miercuri, iulie 01, 2015

confesional 2.




de fiecare dată cînd cred că nu mai există nicio ieșire
îmi spun că sunt pregătit
fac un duș o cruce cu limba mă întind pe podea
și aștept
așa cum zăceau bătrînii pe marginea patului
așteptînd ca dumnezeu să-i strîngă de pe pămîntul acesta
un gînd răzleț ca o pumă mă-ncearcă
să las un bilet de adio
la fel de răzleț
dau din mîini a lehamite
n-are sens un bilet de adio niciodată n-am scris mai mult
de un rînd
pentru că nu am ce nu am cui să las
iar dacă-mi cer iertare pentru ceea ce am făcut
e ca și cum aș spune că dumnezeu nu există

exact în aceste momente
mi se întîmplă ceva bun și asta mă derutează
cum ar fi asistentele de la centrul de transfuzie care descoperă
că am o grupă rară de sînge-una la 300 de mii mi se pune
ori cineva din trecut dă un semn de viață-oamenii cei mai frumoși
îi cunoști în cele mai cumplite momente

mi se întîmplă ceva bun și asta
mă derutează
înainte credeam că tot ce-i bun mă face să trăiesc cu furie
de zilele proaste rîdeam ca de o surpriză ulker cu roberto baggio
după ce a ratat penaltyul la mondiale
acum cred că tot ce mi se dă bun
e un fel de momeală secretă și dumnezeu e un  pescar
care-și face poză cu mine zbătîndu-mă apoi mă eliberează
pentru că încă mai sunt oameni care-și aduc aminte de mine
(uitarea e singurul mod de-a ne iubi pe noi înșine
dacă i-am ține minte pe toți cei care au plecat cu cîte o parte din noi
probabil că ne-am ucide unii pe alții cu-atîta dragoste)

Niciun comentariu: