duminică, mai 01, 2016

pietà



încă de mic
ai fost înconjurat de moarte fără să știi
așa cum oamenii mari sunt fără să știe
înconjurați de iubire

mergeai la toate înmormîntările
ai tăi spuneau că omul neplîns e ca porumbul nestrîns
nu era mai mare rușine în sat
să pui porumb primăvara și el să se usuce pe cîmp
doar pentru că n-ai pe nimeni să-l strîngă

primul mort de care-ți aduci aminte a fost mămuca
despre ea știai doar că e mama bunicii
pe cînd ai trăia ai văzut-o singură dată
acum voiai să-i ceri iertare pentru zilele cînd
băteai cu pietre copacul din fața porții să cadă perele
și-ii tulburai somnul
cînd ai intrat în odaie ai zis repede dumnezeu s-o ierte
cum te-au învățat ai tăi
avea gura deschisă puțin a mirare
tu ziceai că se minunează de drăcovenia aia
de veioză cu lavă și paiete strălucitoare
adusă de rude de la jidani

în biserică te foiai în banca de lemn ca o cloșcă pe cuibar
la cimitir după ce preotul termina daraveaua
te luai la întrecere cu alți copii care voiau și ei
să arunce țărînă
închideai un ochi iar cu celălalt căutai
un loc bun unde s-arunci
un loc unde bulgării tăi de pămînt să fi ajuns
primii

acum stai și vorbești la persoana a doua
de teamă să nu-ți rămînă porumbul nestrîns
te uiți absent la tv un astrolog idiot
face analogii cretine
spune că cei din zodia ta se poartă cu oamenii
cum se purtau țăranii cu vacile pe care le dădeau la c.a.p.
în loc să se mulțumească cu lapte și brînză
ei le tăiau pe ascuns
să aibă carne pe masă

îți spui a dracului potrivire
de cîteva nopți visezi numai oameni
ori numai căldura lor
într-o noapte visezi că te bucuri
de binele celor pe care i-ai cunoscut
în alta visezi că necunoscuții
te-nvăluie cu dragostea lor
și nu mai vrei să se facă ziuă vreodată
de bine ce ți-e

Niciun comentariu: