nu-mi prea păsa de
femeia ce ieşise la poartă
şi-mi striga
nenorocitule ai rupt lumânările
nici de bătrânul
care plivea ceapa încercând să-şi vindece hemipareza
eu striveam
crizantemele cu disperarea unui soldat belgian ce aşteaptă
miracolul de la
dunkirk
îmi spuneam că un
mormânt fără felinare e ca o casă fără femeie
când scaperi chibritul
şi lumina începe să pâlpâie în dreapta şi-n stânga
e ca şi cum te-ai
îngropa între sânii unei femei
iar totul în jur
începe să miroasă a sex
a himen şi bauxită
*
bărbatul de lângă
mine spunea cu jumătate de gură
când ai timp mai
pune şi tu pământ proaspăt că ăsta
e galben şi tare ca
dracu
administratorul
cimitirului făcea complice cu ochiul
nu-i nimic se rezolvă
mâine se sapă o groapă nouă
şi-atunci o s-avem
din belşug pământ proaspăt şi negru
ca cerul gurii unui
câine de stână
ne frecăm bucuroşi
mâinile aşteptăm mâinele
ca bătrânii dîn sat
maşina cu pâine
*
loc mai bun nu
găseşti să te obişnuieşti cu abandonul
toate structurile
locuite şi-au luat ferestrele-n spinare
celor ce nu mai
sunt îşi arată curul ca nişte scoţieni beţi
ce urlă for auld
lang syne my dear
prin iarba înaltă
melcii s-au lepădat de cochilii
bătăile inimii
devin o arsură electrică
umbra mea se
transformă-n marsupiu în care adorm
liniştit
zilele-mi seamănă
tot mai des cu un vânat pe care-l eviscerez
cît mai departe de
zonele populate
să nu-i întărât
pe cei ce nu mai au
timp
*
dacă aş fi avut
şansa s-o iau de la capăt
m-aş fi făcut
bucătar la psihiatrie
seara aş fi făcut
paste cu ton
nimeni nu s-ar mai
fi asfixiat cu bucăţi de carne
aşa cum se mai
întâmplă celor ce şi-au pierdut minţile
din cauza oamenilor
aş fi avut o femeie
cu sânii ca nişte fructe de baobab
strânsoarea
coapselor ei ar fi fost de ajuns
să mor neştiut
ca abatele faria
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu