stau în acest trup ca într-un cenotaf și zâmbesc
numai oamenii au darul
de a onora pe cei care-i uită
un fel de a eliberare ca atunci când îți bagi două
degete-n gât
și dai afară tot pentru a te trezi
din beție
de ce să nu recunosc de multe ori mi-am dorit
niște eroi ai monumentelor tobă de carte
să mă pipăie ca pe un artefact ori ca pe-o icoană
scăpată
dintr-un incendiu
(până și ce
puternici au nevoie de cei slabi să se convingă că pot face minuni)
să spună clar dacă am ceva de oferit lumii
dacă proprietarul de drept mai trăiește
să pot fi restituit
și să ne găsim liniștea împreună
dacă ar conta cu ceva aș jura
că lumea aceasta e o comunitate zentai în care
numai anonimatul ne mai excită
în pielea altuia ne înfășurăm tot mai strâns
tot mai strâns
până când ne trezim dimineața convinși
că nimeni nu ne va lua locul dacă privim moartea
ca pe un coit întrerupt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu