joi, iunie 10, 2010

muzica corală sau împăcarea cu tine

Din punctul meu de vedere există trei lucruri de care nu poţi să scapi în viaţa asta, orict ai încerca: numele, familia şi religia. Nu sînt un prea religios şi nici prea practicant, dar am cîteva principii. Unul dintre ele a acela că dacâ te-ai născut într-o religie, indiferent care ar fi ea, poţi trece prin toate, poţi crede apoi în Allah, în Budha, în Zoroastru, dar cînd mori, mori tot în ceea ce te-ai născut. De mic eram trimis cu forţa la biserică în fiecare seară şi asta poate avea consecinţe destul de grave mai tîrziu, pentru că dezvolţi o repulsie faţă de biserică şi faţă de actul sacerdotal. Tot cînd eram mic, la slujbele de Paşte sau Crăciun nu mă interesa decît să dorm în timpul liturghiei. Cînta corul mare şi eram nervos rău cînd preotul termina ce avea de făcut iar corul cînta încă. Mi se părea că-mi răpeşte din timpul meu de drept, din viaţa mea, ziceam cu voce tare: bă ăştia nu mai termină?
Prima dată cînd am mers la cor a fost, cred prin 2000. M-am dus la başi, pentru că şi prietenul care mă adusese era la başi. N-a stat nimeni să mă înveţe, concertele, partiturile. mi se părea că se vorbeşte franceza cînd se zicea de terţă, de bemoli sau diezi. La başi am stat vreun an, apoi am trecut la tenori. Altă ciorbă de peşte, altă distracţie, pentru că a trebuit să iau totul de la capăt. Am încercat să-mi încropesc un dosar cu partiturile trase la xerox, dar n-am reuşit niciodată. Am învăţat, pe rînd, ce înseamnă Mozart, Bach, Tocănel, Muzicescu, Hydn, şi mulţi alţii. Nu ştiu cum se face, dar din copilul care era furios pe corişti că se lungesc prea mult, am ajuns să nu-mi pot închipui o ceremonie solemnă fără cor. În fiecare miercuri seară(ca să nu mint, nu în fiecare miercuri seară, dar aproape), mergn la biserică la repetiţie. După cum am zis, nu sînt prea religios. Dar iar nu ştiu cum se face că m-a prins. Felul în care se împletesc vocile, felul în care trăieşti, felul în care te chinui să cînţi corect în latină. Şi mai recunosc un lucru. Cea mai frumoasă muzică corală, pentru cei care ştiu şi înţeleg, e muzica bizantină, sau orientală. Avem multe piese bizantine în repertoriu şi ele sînt cele mai frumoase. Uneori, cînd se cîntă un kyrie sau un sanctus, pur şi simplu ţi se face pielea de găină. De cînd am început să cînt la cor nu am avut niciodată vreo partitură, deşi uneori aveam nevoie. Singurul meu regret e că pierd toate aceste lucruri pentru că fac parte din ele. Mi-aş dori să stau la o slujbă în rînd cu ceilalţi şi să ascult. Să spun uite mă aici au greşit tenorii, sopranele n-au intrat bine, başii au luat-o aiurea. Dar dincolo de astea, să simt vocile împletite ca un vrej de fasole fermecat care se ridică spre nori şi tu te caţeri dar nu găseşti nici un căpcăun. Doar pe Dumnezeu

Un comentariu:

zung spunea...

cred ca asta si este esentialul, ce ai spus in final

si pe vrejul asta, tocmai datorita cui te asteapta la capat, te poti tine in viata altfel decat prin simpla supravietuire

asta se simte din ce ai spus aici, ca un ecou al cantecului cand, in fapt si direct, te limiotezi sa spui despre cantec