vineri, februarie 14, 2014

papageno effect



astăzi mă voi rezuma să fiu simplu
am obosit să-mi tot spui că las lucruri neterminate
că scriu frumos dar nimeni nu mă va lua în braţe să-mi confirme asta
că trebuie să insist pe la edituri să-mi găsesc un drum literar
dacă m-ai vedea cum zîmbesc ai spune că
cerul e un stand-up comedy pentru începători
dar ţi-am promis că n-am să mă pierd în cuvinte
pur şi simplu am dat greş încă o dată
n-am scris ca să public textele mele nu au fost niciodată frumoase
am vrut să-ţi arăt doar ce se întîmplă în mine şi dacă ai fi crezut de cuviinţă
să-mi spui că sunt un om frumos
dar hei
eu ar fi trebuit să ştiu cel mai bine care e preţul
n-avem nevoie de oameni pentru că ne suntem suficienţi
avem nevoie doar de poveşti ca să ne convingem că sîntem în viaţă

orice creştere moşteneşte un urlet
probabil că eu le-am moştenit pe toate în afară de cel care trebuie
probabil că de aceea încă mai sînt în viaţă
undeva cineva umblă-n gîtlej cu urletul meu
şi n-am să mă las pînă nu-l iau înapoi
nu mă victimizez inutil
nu caut compasiune
orice naştere moşteneşte o moarte
măcar pe asta am nimerit-o corect

dacă am juca adevăr sau provocare ţi-aş povesti
despre doctoriţa de la psihiatrie
o chema cleopatra era plină de aur
pentru că mulţi voiau să se pensioneze pe caz de boală
avea şi un magazin mixt în centrul oraşului
cînd al ei marcus anotnius a făcut atac cerebral a vîndut tot
şi s-au mutat într-o casă la marginea pîrtiei kalinderu
într-o zi m-a chemat să-mi arate cum fac terapie alcoolicii
cînd m-a văzut taică-miu blembănea despre cum şi-a pierdut
locul de muncă familia şi respectul de sine
pentru o clipă am vrut să-l cred că vorba aia sîngele apă nu se face
dar poate ieşi un vin bun
te-aş întreba dacă taică-miu a spus adevărul de vreme ce singura lui grijă acum
e să dea de pe casă zăpada iar eu nu fac altceva decît să-l îngrop zi de zi
de parcă aş face repetiţie pentru o nuntă

recunosc
am fost tare în faţa morţii mai ceva ca un penis în faţa unui videochat
acum mă întreb dacă aş fi putut face lucrurile altfel
ce-mi păsa mie de o femeie care s-a aruncat pe capota maşinii
crezînd că i-am adus trupul bărbatului mort pe o balastieră din maramureş
eu trebuia să scot subiectul care să rupă inimi
oricum altceva nu era pentru prima pagină
oricum n-aveam timp de suferinţele tînărului werther
cînd găseam o tentativă de suicid şefa urla să trag de subiect
chiar dacă cei de la ambulanţă-mi spuneau că nu au voie să-mi dea informaţii
ca să evite sinucideri mimetice
făceam o cruce cu limba spuneam fii om şi nu imita
acum te provoc să-mi răspunzi care e diferenţa
între o sinucidere reuşită
şi una completă

astăzi îţi scriu cu ură
în mine sîngele a început să circule spontan după o încercare
eşuată de resuscitare
mă uit la cei ce scormonesc prin gunoaie au feţe tumefiate dar fericite
mă întreb unde se adăpostesc noaptea şi de unde au bani să se-mbete
îmi vine să las dracului tot şi s-o iau pe urmele lor
dacă ei pot eu de ce nu
singurul lucru pe care-l mai iubesc e sinuciderea socială
cel mai frumos exemplar e cristos
ştia ce păţeşte ar fi putut s-o lase baltă în schimb
s-a lăsat căsăpit pentru binele omenirii

astăzi n-am chef de concesii
puţin îmi pasă c-ai stat în pat pînă tîrziu
că ziua ta a fost de rahat(ce mă bucur că mai e timp pînă se lasă noaptea)
că nu-ţi mai poţi plăti rata la bancă pentru că preţul valutei a luat-o razna
că-mi scrii încet cu greşeli pentru că tastezi de pe smartphone
că sinistraţii din sunderland şi-au pierdut casele din cauza lui cameron
că ianukovych a fost de acord cu un guvern de tranziţie
că protestatarii de la pungeşti au rămas fără dinţi
că echipajul de bob s-a făcut de rîs pe pîrtia de la soci
dacă m-ar chema tamino te-aş bate cu flautul pînă ţi-aş rupe coastele
dacă mă întrebi ce mai fac
îţi răspund bine la toţi şi rău la nimeni
 mă pregătesc să mă mut în tanana o să trăiesc
vînzînd piei de gluton
m-am săturat să mă tot maimuţăresc să cînt din clopoţei
ca un păsărar deprimat
a cărui poveste cu happy-end te-ajută
să treci peste toate


Niciun comentariu: