o să mă dau de
trei ori peste cap
și-o să devin
altul
o să uit tot ce
știu despre mine
o să mă salut de
parcă m-aș vedea prima oară
o să mă angajez
cofetar
într-o patiserie
din covent garden
n-o să-mi mai fie
frică de ploaie de oameni cărbune
o să fac
mogîldețe din turtă dulce
voi sufla peste
ele și le voi spune
creșteți
înmulțiți-vă
și populați cerul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu