joi, noiembrie 17, 2016

ultima redută



într-o noapte pe victor hugo au spart
la marisa singurul magazin care nu fusese călcat de hoți
oamenii s-au adunat gură-cască la ancheta poliției
își dădeau cu părerea că s-a acționat la pont
și ca modul de operare-i identic:
cînd au intrat la doamna lilica
hoții au făcut o  gaură-n ușă apoi au furat
toate țigările plus unitatea pc pentru că magazinul
avea camere video(hoții n-au știut niciodată că
erau puse de formă și că unitatea pc n-avea placă video)
cînd l-au călcat pe nea petrică hoții au dat iar gaură-n ușă
apoi au furat toate sticlele de V33
în cele din urmă în bar la răzvan au furat plasma

la marisa patronul înjura primăria
care se lăuda că a montat camere video cu fonduri europene
astfel ca polițiștii locali să prevină faptele antisociale
muncitorii care plecau la schimbul 1 înjurau polițiștii
care s-au lălăit cu ancheta pînă spre după-amiază
și-au lăsat un întreg cartier somnambul
pentru că la marisa avea singurul dozator de cafea
disponibil la orice oră

*

la cîteva zile domnul pal se umflase
ca vaca scăpată în păpușoi
sicriul prea mic părea un costum crăpat la subsuori

un preot mărunt cînta fonfăit
cred că răscumpărătorul meu trăiește
niște măicuțe răspundeau mecanic
și cu ochii mei îl voi vedea pe mîntuitorul meu
singurul trist părea doar ecoul ce încerca
să-și găsească un loc în biserica rece ca o halbă de bere

eu mă tot întrebam dacă după ce moare
sufletul omului se duce direct la judecata de-apoi
ori mai zăbovește puțin lîngă trup să vadă
cine îl plînge sau cine va veni la pomană
afară soarele se cocoțase așa sus pe cer
că-ți venea să chemi pompierii cu scara mobilă
de teamă să nu se arunce în gol

pînă cînd măicuțele au adunat săracii satului la pomană
piureul se răcise în caserole
doar nicu asfaltatorul dădea pe gît ciocănel după ciocănel
eu eram puțin rușinat
în biserică îmi tot spuneam c-o să mă îndrăgostesc
de toate femeile care noaptea anunță în gări mersul trenurilor
ba chiar avusesem și o erecție
acum mă temeam de focul gheenei
sau mai rău
că sufletul mai rămîne puțin lîngă trup și cînd mi-o veni rîndul
nu-mi va pica bine să văd cine are erecții

în tot timpul ăsta
bulgării de țărînă cădeau cum i-au căzut prima oară dinții lui nicu
pentru că n-avea bani de dentist i-a lipit cu picătura
n-a ținut mult i-a pierdut din nou de data asta
în cazanul cu tescovină și-a dat două navete de bere
ăluia de i-a găsit
asta e a rîgîit nicu după ce țărîna a înghițit
pe nemestecate sicriul
plătești de te ia dracu dacă n-ai grijă la timp de ce-i al tău
cînd s-a însurat primul băiat m-am dus la dentist cu dinții în mînă
și-am dat 17 milioane să mi-i pună la loc


Niciun comentariu: