în fiecare
noapte oamenii străzii se-adună în parc
lîngă o
cruce de fier pe care atîrnă lălîie
o coroană
uscată de brad ca o coroniță
pe capul
prea mic al unui elev premiant
cîte unul
mai curios scuipă tăblița cu numele mortului
apoi citește
greu pe silabe
în-tru-veș-ni-ca-po-me-ni-re
cîte unul
mai răbdător scutură tutun din chiștoace
rulează un
rest butucănos de ziar
scuipă
tăblița copacilor cu denumiri în latină
apoi șterge
cu mîneca buzele
toți știu că
acolo un scrînciob a căzut
ca o coroniță
peste capul prea mic al unui copil
toți își
aprind rulata cu lumînarea învelită în plastic roșu
pe care o
mamă o aprinde mereu
în-tru-veș-ni-ca-po-me-ni-re
la
picioarele crucii au făcut o vatră
în care ard
țevi de pexal și bachelită
dimineața se
pișă în foc
de parc-ar
turna iod pe rana unui soldat
în fiecare
noapte zilele se adună în țeasta mea
ca-ntr-o
zalhana
mă rog de
cîte-un om să dea un semn de viață
ca atunci
cînd eram copil iarna și mă rugam
să nu iasă
soarele ca să țină zăpada mai mult
pereții
se-adună în jurul meu oameni ai străzii
care dau
semne de viață doar cînd tresaltă
pieptul lor
scofîlcit
parcările
sunt pline de trupuri pe care stau lipite afișe
mă vinde și
dedesubt un emoji în lacrimi
pe scările
blocurilor interfoanele sună în gol
de parcă un
hipster inovator s-a apucat să compună
simfonia
pustiului
aș vrea să
uit tot ce știu despre oameni
să m-apropii
de ei
să le spun
că sunt bun
ca sunt
sănătos și organic precum o salată pak choi
încep să
vorbesc apoi mă rușinez de ejacularea asta precoce
îm las capul
în palme îl tot frămînt
pînă cînd mă
prefac într-un fir de tutun căzut
dintr-o
rulată lipită stîngaci cu salivă
se mai
întîmplă o zi în care să mergi la bibliotecă
să lași așa
măcar pentru inventar un volum cu autograf
bibliotecara
să spună
încîntată să
vă cunosc domnule pal dar să știți
păreați mai
mare pe vremea cînd vă citeam la ziar
tu să nu
știi ce să spui zîmbești prostește
ca un
slujbaș din nuvelele lui rebreanu
ai vrea
să-ți scoți căciula să arunci o apreciere
pentru
activitatea ei literară
dar nu ești
în stare și te întrebi dacă asta te face om rău
tocmai atunci
un popă intră cu boboteaza
împrăștie
peste tot cu aghiazmă de parcă s-au cufurit sfinții
doi trei
stropi îți ating fruntea
te
liniștești
dacă erai un
om rău
ai fi simțit
cum te arde aghiazma
în camera ta
țintuit
ca o bujie
pe blocul motor
te rogi
să-ți ajungă țigările pînă luni
cînd vei
dona sînge și vei avea de toate
și țigări și
brichetă și coroniță de premiant
și tăbliță
cu numele cărților tale pe care oamenii străzii
citesc pe
silabe în-tru-veș-ni-ca-po-me-ni-re
te rogi de
cîte-un om să dea un semn de viață
ca atunci
cînd erai mic iarna și te rugai
să iasă
soarele ca să poți arunca bradu și
să-ți faci
din el sabie
taman atunci
interfonul sună
un țigan sfrijit
de la dorohoi vrea să-ți vîndă o haină de blană
100 de lei
mînca-te-ar raiul să am cu ce ajunge acasă
îți închipui
că raiul e planeta maimuțelor
Iar bătăile
inimii un cod morse prin care oamenii plănuiesc
o revoltă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu