domnul emilian trece dincolo

despre domnul emilian
lumea a început să vorbească cu stimă
după o noapte petrecută în cazino
unde a pariat tot ce avea şi a cîştigat o avere

toţi ştiu despre domnul emilian aceleaşi lucruri
adică doar lucrurile despre care emilian a vrut să se ştie
că umblă elegant la cravată bărbierit mai tot timpul
unii spun că e o companie plăcută alţii strîmbă din nas
şi concluzionează nevoia de oameni
îl face mai sociabil

ca orice om domnul emilian se compune din gesturi secrete

dimineaţa se aşează în faţa oglinzii şi stă jumătate
de oră zîmbeşte mai rîde mai plînge mai scoate limba
se gîndeşte ce expresie ar fi potrivită pentru vremea
cînd va trece dincolo

în timpul zilei stă pe balcon şi fumează chiştoace
ochii sînt goi ca trupul unei femei ce numai vine se uită la oameni nu-i vede aşa cum nici ei nu observă lumea lui ce stă să cadă
pur şi simplu stă şi numără lucrurile
care-i lipsesc

cînd iese-n oraş
fumează lm roşu în pachet de marlboro superlung
să nu creadă lumea că ar avea prea puţine de oferitzîmbeşte absent bea un suc şi-ar dori un tovarăş
se mulţumeşte cu o scrumieră în care stinge
trăirile pe jumătate

se-ntoarce acasă puţin mai bătrîn
ascultă muzică depresivă dansează
şi-ar dori să nu mai simtă nimic trupul său inflamat
de atîta tăcere zvîcneşte uneori
vomită sinapse

uşor
se dezbracă se uită la un film stupid se întreabă
de ce eşti erou dacă salvezi lumea stinge lumina
reia o numărătoare întreruptă aseară
fiecărui deget pune numele unui prieten e puţin trist
de mai multe nopţi trei degete au rămas fără nume

fumează iar un chiştoc respiră adînc se leapădă de leşul zilei dacă ar vrea din ţeasta nopţii ar putea smulge un vis fără noimă

apoi
domnul emilian se închide cu un gest simplu poate mîine
sau poate dincolo o să se împlinească dorinţa lui secretă să fie şofer de cursă lungă asta
visa de cînd era mic să care trăiri suflete trupuri de la o lume la alta
adoarme nerăbdător peste cîteva zile va avea
şi permis de conducere

diary of dreams(day three)

mă trezesc dimineaţa cu gîndul că
nu mă uit în oglindă nu mă spăl pe faţă nu beau cafea nu fumez

doar
îmi provoc stări
să bifez o trăire şi să am
ce povesti noaptea ziua de mîine urmează celei de azi
ca o sclavă pierdută prin catacombe nici o grimasă
acelaşi captiv în aceleaşi momente ca într-un cub
devii conştient
oamenii sunt suma unor repeţii bizare

mi-e poftă să spun
uşa de la intrare păstrează doar urmele celor ce
au intrat şi-au ieşit nimic la schimb nici măcar
o promisiune de revedere

poate m-aş simţi fericit

dacă într-o dimineaţă m-aş trezi că nu mai bate nimic
nici ceasul pe care îl numeam în derîdere puls
nici timpanele care cheamă triburi de sunete la vînătoare

să stau nemişcat să văd cum pleacă din mine orice regret
umbră crispare şi orice formă de viaţă

poate aşa n-am să mai întreb ce voi trăi
astăzi ori la ce dumnezeu am să mă rog
duminică

desigur
aş putea găsi o mie de oameni o mie de voci o mie de feluri
în care să-mi spun că sînt puţin depresiv
deocamdată simţurile mele dansează
cine ştie cînd am să mai fiu un element important
în matriţa senzaţiilor

emilian îşi ia la revedere

cît mai simplu

aş vrea să-ţi pot spune că unde mă duc
va fi bine
că voi învăţa repede limba
că voi fi băiat de treabă
că n-am s-o uit pe emilia
că am să tai pîinea felii ca acasă
că o să am mai multă grijă de mine

tu roagă-te doar
să nu pierd trenul
să am parte de oameni care se poartă cu mine frumos
şi să mă crească
să nu pierd cheia de la garsonieră
şi să nu uit unde mi-am pus banii

din cînd în cînd am să-ţi mai scriu
ştiu
nu-i nevoie să-mi spui
mi-am făcut provizii de pixuri

mai stau pînă se face noapte
oricine ştie că nu e frumos
să pleci în mijlocul zilei

să te îmbraci bine că seara e cam răcoare

de mîine învăţ să trăiesc
în surdină

diary of dreams(day two)

camera mea e întoarsă pe dos peste tot
stau bucăţi din mine unele împăturite prin bibliotecă altele pe foi
neterminate

niciodată
n-am avut atît de multe cuvinte a trebuit să închizi uşa ca să
învăţ să vorbesc

la început mi-a fost frică ameţeam luam primul tren credeam că pierderea
prin vagoane e un plasture cu rivanol aplicat pe o rană vorbeam sacadat
în general oamenii se tem de buzele care se mişcă singure ei spun că sînt nebun
eu ridic din umeri îi las pe toţi
să se usuce

