noaptea fumez pe balcon și privesc cerul cu ură
ca o santinelă nord-coreeană ce-njură sudul capitalist
mă gîndesc la viața mea ca la un atac de panică al
sfîntului cristofor
sau ca la o știre burtită de un reporter ce nu vrea
să-și piardă locul de muncă
îmi vine să intru-n pămînt cînd mă gîndesc la tot
ce-aș fi putut să însemn
mă întreb ce-ar spune oamenii care mi-au prevăzut un
viitor strălucit
apoi primesc vești cum că nici ei n-o duc prea bine
preț de o clipă mă simt ușurat mă bucur de răul
altuia ca un santal
de musonul de iarnă
cînd dispar endorfinele
mă cuprinde un fel de tristețe ca un incendiu
neașteptat
ce mistuie promotoriul din brighton
dimineața e o groapă comună în care-aruncăm
fără onoruri
tot ce-am fi vrut de la viață
undeva prin apropiere cireșele cad din copac
se zdrobesc de parbrize ca bubele sărmanului iov
zgîndărite cu-n ciob
în zilele bune mă cred norocos că am crescut fără
tată
îmi spun că am mai puțini oameni de plîns
deși maică-mea crede că cine plînge se roagă de două
ori
din reflex îmi provoc stări așa cum mă lovea
doctorul cu ciocănelu-n genunchi să vadă dacă mai
simt
după ce mi-am strivit nervul de la mîna dreaptă cînd
eram mic
imaginez tot felul de lucruri care mă gîtuie de
emoție
un meci în care steaua se califică în semifinalele
ligii
un telefon care sună și nu e verificarea calității
de membru într-un partid
o înștiințare de la anaf de returnare impozit
un soare ca un laminor de 16 țoli unde lucrăm în
schimburi
iar cînd se termină programul ne strecurăm înspre casă
fericiți
că avem buzunarele pline de șaibe
în zilele proaste îmi închipui că pieptul meu e
o închisoare braziliană
din care dumnezeu își ia tălpășița
ca un gardian stropit cu acid și urină
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu