sînt mai viu decît crezi şi asta nu are nici o legătură
cu faptul că mîinile tremură cînd mă spăl pe faţă sau că beau cafea
cu gîndul aiurea
azi noapte am dormit pe curmătura...mai ţii minte?
te făcuseşi praf dintr-o cană de vin rîdeai emilian o să murim
mîngîiai saint-bernarzii emilian o să murim pădurea urla
ca şi cum viscolul o plesnea peste faţă că nu a găsit masa pusă
ea îi răspundea că nu a găsit oameni rîdeai emilian o să murim
îmi arătai urmele noastre atît o să rămînă din noi aşa că hai să ne
spunem pe nume fără să mai fie nevoie de spasme
am îngheţat cînd am căzut în crevasă tu făceai bulgări şi luai
brazii la ţintă
hainele îngheţau mulate pe trup ca un sicriu emilian ca un sicriu
îmi spuneai vino şi fă bulgări lasă lucrurile importante oricum
drumul ăsta nu are marcaje decît spre peşterile pe care le visam
amîndoi noaptea
te-am luat în braţe şi te-am trecut de partea cealaltă
a vieţii a morţii a urmelor noastre şi-acum pieptul mai păstrează
urmele acelor zăpezi în care am crezut că o să ne pierdem ca într-o pilotă
pufoasă care să ne ajungă pentru tot restul zilelor
după pierdere a urmat dezmeticirea
rîdeai emilian unde mai mergem mîine probabil viscolul
se-ndopa cu urmele noastre luase din nou pădurea la palme
că i-a gătit o cină săracă
ai aţipit în braţele mele ca o pilotă cît pentru tot restul zilelor
m-am dezgheţat şi-am început să tremur de frică ai deschis ochii
mi-ai spus dacă ţi-e frig mai pune-ţi o pătură
nu mai contează nimic ţi-am ascultat sfatul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu