dimineață m-am
trezit speriat
că mai am de
trăit mult pînă la capătul meu
îmi număram anii
de parcă aș fi fost un copil într-o gară
numărînd
vagoanele unui marfar
din pieptul meu
ieșeau păsări verzi
cu vene în cioc
pentru puii din cuiburi
mi-am dat seama
că am venit pe lumea asta
doar ca să mă
deschid oamenilor așa cum dimineața pe vremuri
fabrica de
ciocolată din oraș
își deschidea
porțile
să iasă femeile
din schimbul trei
aici totul e cald
nu există cuvîntul ură
asfaltul iubește
în secret pașii
umbrele scriu
scrisori de dragoste trupului
ochii fecundează
lumina
soarele iese pe
stradă își caută suflet pereche
o lună în ultim
pătrar îl trage ștrengăreșe de mînă
eu mă închipui
pirat
pe umărul drept
în loc de papagal am îngerul vorbitor
l-am învățat să
spună salut cum o mai duci
de fiecare dată
cînd rămîn fără oameni
acum învăț să tac
deaocamdată am
ajuns la litera nimănui
mai am litera
nicăieri și nicicînd
apoi o să pot
tace cursiv
o să mă pot
înțelege cu cei
ce nu-mi mai sînt
demult mi-a
trecut prin cap să candidez ca primar
aș fi promis că
voi transforma cerul într-un loc de joacă
unde mici
dumnezei se dau cu rolele iar părinții pe băncuțe de lut
așteaptă să fie
născuți
mi-aă fi închis
dragostea în shangai tower
și tot eu aș fi
fost prințul care aș fi ajuns la ea
urcîndu-mă prin
părul ei împletit
cînd eram mic cea
mai grea povară mi se părea să ud via
n-aveam timp de
fleacuri voiam doar să cresc
acum e mult prea
istovitor să trăiesc cu gîndul
că am crescut
atît de mult încît
n-o să mai încap
în pămînt și-o să-mi rămînă
tălpile goale
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu