ziduri

pentru căderile mele

cînd nu era nimeni în jurul meu să-mi spună că nu e totul pierdut

că pot s-o iau de la capăt

că nicio o zi nu se sfîrșește așa cum începe

doar în felul acesta

agățat de propriul trup ca iuda de chiparos

am învățat să-mi dau bobîrnace

să-mi spun

că și tu ai fost om ai avut momentul tău de cădere

în ghetsemani

cînd tovarășii tăi dormeau și nu era nimeni în jur

să-ți spună că vine mulțimea

iar dacă tu ai tras aer în piept și-ai dus totul la bun sfîrșit

eu de ce n-aș fi în stare

pentru zilele în care mergeam la biserică îmbrăcat elegant

ca un jucător de snooker

știu că nu haina face pe om dar ca și o supă caldă

care te pune ușor ușor pe picoare

uneori e de ajuns o haină să-mi dau seama

că nu vrei să mă schimb-pentru că m-ai creat bine

ci să schimb ceva

pentru maya și zîmbetul ei

în care ai pus aproape toată facerea lumii

pentru ipocrizia cu care credeam că n-am nevoie de nimeni

să știe cu ce ți-am greșit

ipocrizia cu care spuneam că nu mă împărtășesc

de teamă să nu mușc mîna preotului în timp ce îmi apropie hostia de buze

doar așa am înțeles că trupul tău nu e numai

pîine dospită

și că nu sunt vrednic să te primesc dacă nu sunt

pîine dospită

pentru fiecare rugăciune pe care nu mi-ai ascultat-o

uneori te imploram să-mi intre salariul pe card mai devreme c-o zi

alteori te blestemam că poștașul întîrzîie cu șomajul

doar așa am putut înțelege că

ceea ce am e mai mult decît ceea ce vreau

și că ceea ce sunt contează mai mult decît

tot ce-aș fi putut însemna în ochii altora

tot ce trăiesc se transformă în piatră

pietrele cresc și devin ziduri

unii mă mai întreabă la ce mai folosesc ziduri

dacă nu am nimic de pierdut

cînd am nevoie de tine

ridic o piatră și te găsesc acolo