o pasăre moartă pe acoperişul cauciucat al unei terase
ai crede că doarme dacă n-ar fi lîngă ea alta care îi ciuguleşte din piept
mîinile mele crapă ca atunci cînd bunică-mea spărgea ouăle de tigaie
un divan moale şi o icoană îmi trec prin faţa ochilor un scurt moment de luciditate
în creierul meu e un cer întunecat şi fiecare sinapsă un fulger
ai venit la timp spune neurologul infecţia s-a extins a ajuns în craniu
tratament cu doxiclină oricum vei avea probleme cu echilibrul
zîmbesc la mine cea mai mare problemă a fost echilibrul
nu puteam să ţin nici un om lîngă mine
poate n-am fost la neurolog poate doar am visat
încet reconstitui zile senzaţii şi drame
uneori cînd trec cu maşina peste o cale ferată
mă întreb dacă ceea ce urmează nu e decît un vis
dacă nu cumva s-a terminat totul acolo iar ceea ce trăim după calea ferată
e doar imaginaţia noastră şi că în viaţa reală
cîţiva se opresc să ne plîngă apoi ne îngroapă cu toate onorurile ce se cuvin
unui fluture mort
*
era o vreme cînd credeam că prin pîrîul de la bunică-mea treceau vapoare
şi că podul se ridica să le facă loc la miezul nopţii
mama se grăbea să prindă autobuzul de seară să ajungă la noi înainte de suspendare
acum din pieptul meu creşte un pod mobil la miezul nopţii se ridică
prin mine trec toţi care-mi lipsesc îi văd de pe mal ca nişte vapoare
îmi fac semn cu mîna apoi se pierd printre coaste
mă plimb printr-un oraş cu oameni desfiguraţi de ninsoare
ninsoarea asta e o explozie nucleară într-un război în care toţi pierdem cîte ceva
cîteodată cînd traversez îmi vine să mă las în voia unei maşini ca şi cum m-aş lăsa dezbrăcat de-o femeie
*
nimic nu-şi are rostul
nici biserica asta care dirijează avioanele
nici pregătirea la cor
nici bărbatul acesta care tocmai moare lovit de-o cistenră
nici bărbatul acesta care ucide şi se perfecţionează
trupul meu e o pastă lipicioasă cu care poţi repara o casă pe furci
peste ochi mi se pune o ceaţă groasă
de parcă ochii mei ar fi nişte serpentine oarbe în munţi
o pasăre moartă pe acoperişul cauciucat al unei terase
ai crede că doarme dacă nu m-ai vedea pe mine zburînd în locul ei
mai cad mă agăţ de aulin ca un alpinist de carabină
nu mai e mult pînă acasă am să-mi iau şosete uscate
o să plec în munţi am să mă fac pădurar
şi-am să ling sare laolaltă cu cerbii
so sad to be alone îţi cîntam după micile noastre certuri
după micile noastre momente cînd făceam dragoste şi nu ne mai deosebeam unul de altul
te muşcam de umăr ca să te recunosc
mi-era frică să nu pleci ca janis
nu-ţi fie frică mi-e bine noaptea cînd trupul coboară sub pragul îngheţului
urmele trecerii noastre prin lume vor fi
mai vizibile
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu