luni, august 30, 2010

căutîndu-l pe banksy

de la o vreme îmi vine să urlu basta
daţi-mi ceva important de făcut
dar timpul mă tîrăşte după el
ca o mamă care încearcă să-şi scoată copilul
din raionul cu jucării

bizară senzaţie că tot ce am făcut pînă acum
a fost un joc de-a v-aţi ascunselea
am stat sprijinit de un stîlp şi mi-am ferit ochii
am numărat cu voce tare am căutat
dar n-am găsit niciodată pe nimeni
trezirea în fiecare dimineaţă îmi pare
un fel de obligaţie un fel de a-ţi schimba
cartea de identitate expirată

a început să plouă ca-n londra
faxul a rămas fără tuş
mă întreb dacă turcul care vindea kebab în casharlaton street
a dat faliment
cum arată ziua docurile din dover
constat că sînt un om care se mulţumeşte cu foarte puţin
aşa le spuneam greviştilor din wetsminster station
cu cît îţi doreşti mai puţin cu atît ţi se pare
că ai prea multe

mai visez uneori o femeie cîrlionţată
în care să pot locui o vreme ca un funcţionar liniştit
care vine întotdeauna la aceeaşi oră
îşi plăteşte chiria-n avans
şi-adoarme după ce bea o cană cu cidru
ori să fac din ea un pasaj subteran
pe toţi pereţii să scriu cu spray
teorii despre evoluţia noastră
despre cum doi nu se împarte niciodată la unu
dar unu se împarte întotdeauna în doi



unul cîte unul
oamenii tac
aşa cum se sting pe rînd felinarele

Un comentariu:

Scaietina spunea...

Ai chef sa te dezmortesti c-o leapsa?:)