fantezie cu mărunțiș de iarna trecută 🙃🙃🙃

 

oare cât va conta ce ai spus 

ce ai scris 

după ce vei trece de partea cealaltă a lumii

toropit ca o albină îmbuibată 

cu propria miere?

dacă e adevăr că tu nu ai suflet

ci ești sufletul 

atunci scrie-ți de parcă ți-ai fi 

cel mai fidel cititor 

de parcă ai aștepta cu inima-n dinți 

întoarcerea prințului caspian 

scrie-ți pe tot ce apuci 

piele moartă 

tendoane 

plămâni 

cerul gurii 

scrie-ți și-ascunde ce scrii 

cu simț de răspundere 

nu știi niciodată 

când o să-ți prindă bine

dincolo poate o să fii nevoit 

să intri în tine și-o să dai peste cine ai fost 

ca atunci când scoți haine de iarnă 

te cauți prin buzunare 

și dai peste mărunțișul de iarna trecută

durerea binelui fantomă 🙃🙃🙃

 

au strigat toți ca din gură de șarpe 

e totul putred 

mai rău nu se poate 

am întrebat curios 

care e răul și ce v-a făcut 

o voce prea slabă a spus 

răul suprem e să nu recunoști 

puținul bine pe care îl ai 

au strigat și mai tare

e totul putred 

mai rău nu se poate 

am încercat să le povestesc 

la terapia de grup psihologul ne întreba: 

care-i primul lucru pe care-l veți face

când vă veți întoarce în lume?

înflăcărați cei mai mulți 

se băteau cu pumnul în piept:

îmi voi găsi loc de muncă 

voi renunța la vechile obiceiuri

voi fi mai decis 

îmi voi schimba radical viața 

psihologul zâmbea: n-ați înțeles 

faceți o listă cu trei lucruri concrete 

pe care vi le-ați propus într-o zi 

cei mai mulți se opreau încurcați 

se gândeau o secundă apoi repetau:

îmi voi găsi loc de muncă 

îmi voi schimba radical viața 

voi fi cel care trebuie și nu altul 

n-a înțeles nimeni 

cu cât strălucește mai tare lumina 

cu atât mai mare e umbra  

cei mai mulți dintre înflăcărați 

au schimbat 

viața cu moartea și 

gura de aer cu ventilatul mecanic 

neschimbat a rămas 

doar punctul lor de vedere încleștat între dinți 

fără să aibă habar că în arhitectura supremă 

un punct de vedere e locul în care

se sfârșesc orizonturi

psalm în slowmotion 🙃🙃🙃

sunt zile în care fără să vrei 

te gândești că mai devreme sau mai târziu 

te vei strânge ca iarba cosită 

și nimeni nu va cunoaște 

locul în care ai stat 

atunci îți rătăcești mințile de durere 

că n-o să apuci să guști pastéis de Belém

că n-ai vizitat insulele Hebride 

că n-ai dansat liber ca Anthony Hopkins

după 39 de ani de sobrietate 

și fix în momentele astea 

ăl de sus te lecuiește de tot netrăitul 

îți arată în slowmotion hidoșenia lumii 

ce va să vină 

ca o voce în telefon care se tot întrerupe 

într-o arie fără acoperire 

atunci sufletul tău binecuvântează 

pe domnul și binefacerea lui

de a te naște în lumea care îți trebuie 

te apuci de trăit 

mai vârtos ca un pui de zăgan 

care-și împinge din cuib

fratele mai nevolnic 

o gură în minus 

o pâine în plus

DMZ 🙃🙃🙃🙃

câteva constatări lucide și mucalite 

m-am născut între ziua mondială a săracilor și Cristos regele universului 

adică nici așa nici așa 

ca să fiu consecvent pe linia asta sucită a vieții 

noaptea somnul meu e mai mult 

calificare la locul de muncă 

dorm când la marginea patului 

când la perete 

nu mă pot hotărî dacă sunt tâlharul din stânga 

sau tâlharul din dreapta 

presupun că într-o oarecare măsură 

asta depinde de cine doarme cu mine 

încă mai cred că întunericul e mai bogat 

ca lumina 

deși paznicul de la policlinică nu e de acord 

îmi spune tot timpul când mă duc să dau sânge 

aprinde lumina măcar pe lumea asta 

s-avem lumină că dincolo nu se știe

marile adevăruri doar noaptea le-am rostuit 

cum s-a întâmplat nu demult

într-o parcare pustie am dat peste un sprinter 

colantat de sus până jos cu chipul unui dj

un zgomot ciudat înăuntru 

lovea cineva cu picioarele ușa din spate

apoi un behăit din impuls am zis de oaie 

apoi m-am întrebat dacă-i capră 

am realizat că nu știu să fac diferența între 

behăitul de oaie și behăitul de capră 

logica m-a dus la concluzia că nu știu 

care e diferența dintre viață și moarte 

pentru că dacă există lumea cealaltă 

cei de acolo spun despre noi că suntem morți 

la fel de convinși cum credem noi că trăim 

președintele de asociație mă salută tot timpul 

să trăiți domn’ butnaru 

o vreme am cochetat cu ideea 

ba chiar mi-a plăcut să fiu domnul butnaru 

speram că în felul ăsta mă pot ascunde 

și mă pot vindeca de-o obsesie:

de fiecare dată când sunt rugat să dau 

mărturie necunoscuților 

despre cum mi-am schimbat viața 

o voce îmi urlă prin toată ființa 

rahat ai mâncat toată viața 

rahat mănânci și acum 

în mintea mea se derulează în loop

momentul în care fiul reporter documentează 

un material despre alcoolicii anonimi

într-un salon de psihiatrie dă peste tatăl

pierdut de vreo cinșpe ani

psihiatrul întreabă ei domnul pal 

cum v-am afectat viața alcoolul 

tatăl începe timid să vorbească 

iar fiul cu sângele fiert în obraji 

ca niște cuișoare în vin 

începe să urle rahat ai mâncat toată viața 

rahat mănânci și acum 

ei bine faza cu domnul butnaru nu ține

nu poți ieși din tine apoi să te-ntorci 

și să zici cum zicea Wilde mă scuzați

nu v-am recunoscut m-am schimbat mult 

trecutul e o specie puțin cunoscută și hemofagă

de moarte 

să mori e ca și cum ai pleca din orașul tău 

și n-ar mai ști nimeni nimic de tine

să pleci din orașul tău e ca și cum te-ai duce 

la petrecerea de majorat a lui Dumnezeu 

cu un cadou încropit din kirilă pe care l-ai primit de la teo dună și din care ai rupt pagina cu dedicația pentru tine

shevarim 🙃🙃🙃

 

în filmele americane 

când extremiști taie gâturi creștine 

de fiecare dată creștinii 

au timp să îngâne frânturi din psalmul 23

mai ales partea cu valea morții 

în care nu se tem de niciun rău 

pentru că domnul e păstorul care îi apără 

cu toiag și nuia

la fiecare secvență mă tot întreb 

oare poți alege cum să-ți apară dumnezeu 

după ce mori?

oare lor le apare îmbrăcat în păstor?

și dacă da

după cât timp?

după ce trec alea 30 de secunde 

în care savanții spun că devii conștient

de propria moartea?

sau imediat pentru că dumnezeu 

știe să numere doar până la 1

și n-ar avea sens așteptarea 

dacă după el nu mai apare nimeni?

oricum ar fi

eu cred că 

oamenilor le e frică de moarte 

pentru că le frică de Dumnezeu 

în ruptul capului nu vor să accepte 

că doar așa 

devii una cu el

rift 🙃🙃🙃

 

când vrem să fim singuri 

îi dăm lui dumnezeu nume 

iar el ca o umbră

descompusă și umedă 

amușină urmele 

trecerii noastre prin lume 

când dumnezeu vrea să fie singur 

ne trimite în oameni 

iar noi ca niște frunze

descompuse și umede 

ne tot lipim de tălpile lui

fără să știm ce să facem 

cu libertatea de a alege 

cum să ne întoarcem la el

rețea fără acoperire 🙃🙃🙃

 

cărți de la prietenii scriitori 

unii în viață 

câțiva împotrivă 

de parcă a explodat vegetația 

după o iarnă 

prelungă 

autografe limpezi 

profunde

tactile

ca o ecografie 

doar tu n-ai învățat să te scrii 

uneori ți-au ieșit litere 

ca libelule scăpate din insectarul 

unui elev hiper emotiv

alteori 

niște semne 

scrijelituri pe sicrie cu unghia

unui îngropat prea devreme 

scâncești puțin după o mângâiere 

apoi mai scâncești puțin 

după apropiere 

coastele se ridică 

apoi coboară 

lent 

tot mai lent 

ca un tren ce oprește în gară 

zvâcnești scurt -

un GIF pe care dai play 

din greșeală -

trupul încremenește în aer 

ca un semn de admirație 

răsturnat 

și niciun om potrivit 

niciun loc potrivit 

niciun timp potrivit 

doar teama 

că urletul va rămâne în gât 

și-l vor ciuguli graurii 

ca pe strugurii stafidiți 

stingher 

ca o parolă wifi 

lipită pe-un router defect 

încurci 

însingurarea de-aici 

cu cea nesfârșită 

de parcă ai încurca țările de jos 

cu olanda

poveste terapeutică fără prea mari pretenții 🙃🙃🙃

 

despre moarte
rostogoleau toți pe la colțuri ultima bârfă creștină 
a luat-o rău cu pileala și face treabă de mântuială 
înainte era de încredere știai rânduiala 
cine și cum când și de ce
nu era vorbă aiurea că-n lumea asta
doar fiscul și moartea sunt sigure

tremurând ca trestia lui pascal 
moartea înjura printre dinți 
vă fut în gură de ipocriți 
când aveți sânge în instalație 
vă bateți cu pumnul în piept 
că doar clipa contează 
că trăiți orice zi ca și cum ar fi ultima 
dar cum vă arăt un sfert de deget 
cum vă smulgeți părul din cap
vă frângeți mâinile să vă păsuiesc 
vă rugați din toți rărunchii pentru încă o zi 
așa cum mă rog eu de crâșmăriță 
să-mi treacă pe condicuță 
sfertul de muscățel 

dădea din mâini a lehamite 
gura lumii o astupă numai pământul 
lua la rând sacristiile 
înțepa cu seringa dopul de plută 
din sticlele de tokaj
păstrate pentru împărtășanie 
trăgea vinul cu grijă 
punea apă în loc să nu se cunoască 

într-o seară după ce a donat sânge 
și-a luat cinci packuri de bere strong
cu tichetele electronice 
s-a pus pe Disney 
să vadă shawshank redemption 
pe la jumate a adormit 
și-a visat că era morgan freemam 
scrijelea cu briceagul pe oameni 
„moartea a fost aici”
s-a trezit cu frisoane și stare de vomă 
s-a uitat în oglindă 
și-a urlat la chipul deformat de condens: 
tu ce dracu vrei de la viață?
cât crezi că te mai ține s-o arzi 
așa fără direcție și fără vreo 
veșnicie?

(era momentul acela 
de sinceritate sublim de atroce
în care fiecare se urcă pe cruce de probă 
să fie sigur că Bărbosul i-a dat fix
cât poate duce) 
știa că problema e gravă cam de când 
îi scăpase Cristosul
cam tot de pe-atunci se mințea că un păhărel pentru destresare 
face minuni că nimeni nu rămâne de piatră 
când strânge pe oameni cum strânge bijutierul piatra Swarovski în montură tip lacrimă 
dar ăsta e prețul când faci compromisuri 
dacă pui botul la rugile oamenilor 
și nu mor la timp atunci timpul ăsta trebuie ars 
cum țuica bună arde grăsimile 
un om un pahar un om un pahar 
și din iertare-n iertare tăiatul de pe răboj 
devine adicție 

și-a scuturat capul de gânduri 
ca furtunarul penele după ploaie
a pus mâna pe telefon: 
padre mi-a cam ajuns așa nu mai pot 
am nevoie de ajutor de terapie specializată 
vreau să mă bucur de viață din nou
ca sfrijitul de Papanaș care trage fumul în piept sprijinit de gradul episcopiei
bucuros că au tăcut betonierele 
bosul cel mare le-a dat liber plătit 
până când archiologii arhlelologii 
învățații din capitală vor cerceta daraveaua
cu vatra satului dezgropată în timp ce săpau 
sub Precista mare 
m-am săturat să tot văd vieți irosite
ca niște adolescenți cu mobilul pe speaker 
coaie îți place? da coaie gen max aura
confirmă topit de invidie bbf-ul
iar vocile li se pierd în mulțime 
inexpresive și moi
jetoane de plastic pentru cărucioare 
în jumbo 

anzio annie 🙃🙃🙃

în crucea nopții 
un copil cade din pat
în întunericul sufocant și torid 
pare un zornăit de oscioare 
în care triburi ascunse de ochii lumii 
ghicesc dacă anul va fi secetos 
câți băieți se vor naște 
sau cât de uscat e 
tutunul 

două cireșe amare 
cad îndesate pe umăr 
o îmbrânceală mai prietenoasă 
și bărbătească ce-ți aduce aminte 
că dacă azi te-ai trezit
faci parte din planul zilei de azi:
ești prețios 
sigur că ești 
ai fost făcut pentru lucruri 
mai importante 
sigur că da 
motivaționalul de ieri
e whitewash-ul de mâine 

cu cât sunt oamenii mai departe 
cu atât pierderea lor e mai suportabilă 
ca niște destinații mai puțin cunoscute 
în care ai fi vrut să ajungi 
catedrala din Reykjavik 
sau insulele Diomede
nu-i cine știe ce tragedie că 
n-ai reușit 

când locuiești între ei
pierderea lor 
îți ia mințile 
ca organismul dat peste cap 
la o schimbare bruscă 
de anotimpuri 
și-ți vine să zaci ghemuit 
în propria țeastă -
o plajă 
mușcată vârtos 
de anzio annie
zgomotul trupului pe podea

privilegiul sabatin 🙃🙃🙃

 

de ceva timp

o moarte trecută prin școala vieții

mi-a învățat obiceiul

și se ține de mine 

ca cerșetorii din cimitir 

care-au prins șmecheria:

