joi, decembrie 07, 2006

kimberlit

7.20 sîngele mă bufneşte pe nas ca un fel de ceas deşteptător îmi spun că nu e normal sensul de curgere corectez mai puţină cafea mai mult rom mai mult whisky

infinita senzaţie că te împinge de la spate cineva că faci ceea ce nu vrei că mai ai puţin pînă se va rupe ceva în tine şi se va revărsa peste dimineaţă ca un rîu ieşit din matcă

după lobul urechii există un loc secret unde stăruie degetele mele ca un păcătos preaplecat într-o grea penitenţă o parte din mine se trezeşte zîmbind cu senzaţia că timpul încă nu e scurs cealaltă parte aţipeşte din nou cu mîinile îngheţate

să te simt respirînd ca şi cum atingerea mea ar fi ultima gură de aer
apoi degetele coboară pe şira spinării pielea se înfioară pînă simţi că vrea să se desprindă de carne şi să mă urmeze ca o sclavă născută să îmbăieze trupurile bărbaţilor

gura stăruind pe un pîntec încordîndu-l pînă la naştere nu va gusta alţi struguri gura devenind pîntec în care cuvintele se încolăcesc umede se încolăcesc febrile ca într-un fel de prăbuşire unde pulsul e unica formă de viaţă

sînii ca o uşă întredeschisă prin care poţi să vezi sîngele plămădind spasme buzele îmbrăţişînd pleoapele ca un fel de sibilă prevestind următoarea explozie

trup arcuindu-se ca un pod suspendare firească între mîinile înfipte într-un tors de granit
şi primul născut muşcînd sînul cu dinţii de lapte

doar formele tale mă leagă de lume îmi cresc braţele ca nişte copii ce se joacă de-a v-aţi ascunselea prin carnea ta şi jocul acesta îi face mai buni

împăcarea trupului cu absenţa mă face să tremur coapsele cu nume de păsări şi-au luat zborul din cuiburi

Niciun comentariu: