Ardi

dacă este adevărat că frumusețea există

numai în ochii celui care privește

atunci

îți las ție ochii mei pentru că nu știu în ce să mai cred

de multe ori mi-am dorit să ne oprim brusc din creștere

lumea să fie o creșă imensă în care ne mulțumim cu gesturi simple

de dragoste cum ar fi împărțitul creioanelor colorate

împărțitul aceluiași cântec de leagăn același somn

în care să nu visăm explozii și redactori șefi care să urle

că nu transmitem sfârșitul în timp real

nu știu în ce să mai cred

oare oamenii s-au născut buni sau

bunătatea e o modificare genetică apărută cu timpul

ca la cimpanzeii bonobo care-și rezolvă toate conflictele

prin sex și compasiune

e un fel primitiv de a spune dă-mi doamne oameni

ca în verile secetoase când bătrânii din sat împreună cu preotul

mergeau de la biserică la cimitir murmurând

dă doamne ploaie

sunt zile în care e atâta dragoste-n mine

încât mă așez liniștit pe covor și aștept

să dea cineva peste mine din întâmplare

iar întâmplarea să fie cea mai completă

descoperire în evoluția oamenilor

dacă este adevărat că în inima noastră purtăm inima altuia

atunci soarele nu e decât un matelot bronzat

și ca orice matelot care pune piciorul pe uscat după o lungă călătorie

se-nfundă în prima tavernă care-i iese în cale

se-mbată apoi își tatuează pe braț

o lună pe care-a cunoscut-o

într-un bordel asiatic