nu cer pomană când intri 

să îngrijești vreun mormânt 

întotdeauna când ieși 

stau cu mâna întinsă 

pentru că puți a durere și frică 

iar asta te face mai darnic

degeaba fredonez cu mințile rătăcite 

morții cu viața eternă 

viii cu cea de tavernă

degeaba mă mint că și ceasul stat 

arată ora exactă 

de două ori într-o zi 

așa cum se poate 

ca ceea ce scriu să fie 

ultima sistolă 

la fel de bine se poate 

să prind 92 

ca alice monroe

suficient să mă facă 

să copilesc rugăciuni 

deși anotimpul prielnic 

a cam trecut 

și pentru că sufletul 

punctual 

iese din trup după moarte 

doar sâmbăta 

m-am hotărât să cedez altora

iertarea de care-aș avea parte

când săvârșesc fapte bune 

ori le săvârșesc alții 

pentru sufletul meu

lucernarium🙃

 

mai rămâne întrebarea sfâșietoare 

ca o unghie încarnată

cum va fi oare?

năucitor 

ca polițistul local prăbușit 

pe terenul de minifotbal 

după ce i-a crăpat inima 

la 44 de ani?

în slow motion 

ca o perfuzie din care vezi clar

cum se scurge fiecare picătură 

de moarte 

și fredonezi 

ca nightbirde la agt

e ok să te simți rătăcit 

toți suntem puțin rătăciți 

și asta-i în regulă?

să faci o rugăciune adevărată 

e ca-n războaiele Cola

când Pepsi a dat lovitura cu Michael Jackson 

iar Cola s-a îngropat singură 

într-o doză New Coke

întotdeauna

dar întotdeauna 

în dumnezeul tău se ascunde 

demonul altuia 

și asta-i în regulă 

matutin 🙃🙃🙃🙃

 

bună dimineața doamne din nou

credeai c-ai scăpat? 

vorba aia  

nu te pune cu păcătosul că are mintea odihnită 

am să continui să te bat la cap

până mă mântuiești ori ai să urli ca oamenii

io te-am făcut io te omor 

da’ mai calm

(îmi permit o sugestie: te-am făcut din țărână 

în țărână te-ntorc)

probabil te-ai săturat să mă tot vezi 

înfipt la porțile cerului mai constant 

ca un soare de iulie 

n-am ce să-ți fac de aia ești Dumnezeu

dar ia și tu partea paharului plină 

dacă nu erai tu oamenii ăștia săraki

s-ar fi învârtit ca nebunii în cerc

așa cum făceau urșii eliberați de la zoo

probabil știi pe de rost ce am de spus 

ca atunci când fără motiv 

toată ziua îți umblă prin cap

un refren idiot 

uneori înainte să-ncep 

mă umflu în pene ca fariseul din templu 

așa cum el mulțumea că nu e ca vameșul

păcătos 

și eu sunt mândru că nu sunt ca alții 

nu-ți cer nimic 

doar îți mulțumesc pentru ziua de ieri 

pentru că mi-ai îngăduit ziua de azi 

pentru că i-ai mai lăsat și pe-ai mei

încă o zi lângă mine 

îmi scutur capul

de parcă aș șterge un comentariu 

lăsat la nervi sub o postare pe Facebook 

o iau de la capăt:

am păcătuit împotriva și a cerului 

ia-mă ca pe un zilier al tău 

mă opresc 

băiete avem deja o problemă 

o voce din capul meu ca un angajator 

plictisit de cv-uri întreabă superior 

da’ ai făcut ceva să te-ndrepți?

că nu ne doare gura să spunem

îmi pare rău și nici pieptul când 

ne batem cu pumnul

părerea de rău fără schimbare 

e ca berea fără alcool 

îmi scutur iar capul și-o iau de la capăt 

am păcătuit împotriva și a cerului 

ia-mă ca pe un zilier

nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu

dar spune numai un cuvânt și se va vindeca 

sufletul meu

apoi încerc să pun tot sufletul meu

când încep tatăl nostru 

ne iartă nouă greșelile precum

și noi iertăm greșiților noștri 

(aceeași voce tembelă începe să râdă: 

să mori tu! pe cine-ai iertat 

ultima oară?)

iau de la capăt 

împărăția și voia ta

bucură-te marie

și slavă tatălui 

și psalmul 51 

și 23

ca să ies din zona mea de confort 

încep și psalmul 103

avântul și aripile mi se frâng 

la versetul 4 

scrie negru pe alb 

el îți răscumără viața din adâncuri 

încep să caut avid și alte litere lipsă 

vezi doamne? 

dacă ar fi trecut manuscrisul prin mâinile mele 

nu s-ar fi întâmplat asta la corectură 

partea bună din mine 

și partea rea se iau la harță:

partea rea mă face cu ou și oțet 

băi idiotul pământului te crezi 

președintele academiei române?

poate de aia n-a vrut Dumnezeu să ajungă 

la mâna corecturilor tale

la cât ești de repezit și la câtă poezie 

ai publicat în vers alb

nici nu mai știi ce-s alea semne de punctuație 

ba mai ai tupeul să crezi 

că asta e rugăciune când de fapt 

tu vânezi litere lipsă 

partea bună încearcă să-mi ridice moralul 

se chinuie să-și aducă aminte 

cum se numea președintele italian 

care când începea rozariul 

se întreba ce mai au gând rușii 

sau americanii 

ca să se roage în tihnă înainte de fiecare mister 

zicea doamne ai grijă tu 

și de americani și de ruși 

eu acuma mă rog mamei tale 

în cele din urmă ajung la un armistițiu fragil 

Domnul doar te încearcă ispita 

e treaba diavolului 

te ispitește s-o lași mai moale 

oricum nu știi să te rogi

arată-mi tu mie vreun om

care știe rugăciunea perfectă 

așa că doamne primește 

bazaconia asta 

cu litere lipsă cu tot

cartiere de iernat 🙃🙃🙃

când teama că vei sfârși neștiut ca abatele Faria te înghite de viu

zilele se transformă într-un zbor la punct fix peste trup 

ești atent la orice durere dacă nu ai una nouă 

te mulțumești cu durerile vechi de încredere 

doar că schimbi perspectiva ca atunci când ieși în oraș cu un prieten vechi și vezi cât de mult 

s-a schimbat 

privești cu alți ochi nevralgia dentară 

constantă ca anotimpurile 

îți spui că așa cum există oameni 

pe care fulgerul i-a lovit de două ori

deși sunt șanse de unu la 15.300

există o șansă ca nevralgia să fie de fapt 

o infecție galopantă și fără să știi 

o să-ți curețe toate organele mai rapid 

decât ai putea zice 

ajunge zilei răutatea ei 

tot de frica sfârșitului 

îmbrățișezi răul ca pe o formă superioară de bine 

și sfinții părinți ai Bisericii sunt de acord că în lipsa răului oamenii s-ar culca pe-o ureche 

noaptea când îți doarme aproapele 

te lipești de ușa camerei și asculți 

ai da orice să auzi dacă sforăie sau dacă tușește 

nu te interesează că din punct de vedere clinic 

sforăitul puternic indică apneea severă 

pentru tine e semnul de viață 

care te liniștește

un mormânt fără felinare e ca o casă fără femeie 

adevărul e simplu dar îl complicăm 

să nu ne zburăm creierii:

ca vânturelul de seară spre cartierele de iernat

ne îmbulzim înspre moarte 

după ce-am cuibărit în mormintele altora 

și când ajungem scrâșnim printre dinți 

sta-v-ar neființa în gât

moartea nu vine pâș pâș cum zicea perța 🙃🙃🙃

 

ea vine deodată

și toată 

ca fostul coleg de bancă de la Catolic

ce mulțumește părinților 

de vizita neașteptată 

e mult mai bine acum 

tratamentul dă rezultate 

boala e sub control 

energizantele i-au cam slăbit inima 

dar cu puțină voință și captopril

se va reface 

apoi se surpă sub ochii lor

la ieșirea din secția psihiatrie

cum se surpă șoseaua din Reykjavík

după fiecare erupție 

sau ca un reel în care 

un facocer e mâncat de viu 

boturi umede îi amestecă măruntaiele 

cu praful savanei 

în timp ce colții despică plămânii 

din care încă mai iese urletul

neputinței

în fiecare dimineață repeți 

ca un Majak stricat 

nu te teme turmă mică 

păsările cerului nu au grânar 

 crinii câmpului nu țes

dar o duc bine mersi 

atât cât le e dat și nu au nimic 

de comentat în privința asta

ziua se mulțumește cu răutatea ei

când cu inimi zdrobite necunoscuții anunță 

trecerea în neființă a celor dragi 

mila pentru cei vinovați 

e doar cruzime față de inocenți 

masaii cred că primul elefant pe pământ 

a fost o femeie liberă și nesupusă 

bătrânii au învățat-o să nu privească în urmă 

dacă vreodată va părăsi satul în care

a văzut prima dată lumina zilei 

când a venit vârsta de măritiș

nu-i plăcea bărbatul ales

a privit în urmă când ieșea din sat

și s-a transformat în elefant 

probabil moartea a învățat lecția 

și-apare deodată când crezi 

că lumea-i a ta

dacă am ști când vine 

și-am avea timp să privim în urmă 

la tot ce-am trăit 

ne-am preface în amintire 

iar neființa s-ar mulțumi 

cu pariul lui Pascal

(în)semn 🙃🙃

 micuțule Ben 

de fiecare dată când prinzi apusul

nu îndrăzni să-ți promiți răsăritul 

pentru că viața e o îmbarcare 

pe naveta endurance 

în speranța că ne va ierta cineva 

pentru binele nefăcut 

să nu-ți dorești lucruri mari

memorabile 

ele răsar ca floarea câmpului 

când suflă vântul ea nu mai este 

nici locul în care a stat 

nu se mai cunoaște 

nu încerca să fii om

de pe o zi pe alta 

moartea e un îndreptar ortografic 

unde se spune negru pe alb

că viața ta e o cratimă necesară cînd vrei să scrii prescurtat

dumnezeu

nu știu dacă e potrivit 

să-ți vorbesc tocmai eu

cel care ți-a înghițit din greșeală 

lumânarea de tort

să-ți pui încrederea în lucruri mici 

dacă marile așteptări sunt rezervate 

până la urmă viața înseamnă mai mult decât

să te naști pentru ca alții să aibă la ce să se întoarcă acasă

ori să dai naștere altora pentru ca tu să fii 

fericit că cineva îți va duce mai departe numele carnea și cartela prepay

cât a trăit Van Gogh a vândut un singur tablou 

iar dacă asta ți se pare puțin important 

adu-ți aminte că ușa pe care-a plutit Rose

în Titanic 

s-a vândut la o licitație 

cu cinci sute de mii de lire sterline

shekhinah 🙃🙃🙃

 

soarele apune ca să-și ia lumina din întuneric 

politician egoist care mizează pe gura lumii:

a furat dar a și făcut

nu și-a învățat lecția

niciodată lumina n-a fost mai bogată

ca întunericul

da

întunericul are

angoasa

rătăcirea 

și demonii

dar are și visul

anonimatul

pacea

și viața

dacă n-ar fi fost întuneric

ar mai fi făcut Dumnezeu ziua?

crezi că pruncul în uter știe

ce-i ăla soare răsare?

crezi că dimineața

bolovanul ăsta fierbinte

răsare in trompele uterine

și apune în endometru 

doar pentru ca un embrion

să se răsfețe în d-uri?

în întuneric înveți

să-ți numeri zilele

ca să ajungi la o inimă înțeleaptă:

nașterea e o simonie

un trafic discret cu genomuri divine

când ți s-a dat viață

nimeni nu te-a întrebat

ce părere ai despre asta

dar semne sunt că

lucrurile se schimbă în bine

acum peste tot se aplică GDPR- ul

așa că cel care te-a creat fără voie

îți cere acordul

să fii mântuit

hôtel-Dieu 🙃🙃🙃

 

o tandrețe sfâșietoare

ca o stațiune nescrisă din via crucis

când mama e luată jos de pe cruce

și pusă în brațele fiului

iar fiul duce mâna la piept

unde inima scurmă ogrinji

repetă la nesfârșit

ho, mă Bator, ho mă sărace

stai să mai hodinim

că doar nu dau tătarii

[o moarte bună e o operă magistrală

un fel de Sagrada familia

muncești la ea toată viața

conștient că n-ai să prinzi ziua

când o vei vedea

în toată splendoarea]

biofilie 🙃🙃🙃

 

când inima e o calderă surpată

și camera magmei pustie

îndoiala dispare:

viața imită modelele naturale

nu interesează pe nimeni

că mai există și altul

omul e o pasăre rinocer

tot ce are neprețuit

sigilează în măruntaie

cu săpun de pământ

și într-un moment neprețuit

de tandrețe

începi să-nțelegi:

viața e un episod în reluare

din test de supraviețuire în doi

spre final în disperare de cauză

trimiți urletul să caute ajutor

iar urletul se întoarce în tine

mai sleit ca o șoaptă

și-ți spune:

prietene

we are fucking

fucked

calistenichs 🙃🙃🙃🙃

 

(la cateheza pentru prima împărtășanie:

copii ce fel de carne mâncau

Adam și Eva în paradis?

de șarpe

ce e curcubeul?

o superputere pokemon

cine a fost Noe?

tiktoker)

(soundrack adecvat the mull of kintyre pentru următoarea secvență:

am ucis 10 cu propriile mele mâini, tată!

10 cu propriile mele mâini!

o, fiule, fii binecuvântat!

jur, 10 cu propriile mele mâini,

mamă, fiul tău este un erou!

mamă, fiul tău este un erou! 

ucide, omoară, omoară!)

(tritico: într-un terariu abandonat

țestoasa amușină amfipode uscate

mai mult ca oricând și-ar dori

companie)

(notă de subsol:

după ce a creat lumea

Dumnezeu a făcut pe dracu-n patru

și a obținut bifa albastră

acum creează conținuturi pe insta

pentru omul selfmade

exerciții calistenice pentru

o dezvoltare personală completă

nu-ți trebuie cruce umbră 

sau aparate de fițe

poți folosi conștiința ca rezistență

pentru mișcări simple

de existență)

deficit de speranță 2 🙃🙃🙃 (otherside. confesiuni.)

aici frica cea mai ascunsă e frica de viață. din când în când se trag nume la sorți și nefericitul pe care-a picat măgăreața e trimis înapoi să trăiască. uneori se trag nume la sorți ca o reconstituire a sorților aruncați peste cămașa cristosului. alteori se scriu toate numele pe bilețele și se bagă-ntr-o urnă ca în jocurile foamei. dar moartea bate filmul întotdeauna pentru că nimeni nu e dispus să-ți ia locul și să treacă din nou printr-o viață de care n-are habar și pe care oricum n-o va ține minte.

când suntem în toane bune păcălim strașnic îngerii păzitori. tragem pe noi câte o piele și facem pe viii. ne furișăm în dormitoarele lor și ne ascundem sub pat. când le e somnul mai drag ieșim toți și urlăm din rărunchi: înger îngerașul meu ce mi te-a dat dumnezeu. te strici de râs când vezi cum le sar fulgii de la sperietură. filmăm buimăceala și o trimitem în grup pe WhatsApp să le fie învățătură de minte. dacă am fi fost de-adevăratelea vii probabil îngerii păzitori ar fi plecat în șomaj tehnic și obligați să se recalifice ca simpli mijlocitori. sau și mai rău. ar fi fost obligați să se înregistreze ca pfa-uri să se doteze cu mașini de surfilat aripi și să poarte tricouri imprimate fosforescent cu întrebarea: te-a durut tare când ai căzut din cer? 

pentru a preveni sindromul cabanei regulat evadăm în city break-uri pe ruta Peniél - Insulele Diomede. în Peniél părinții Bisericii reconstituie autentic și profi lupta lui Iacob cu omul lui Dumnezeu. la plecare se împart gratuit holograme votive cu chipul lui Iacob. în ascuns noi îi desenăm creastă îl colorăm argintiu și spunem că-i till lindemann.

în insulele Diomede se organizează supercupa eternității la fotbal între Insula de ieri și Insula de mâine. jucăm toți câte-o repriză în ieri apoi cealaltă în mâine. scorul nu prea contează aici toți avem puțin sânge italic. vorba amicului Winston: pierdem războaiele de parcă ar fi meciuri de fotbal și meciuri de fotbal de parcă ar fi războaie. mai mult experimentăm gravitația și fusul orar să ne piară pofta de-a mai fi oameni. iar dacă simțim cumva dureri fantomă doctor boici le rezolvă pe toate.

așa cum școlile viilor au vacanța de schi și noi avem nesfârșirea de iarnă. numărați cântăriți împărțiți în grupe cu cruce neagră sau roșie vizităm paradisul șeolul și iadul. la intrarea în iad stă scris memorabil: dacă lucifer a căzut a fost tragedie dacă l-au urmat milioane de îngeri e pură statistică teologică.

deficit de speranță 1 🙃🙃🙃 (purgatory. do not. cross)

 

primul lucru pe care îl înveți aici: nu există noapte sau zi lumina și întunericul sunt

doar probiotice cu prelungită eliberare.

aici sunt doar oscilații armonice

ca atunci când ești viu și pe nepusă masă

vin peste tine fragmente de oameni și locuri

atât de îndepărtate ascunse încât te întrebi

dacă le-ai trăit cu adevărat sau sunt rodul imaginației tale.

aici fiecare își gestionează veșnicia cum crede

de cuviință. așa cum viii învață la școala de abstinență că respectarea unui program e un pas necesar pentru a vindeca dependența și aici măcar un proiect o schiță de posibile acțiuni te ține pe linia de plutire și face mai improbabilă recăderea în viață.

de preferat ar fi să începi cu lucruri esențiale pentru regenerare. periodic să numeri gregorienele acatistele rugăciunile celor vii pentru tine. ele sunt pentru noi ca silimarina pentru ficat. dacă nu ai de unde contează mult și doi trei cunoscuți pasager care se bat cu pumnul în piept că au băut cu tine la agape frățești sau chindii de partid. când ești pomenit de cei în viață îți crește serotonina și te simți mai energic. 

în plus ai mărunțiș când joci poker sau memory cu proaspăt canonizații. de când faza cu belphegor nu se mai acceptă pe datorie.

un nou venit și-a pus sufletul gaj iar belphegor i-a tras țeapă ca samsarii de lemne care udă cioate uscate la sfârșitul iernii să tragă cântarul.

pentru cei care nu vor să riște Ignațiu organizează exerciții spirituale dar nu sunt indicate celor cu deficit de speranță.

o opțiune ok sunt cursurile de scriere creativă. asta dacă în timpul vieții nu ți-a plăcut iaru sau fulaș. aici înveți că autobiografia e vax. rezonanța e vax. totul stă în tehnică și lectură. multă lectură. știi cum e vorba aia: n-am să fiu bun niciodată și asta nu-i rău.

cei cu înclinații spre materii reale pot studia germinația. așa cum la orele de biologie copiii pun fasole boabe în apă și așteaptă să încolțească aici îngropăm chipuri în visele viilor și așteptăm interpretarea corectă.

din când în când liniștea e tulburată de aureole acustice care se-ndreaptă spre laboratorul de muzică. câte unul mai proaspăt ieșit din viață uită unde se află și fredonează la nesfârșit bella ciao. atunci sunt chemați paraîngerii care-l calmează cu ceai de ezov. aici sunt interzise cântece partizane de stânga de dreapta ori centru și orice doctrine isterice care tulbură ordinea socială.

reconfortante sunt și cursurile de lucru manual în special traforajul. cu mici fierăstraie de aer alegem șabloane și mituri ajustăm viteza și decupăm: timpul nu vindecă toate timpul doar te obișnuiește cu toate. moartea nu doare ci gândul alții vor trăi mai departe. moartea nu eliberează pe nimeni e tot o viață numai că schimbi carcasa de carne cu o carcasă sinaptică. 

cele mai bune lucrări sunt premiate cu diplome pentru tragism și perseverență.

viewer discretion is advised 🙃🙃🙃

 

[te-ai săturat să treci prin moarte

ca gâsca prin apă

fiecare zi e o decapitare lucidă

te trezești și te uiți buimăcit

cum trupul ți-o ia înainte

ca flota pierdută a lui Columb

spre un sfârșit previzibil

când pleacă n-are habar unde merge

când ajunge n-are idee unde se află

când se întoarce nu știe unde a fost]

[-de ce ții mâna la gură? te doare ceva?

-am luat o gură de apă că m-am împărtășit

și mi s-a lipit ostia de cerul gurii

da’ tu n-ai de unde să știi cum e 

la cât de rar te împărtășești

-ultima oară a fost de Crăciun

deci nu prea rar și nu s-a lipit

poate că ți s-a lipit

pentru că Domnul intră cam anevoie

în gura ălora care mor de grija aproapelui

sau poate a expirat trupul Cristului

în pixidă

crezi că sunt în spital

așa mulți dornici de sfânta împărtășanie?

oricum cu tine capelanul

și-a scos pe luna asta salariul

-dacă ești așa doxa de ce nu te faci preot?

- când la altar o să fie vin fără alcool 

poate o să iau în calcul și asta]

[ți se întâmplă și ție?

să-ți stea inima-n gât ca un os de pește

gândurile să te înfășoare în țeastă

ca o plasă rabiț de calitate superioară

când îți dai seama că toți ai tăi

au vârsta la care se moare mai des

apoi la un eveniment de rutină

(luare în spațiu sau internare)

descoperi că ai greșit

că ai mai pus niște ani de la tine

și-ți vine de bucurie să faci un moshpit 

cu Dumnezeu și tot cerul

nepriceperea ta

a dat înapoi timpul lor]

crepi! 🙃🙃🙃

[înainte de liturghia copiilor

preotul încearcă să învioreze

micuții abia treziți

convins că toți vor răspunde

biserica

(împodobită frumos

cu brazi până-n tavan

și-o iesle ca-n filme) 

întreabă: copii

care e cel mai frumos loc

din oraș?

se uită atent atent

peste pădurea de mâini ridicate

și-l ochește pe Nicholas

cunoscut și ca dom’ președinte

(deși e născut în Cipru

când va fi mare Niko

vrea să se facă președintele țării)

ia spune tu Nicholas

care e cel mai frumos loc

din oraș?

Nicholas tușește puțin

apoi răspunde sigur pe el

cel mai frumos loc din oraș

e la KFC]

[la început credeai că-i teatru ieftin

când cei care-și adăpau morții

urlau din toți rărunchii

ah

de-aș fi știut că e ultima oară

aș fi spus alte cuvinte

aș fi spus te iubesc

aș fi spus ce n-am spus

ori ceva cu adevărat memorabil

îi vezi cum se macină

cum se leapădă de cuvinte

ca turiștii străini care dau vina

pe blestemul Pompeiului

și returnează pietricele furate

ca amintire

acum 

după ce ai prins ritmul

începi să te întrebi

oare ce ai alege să spui

dacă ai ști că e ultima oară

când vorbești cu aproapele?

(dacă ați fi pe aceeași lungime

de holter

i-ai ura in boca al morte

și ți se va răspunde cu-n zâmbet: 

crepi!

crepi la morte!)]

[nu-ți mai bați capul cu logica

circuitului funcțional din spital

de ce psihiatria e peste drum

de pediatrie

de ce au mutat cardio

lângă neonatologie 

la patru(o fi aerul mai ozonat)

așa cum proaspăt însurățeii

au grijă să calce cu dreptul

pragul în casă nouă

ai căpătat și tu o obsesie

când cobori citești cu grijă

indicatoarele

etajul IV

etajul III

etajul ll

etajul I

parter

acum e semn rău

dacă încurci lumile

pe vremea când lucrai la ziar

ți se părea amuzant

când coborai încântat 

că ai prima pagină

și din greșeală ajungeai la subsol

printre sicrie

și fulgi de cenușă)

[-du-te că se termină

programul de vizită

și după aia mă relaxez

-vezi nu te relaxa de tot

-cum o vrea ăl de sus

-ăl de sus vrea dacă

și tu vrei

iar dacă vrei spune-o tare

pe căldicei ăl de sus

nu prea-i are la inimă]