marți, septembrie 02, 2014

primul mesaj de pe nautilus



domnule tata
îți scriu așa nu pentru că m-ai învățat ce-i respectul
ori pentru că nu mai știu cum arăți
ci pentru că de la o vreme sunt captiv în minunata lume a lui gumball
m-am săturat să ascult discursuri motivaționale pentru cretini
cum să-ți trăiești fiecare zi de parcă ar fi ultima
cum să iubești apoi să faci ce vrei
cum să aștepți pentru că lucrurile bune se întâmplă celor care știu să aștepte
cum lucrurile pe care le cauți de cele mai multe ori sunt sub ochii tăi
sau do what you love and the money will follow

de ce n-aș trăi fiecare zi de parcă ar fi prima
oare nu spunem noi că începătorilor li se iartă orice
că începătorii sunt norocoși
că nu contează când dai ortul popii ci cum o faci
și ce lași în urmă
mai mult decât să primesc fără să cer urăsc să dau de pomană săracilor
să plătesc slujbe pentru cei ce nu mai sunt
să contractez firme de catering și să-mpart caserole
cu ciorbă de perișoare pulpe de pui și pilaf
pentru ca cei de deasupra să se roage pentru sufletul celor
de dedesubt
mă întreb oare dacă nu-i de ajuns  că ei strâng țărâna în brațe acum de parcă s-a încheiat cununia
și stau fotogenici până ce sunt potriviți în cadru
oare nu e de-ajuns că pe ascuns își admiră inelul de creștere
al scândurii
mai trebuie să suporte mâncarea sleită și clefăitul
ca rugăciune
(ar fi frumos să-ți închipui că atunci când se sting oamenii
în cer se aprind cazinouri)

tu poți să iubești și să faci ce vrei
eu când iubesc sunt o pasăre rinocer
îmi zidesc femela în cuib și-o hrănesc până la sfârșitul zilei și-al zilelor
uneori ne punem de acord că filmele cu adolescenți tulburați
sunt cam idioate că jocurile foamei au avut un final de mâna a doua
și că rooster e mai bun decât colonelul slade
demult am zis că într-o zi voi primi premiul emmy
pentru cel mai bun vis cu ochii deschiși de aia
lumina nu a fost niciodată mai bogată
ca întunericul
de aia orbitele sunt cele mai hrănitoare
pentru că oamenii sunt mai frumoși dacă-i vezi
prin ochii altora


cei care știu să aștepte habar n-au ce să aștepte
odată l-am așteptat pe dumnezeu să facem câteva leghe sub mări
pe atunci mă numeam nemo și dumnezeu era un profesor francez
sfâșiat de conflicte interioare

Niciun comentariu: