la ora cinci jumătate se sting toate neoanele.
o execuție odioasă fără a se ține cont că sunt
neoane copii neoane femei și neoane care
tocmai au sărbătorit nunta de diamant.
așa cum oamenii buni se duc în locul unde se-adună
oamenii buni cînd mor
cînd se stinge lumina se duce în locul unde nu e
întuneric.
eu ies din casă cu gîndul să hrănesc orașul acesta
pasăre căzută din cuib după grindină.
mîinile mele sunt boabe de linte pieptul pleavă de
grîu după treierat în piațeta din centru.
orașul se apropie tîrșîindu-și aripa ciugulește apoi
își scutură penele moarte.
din penele moarte făbricuțele de confecții vor face
perne pentru umbre și
aripi de zînă pe care copiii le vor purta la
festivaluri de dans.
de cinci ori pe an dau sînge la punctul de
recoltare. din picăturile mele cu rh negativ
femei necunoscute vor face șiraguri de perle pe care
le-ncearcă cu dinții să vadă
dacă sînt veritabile.
îmi place să dau sînge pentru că numai atunci îmi
simt dreapta grea
așa cum îmi închipui că trebuie să fie mîna unui
bărbat.
unora li se face rău dar eu privesc sîngele cum iese
din cateter ca regele arthur din camelot.
după fiecare donare îmi vine să dorm atît de mult
încît
mă trezesc căpitanul america. înconjurat de oameni
și cu superputeri.
*
aici copiii învață să strîngă chiștoace înainte să
le crească dinții de lapte.
în pietonalul pe care toți îl numesc Groapă se fac
proiecții de filme pe ecrane de apă
despre cum ar fi fost viața dacă n-am fi făcut parte
din ea.
castanii scriu autobiografii în propria scoarță apoi
se spînzură unii de alții.
oamenii trec pe sub ei și exclamă: ah! de-am fi
știut! de-am fi știut ce poeți aveam cînd trăiau
n-am mai fi nevoiți acum să scoatem opere complete
să dăm de știre urmașilor!
din cînd în cînd primarul organizează conferințe de
presă în care
răspunde atacurilor pornite de opoziție. pe surse ei
au aflat că mai mult
de jumătate din îngerii păzitori ai acesui oraș au
dosare ilegal aprobate
la 416. o dată pe lună îi vezi în taxiuri
așteptîndu-și bănuții în fața direcției sociale
în timp ce oamenii mor pe capete pentru că nu-i
veghează nimeni.
primarul se declară curat ca lacrima toți au declarații
pe proprie răspundere de
renunțare la aripi.
eu mă gîndesc la bunică-miu și o lacrimă avansează
în ierarhie
de pe obraji pe bărbie pînă pe umăr ca o tresă de
caporal în rezervă
care-a luptat la adjud.
*
cînd plouă canalizarea se-nfundă și cimitirele își
ridică mormintele
deasupra capului să nu se ude ca pe niște documente.
asta ar mai lipsi.
numele de pe cruci să se șteargă și oamenii să uite
instanteu de ce și pe cine plîng.
să scape morții la aer curat și să joace vîj-hîț.
cînd plouă nu vezi țipenie de viețuitoare pe stradă.
doar din bolnița precista mare
părăsită acum cinșpe ani pentru că avea gradul 1 de
risc seismic se mai aude zgomot
de sticlă spartă.
istoricii acestui oraș spun că demult acolo stătea
dumnezeu. și-avea o oglindă fermecată pe care
o tot întreba: oglindă oglinjoară, cine-i cel mai
singur din țară?
și pentru că nu-i plăcea răspunsul o izbea de toți
pereții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu