gramofonul lui quintonce

dimineața adevărul mă lovește în moalele capului

ca un titlu cretin de ziar:

nu mai am ce trăi nu mai am ce trăi

viața mea e o casă în care-mi spun cu năduf

și-a băgat dracul coada pentru că toate se strică deodată

frigiderul televizorul capul de duș tabloul electric

glicemia bilirubina hemoglobina și greutatea

inima și-a lăsat părul rasta a fugit cu circul în europa de vest

o poți vedea în portul din dover sau hamburg

cum își prinde părul în macarale și se ridică deasupra lumii

pieptul meu e un cuib în care au eclozat oamenii altora

peste noapte-am visat că eram într-o tabără creștin ortodoxă

(daniel îmi spunea că mi se trage de la coliva pe care mi-a dat-o

pentru că noi catolicii nu avem grîu fiert cu bomboane să punem

la creștetul morților)

am dat peste-o femeie cu trupul cît arborele de lalea

și ochii mai sinceri ca focul gheenei

ne-am îndrăgostit nebunește

mîncam împreună dormeam împreună ne masturbam împreună

spre marea tristețe a unui călugăr ce ne învăța fonfăit

curăția trupească

furam de la magazinul cu obiecte bisericești

lănțișoare de aur și iconițe cu tropare în care ni se împleticea limba

probam aureole de sfinți pălării glossy pentru parada reginei

apoi a urmat despărțirea trezirea totuna

tristețea s-a lăsat peste mine ca bruma peste porumbul nestrîns

mă uit în oglindă și sunt mulțumit

sunt anticristul promis un tigru siberian

un portocal tînăr pe holul centrului de donare a sîngelui

care-a crescut legat cu tifon de o coadă de mătură

într-o cutie de vopsea nemțească

sunt oamenii care-au trecut prin mine

de ei rîd ca nebunul și-i întreb ce naiba au căutat

apoi îi rog să se-ntoarcă

încă o zi de care se-alege praful în timp ce aștept preotul cu sfințitul

sugrum în gînd pe nils holgerrson pe nichita pe mitea feodorovici

pe cristiano ronaldo și noul șampon cu tehnologie active charcoal

de-aș mai avea timp aș încerca să adorm poate femeia din vis mă așteaptă

să probăm pălării

înjur mecanismul numit trezire

mecanic aprind o lumînarea în timp ce vicarul intră în casă

mecanic duc lumînarea la buze

îmi spun idiotule nu e țigară

vicarul zîmbește îmi zice în sfîrșit un chip cunoscut

termină cu cele sfinte începe cu cele lumești

mă-ntreabă dacă am planuri de însurătoare

(îmi vine să-i spun că m-așteaptă femeia din vis ori că

raiul e gramafonul lui quintonce te guduri pe lîngă dumnezeu

slăvești numele lui în speranța că vei moșteni gramofonul

iar la sfârșit te-apucă damblaua cînd afli că dumnezeu

a lăsat gramofonul unor copii să aibă și ei ocupație)

absent frămînt între degete un pix cu steagul americii

la fel de absent număr steluțele de pe steag

adevărul mă lovește în moalele capului

viața e o insomnie cruntă în care

numărăm oi

numărăm stele

numărăm oameni

pînă cînd moartea ne face să pierdem șirul