vineri, noiembrie 06, 2009

ionuţ corbea

Nici nu ştiu de la ce ne luasem. Deschide uşa că te omor. Uşa de la sufragerie era decupată şi avea un geam imens de sticlă mată.
Nu vreau a zbierat frate-miu de după ea.
A urmat un moment de nebunie în care n-am ştiut şi n-am văzut nimic. M-am trezit că stăteam cu genunchii pe pieptul lui frate-miu cu un ciob de sticlă în mînă. Din călcîiul drept se căsca o tăietură adîncă un fel de gură fără dinţi din care ţîşnea sîngele. Am înţeles atunci că spărsesem geamul pentru că frate-miu nu dădea drumul la uşă să-l bat.
Te omoară mămica.
M-a cuprins groaza. Singura mea şansă era să fug. Să-mi pierd urmele să nu mai ştie nimeni de mine.

Era spre sfîrşitul iernii. Se apropia luna martie. Terminasem de citit Acolo unde se avîntă vulturii şi imaginaţia mi-o lua razna repede. Nemţi avioane pistoale castele zapădă.
Nu mi-a trebuit mult să mă decid. Ştiam că sub cărţile din bibilotecă avea frate-miu ascunşi nişte bani pentru cadou mamei de 8 martie. Erau vreo 300 de lei. I-am înhăţat pe toţi. M-am îmbrăcat cu o salopetă groasă de fîş căptuşită cu vată şi o geacă la fel. Am pornit.

La început dezorientat. Malul Moldovei era înzăpezit iar podul susţinut de şufe îngheţat. În pilonul de pe mal era scobită o cameră. M-am gîndit că ar fi un adăpost bun pentru iarnă. Mai ales că nu era la vedere. Mă gîndeam că venea primăvara rîul s-ar fi dezgheţat şi aş fi dat la peşte. Pînă atunci m-aş fi descurcat. Aş fi găsit eu ce să mănînc. Îmi era prea teamă de furtunul de la maşina de spălat. Mă gîndeam că trebuie să-mi pierd complet urma aşa că am renunţat la adăpostul de sub pod. Am luat-o uşor la pas.

M-am trezit la marginea oraşului. Mergeam greu prin zăpada întărită de pe Europeană. Eram complet singur într-un deşert alb şi doar maşinile rare şi alea îmi ţineau tovărăşie.

O căruţă a trecut pe lîngă mine. Şchiopătam tot mai tare. Şoseta de la piciorul drept se îmbibase de sînge. Mă copchile uni merji? La Suceava. Eşti nebun? Ştii cît e pînă acolo?
Da' ce faci? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata de aia şchiopătez. M-a dat afară din casă. Da' cum ti chiamă? Ionuţ Corbea.

O vreme mi-a fost bine în căruţă. Bărbatul îmi acoperise picioarele cu o pătură. Apoi m-a lăsat la Castelul de apă. Acolo drumul se bifurca: o direcţie spre Iaşi una spre Suceava. Am stat un timp în cumpănă apoi am luat-o spre Suceava.

M-am oprit la Moţca să-mi trag răsuflarea. O bătrînă stătea la ocazie. M-am aşezat şi eu lîngă ea. Vreo juma de oră au trecut cîteva maşini dar n-a oprit nimeni. În cele din urmă a oprit o rabă. Unde mergeţi mă? La Suceava. Hai că vă duc pînă la Fălticeni. Pe drum am intrat în vorbă. În ce clasă eşti mă? Într-a şaptea. Şi ce faci tu la Suceava? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata şi m-a dat afară din casă. Cei doi au început să mă compătimească. În Fălticeni şoferul şi bătrîna mi-au dat cîte o monedă de cinci lei.

Habar n-aveam încotro merg. Pe un copac de pe stradă am văzut o săgeată pe care scria Către Muzeul de Ştiinţe ale Naturii. M-am îndreptat spre muzeu. Am plătit intrarea şi am căscat gura o vreme la animalele împăiate. Apoi am luat vreo zece diapozitive. Ştiam că avem acasă un aparat cu care puteam vedea diapozitivele. În toanele lui bune tata ne punea seara diapozitive cu ţări străine. Mă gîndeam să i le fac cadou lui frate-miu. Mă simţeam vinovat oarecum că i-am furat banii.

Se înserase iar eu părăsisem pe jos oraşul. Habar n-aveam încotro mă îndrept. Se pornise şi viscolul iar frigul deja începuse să muşte din degete ca un cîine căruia îi cresc dinţii şi roade tot ce prinde în cale.