ştiu că orice-ţi spun e banal în lipsa senzaţionalului cei mai mulţi cred că
toate dramele sînt un clişeu viaţa e un clişeu din care ieşim toţi cu feţele
schimonosite

uneori
te plîngeai că nu avem prieteni să ieşim duminica la iarbă verde
acum îţi fac în ciudă am cunoscut cîţiva oameni interesanţi
ei nu au gură ei nu au ochi ei nu au formă
nu mă crezi mă întrebi de unde ştiu că există
pe locul atrofierii tale mi-a crescut ori un fel de simţ ori
pielea a devenit mai sensibilă oricum ceva s-a întîmplat
de am început să adulmec orice trăire

contează prea puţin ironia cu care-mi spui
că e o lume imaginară ca şi atunci cînd ochii era lipsiţi de orice expresie
dădeai din cap nemulţmită lumea asta n-ai reuşit s-o înţelegi

şi ce-ai fi vrut emi să fac
în tot acest timp în care erai plecată la fabrică într-un fel trebuia
să te scot în evidenţă dintr-o mie de ceramişti care dau formă
pămîntului

şi nu mi-e ruşine s-o spun
eram beat în noaptea în care mi-ai spînzurat ochii de tocul uşii
pămîntul era un spital dumnezeu se dădeau cu capul de geam şi
refuza medicaţia lumea era un triaj de chirurgie în care totul se vindeca
miraculos
cu o singură copcă

şi dacă n-ai fi dansat la toate petrecerile şi toate nunţile
ai fi avut timp să înţelegi că eroii au viaţa lor şi că
sînt singurul om e drept aiurit
care ţi-a dăruit o păpuşă

acum
respir cît mai simplu
tu îţi petreci timpul cu automatisme un fel ieftin de a trece prin viaţă
eu vreau doar să mă fac mic
atît de mic
încît lumea să găsească o formă de a uita că
m-aş fi întîmplat
vreodată

diary of dreams(day one)

sînt mai viu decît crezi şi asta nu are nici o legătură
cu faptul că mîinile tremură cînd mă spăl pe faţă sau că beau cafea
cu gîndul aiurea

azi noapte am dormit pe curmătura...mai ţii minte?

te făcuseşi praf dintr-o cană de vin rîdeai emilian o să murim
mîngîiai saint-bernarzii emilian o să murim pădurea urla
ca şi cum viscolul o plesnea peste faţă că nu a găsit masa pusă
ea îi răspundea că nu a găsit oameni rîdeai emilian o să murim
îmi arătai urmele noastre atît o să rămînă din noi aşa că hai să ne
spunem pe nume fără să mai fie nevoie de spasme

am îngheţat cînd am căzut în crevasă tu făceai bulgări şi luai
brazii la ţintă
hainele îngheţau mulate pe trup ca un sicriu emilian ca un sicriu
îmi spuneai vino şi fă bulgări lasă lucrurile importante oricum
drumul ăsta nu are marcaje decît spre peşterile pe care le visam
amîndoi noaptea

te-am luat în braţe şi te-am trecut de partea cealaltă
a vieţii a morţii a urmelor noastre şi-acum pieptul mai păstrează
urmele acelor zăpezi în care am crezut că o să ne pierdem ca într-o pilotă
pufoasă care să ne ajungă pentru tot restul zilelor

după pierdere a urmat dezmeticirea
rîdeai emilian unde mai mergem mîine probabil viscolul
se-ndopa cu urmele noastre luase din nou pădurea la palme
că i-a gătit o cină săracă

ai aţipit în braţele mele ca o pilotă cît pentru tot restul zilelor
m-am dezgheţat şi-am început să tremur de frică ai deschis ochii
mi-ai spus dacă ţi-e frig mai pune-ţi o pătură

nu mai contează nimic ţi-am ascultat sfatul

sonata nocturna

ce-aş putea face cu o lună plină

aş putea s-o împart pentru fiecare metamorfoză

pe spatele ei aş desena animale mi-ar aminti
de prima mea vînătoare
de primul tău plecat fără voie

pe o parte mai scorburoasă
aş face provizii de haine ne-am îmbrăca
în fiecare dimineaţă cu oameni noi
m-ai admira aş face o plecăciune apoi am petrece
întreaga zi
amintindu-ne în faţa oglinzii

pun lupii de pază liniştii noastre
te caut prin ierburi de noapte
întreb înţelepţii
unde se duc toate femeile în anotimpul coacerii

partea pustie aş păstra-o
ca pe o ultimă coajă de pîine cu ea aş hrăni
toate păsările în care ai adormit
aş îngropa firmituri din ele ar răsări
colţuri după care te ascunzi despletită

luna e plină se scaldă în ea
epiderma tuturor dimineţilor