micile noastre obsesii

sînt ceea ce sînt și pînă la urmă

ăsta nu e un lucru așa rău

dacă nu ții la tine măcar cît ți se zbate ochiul stîng

dumnezeu plînge

și fiecare lacrimă

e doar un șut pe care ți-l dă viața în fund

mă scuzați pentru tonul sfătos

e posibil să nu am dreptate

e posibil să nu știu nimic despre viață

dar văd pe stradă oameni căutînd oameni

cu căști în urechi de parcă ar avea detectoare de metal

caută oameni de parcă ar căuta galioane scufundate pline cu aur

caută oameni de parcă ar căuta proiectile neexplodate

și totuși

sîntem unii lîngă alții

dar nu ne dăm seama asta de asta pînă cînd

nu dăm de goluri de aer

oare chiar să ne fi tîmpit cu toții

de teamă că rata absorbției fondurilor europene e sub medie

ne grăbim să deschidem mici afaceri

unii încep să creacă prieteni imaginari

alții își deschid ferme cu mulgătoare mecanice de mici obsesii

am o frică necontrolată față de viespi

cînd fac duș mi-e teamă să nu explodeze centrala

aburii să nu genereze un scurt circuit

să nu care cumva pămîntul să se cutremure

și lumea să cadă taman cînd sînt gol

doar cei aleși sînt pregătiți cu decență

ce mai contează

poți merge pe stradă îmbrăcat cu tot ce trebuie

în tine e atîta gol că pînă și îngerii s-ar bate pentru o excursie

în care să experimenteze starea

de imponderabilitate

și creștem micile noastre obsesii pînă devin profitabile

ne uităm unii la alții scuipăm în sîn dăm de băut

bucuroși că nu ni s-a întîmplat nouă

sînt ceea ce sînt și pînă la urmă

ăsta nu e un lucru rău

mai rău e să-ți fie așa frică de moarte

încît să nu faci altceva decît să trăiești

doar pentru o gură de aer