În cele din urmă mi-am luat inima în dinţi şi am început să fac semn maşinilor. A oprit un Wolkswagen gălbui. Un bărbat m-a invitat înăuntru. Era atît de clad că m-am moleşit imediat. Cum te cheamă băi puştiule? Ionuţ Corbea. Şi unde mergi? La Suceava. Măăă da ai luat-o în direcţia greşită. Da ce faci acolo? Păi m-a bătut tata m-a dat afară din casă şi acu mă duc la mama la Spitalul TBC.

Am ajuns într-un oraş. Nu ştiam cum se numeşte pentru că nu fusesem atent la indicatorul de la intrare. Bărbatul m-a dus la gară mi-a dat o monedă de cinci lei apoi a vorbit cu un controlor de tren pe care îl cunoştea. M-a suit în tren şi i-a zis controlorului să aibă grijă de mine pînă la Suceava.

Era întuneric cînd m-am trezit. Eram zguduit din toate părţile şi după un moment de confuzie am realizat că sînt încă în tren. La prima staţie m-am dat jos. Cîmpulung Moldovenesc. Un orologiu a bătut miezul nopţii. Eram atît de obosit încît mi se părea că trag după mine tot muntele care se contura în zare. Ce dracu' caut eu aici m-am întrebat. M-am urcat în primul tren care a venit în gară.

Biletul la control. Biletul la control. Controlorul mă lovea cu lanterna încercînd să mă trezească. N-am. La următoarea te dai jos. Controlorul a ieşit din compartiment apoi am adormit.

M-a trezit frigul şi un fîsîit supărător. Compartimentul era plin de abur iar holul plin de zăpadă. Se fisurase conducta care asigura încălzirea. În compartiment se mai strînsere vreo două bătrîne care molfăiau încet nişte colaci cu broboada trasă pe gură. Maţele începuseră să-mi chiorăie şi-mi era ruşine. Da unde merge trenul ăsta? La Bucureşti.
Am înlemnit. Toate ca toate. Una e să-ţi pierzi urmele alta e să ajungi la Bucureşti. Era cam după Revoluţie şi aveam o teamă cumplită de Bucureşti.

La prima staţie am coborît. Rîmnicu-Sărat. Aveam vreo 600 de lei la mine cu tot cu banii lui frate-miu şi cu ce-mi mai dăduseră cei de pe drum. Am cumpărat un hot-dog. Primul hot-dog din viaţa mea. Cîrnaţul fierbinte îmi ardea cerul gurii dar m-am lăsat în voia arsurii. Nu mai ştiam de cîte zile sînt plecat. M-am gîndit să-mi iau ceva de citit. Mă uitam pe la tarabe şi am dat de Aventurile lui Tom Sawyer. Am cumpărat-o instantaneu. Am ieşti să mă plimb prin oraş şi am dat de un oficiu poştal. Am cerutt un plic şi hîrtie. I-am scris mamei că sînt bine şi că voi veni acasă cînd voi fi mare şi voi avea bani destui să pun geamul. În plic am pus diapozitivele luate din Fălticeni. Cadou pentru Cristi. Am început să plîng.

Era soare şi drumul plin de utilaje de deszăpezire. Un autobuz ticsit a oprit lîngă mine iar şoferul mi-a făcut semn să urc. M-am înghesuit şi eu printre oamenii din faţă. Un' te duci mă? La Buzău. Da ce faci acolo. Păi m-a bătut tata m-a dat afară din casă şi acuma mă duc la mama la Spitalul TBC. Oamenii au început să vorbească între ei. Au făcut chetă şi mi-au dat o punguţă cu monede. Am început să plîng.

Stai că parchez autobuzul şi te duc eu la spital. Şoferul vorbea foarte serios. Mi s-a făcut inima cît un purice. Lăsaţi nu-i nevoie. Ba da mă că nu te descurci. La spital la secţia de Contagioase erau două asistente. Cum te cheamă copilaş?. Ionuţ Corbea. Şi pe mama? Am ezitat un moment. Elena. De cînd e internată? De trei luni. S-au uitat în registru. Nu e nimeni cu numele ăsta. Poate la alt spital. Ia doi covrigi şi nişte bănuţi să te întorci. Ne pare rău.

Am mers toată ziua prin nămeţi. Bocancii luau apă iar ridurile de la şosetele flauşate mi se imprimaseră în tălpi. Am reuşit să curăţ o bornă înzăpezită: Braşov 154 de kilometri. De-abia mergeam. Mă uitam după un loc cu zăpadă mai mare. Mă gîndeam să sap în zăpadă un adăpost dacă nu se întîmplă o minune. Încercam să-mi imaginez ce înseamnă 154 de kilometri. Noaptea a venit mai repede decît mă aşteptam. Am umblat o vreme bezmetic de parcă eram orb. Nu mai ştiam dacă am rămas pe şosea ori merg pe cîmp.

În cele din urmă am văzut în depărtare cîteva luminiţe. Apoi s-au înmulţit pînă s-a făcut un sat. Cîndeşti. Ţipenie de om pe străzi. Singurul meu tovarăş îmi era aburul respiraţiei. M-am aşezat lîngă o bornă kilometrică. Mi-am pus picioarele în rucsac şi am încercat să dorm. Tocmai atunci a trecut un bătrîn pe stradă. Ce faci mă copile aici? Încerc să dorm. Tu eşti nebun? Da n-ai casă? Nu. Şi unde mergi? La Braşov. Omul şi-a făcut cruce. Da ce cauţi tu acolo? Mă duc la mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata şi m-a dat afară din casă. Hai măi şi dormi la mine şi mîine te pun în tren. Am mers cu el în tăcere pînă am ajuns la o casă dărăpănată. Îl aştepta o bătrînă cu nişte mămăligă şi scrob. Casa avea doar un holişor şi o cameră care servea de bucătărie şi dormitor. M-au pus la masă în timp ce hainele mi se uscau pe sobă. În noaptea aia am dormit între ei. Aveau un televizor diamant. Era într-o vineri seară iar la televizor începuse Destinul familiei Guldenburg.

Dimineaţă bătrînul m-a dus la haltă. Mi-a dat ultimii bani din casă. Las că ai să te rogi cîndva pentru noi mi-a zis.

În tren spre Braşov am văzut pentru prima dată Bucegii. Mi-a încolţit atunci un plan în minte. O să mă întorc acasă o să-mi iau şosete curate şi-o să mă duc în Bucegi să mă fac pădurar.

În Braşov am ajuns seara. Nu erau trenuri spre casă decît spre dimineaţă dar trebuia mai întîi să ajung la Iaşi. Foamea se cuibărise în mine ca un lup care a dat peste o vizuină bună şi nu vrea să mai plece. Pe tren controlorii au vrut să mă dea jos de două ori.

Am umblat toată ziua fără direcţie prin Iaşi. Am ajuns în Piaţa Mihai Eminescu. Era plină de ruşi care vindeau tot felul de prostii la tarabe. M-am apropiat de o tarabă cu cărţi. Nu mai aveam nici un ban. Într-un moment de aglomeraţie am pus mîna pe-o carte şi am şutit-o. Tremuram tot. Laleaua neagră de Alexandre Dumas. La o altă tarabă se vindeau mărţişoare. Am pus mîna pe un coşuleţ de flori făcut din săpun şi l-am şutit.

În gară un beţiv zăcea într-o baltă de pişat. Şi în baltă cîteva monede de-o sută. Le-am cules şi le-am şters. În sfîrşit a venit trenul. Stăteam la clasa I era cald mă gîndeam doar la şosete uscate şi la pădure. Apare controlorul. Biletul. N-am. Dă să-mi scrie amendă. Cum te numeşti? Ionuţ Corbea. Şi unde mergi. La mama la Spitalul TBC. M-a bătut tata şi m-a dat afară din casă. Controlorul a lăsat chitanţierul cu amenzi deoparte. Hai să-mi fac o pomană cu tine.

Acasă am ajuns noaptea. Lîngă uşa de la intrare a apartamentului încă mai era sania de lemn cu care mă dădeam iarna. Am luat-o şi m-am tras pe derdeluş de vreo două ori cu ea. Apoi am încercat să dorm pe ea dar frigul de pe casa scării îmi ţinea ochii deschişi de parcă aş fi băut cofeină în exces. M-am dus la gunoi am luat cîteva cartoane şi m-am culcat sub scările de la intrarea în bloc. Începuse să viscolească.

Dimineaţă m-am trezit în camera mea în pat. Maică-mea era la capul meu cu o cană fierbinte de ceai. Nu mi-a spus nimic. A tăcut toată ziua. Am aflat apoi că dimineaţă mă găsise sub scară un vecin. Sforăiam şi a crezut că e vreun cîine rătăcit. El m-a dus în casă.

După două zile a ajuns acasă şi scrisoarea din Rîmnicu-Sărat. Cu tot cu diapozitive.

Un comentariu:

Anonim spunea...

cunosc si eu furtunul de la masina de spalat...si nici macar nu mai stiu daca ma bateau pe mine sau pe frate-miu....tot una era pt mine...