vineri, ianuarie 28, 2011

blossom blues


astăzi am să vorbesc despre mine
ca despre cineva care a existat demult
un mic adult pe care pînă şi fiscul l-a uitat
s-au împlinit doişpe ani de cînd stăteam în fruntea unui convoi
ţineam în mînă o cruce de fier
în viscolul de-afară pielea de pe degete mi se lipise
de picioarele cristului
era atît de frig că nici praznicul nu s-a mai ţinut
lumea pleca acasă cu sarmalele îngheţate în pungă
bărbaţii dădeau pe gît ţuica fiartă
îşi ştergeau gura cu mîneca de parcă ar fi vrut să şteargă
tot ce puteai să însemni
n-am înţeles atunci dacă îi plîngem pe cei care pleacă
sau pe cei ce rămîn

pe unii dumnezeu i-a făcut pentru lucruri măreţe
pe alţii i-a făcut doar pentru vremurile cînd nlisesc cei dintîi
singurul dar cu care am fost înzestrat e să stau noaptea pe balcon
să-mi aleg o stea
să închid ochii şi
să-mi doresc
să-mi doresc
înainte de asta mă întreb dacă dorinţele se împlinesc şi cu ochii deschişi
sau dacă stelele împlinesc dorinţele fumătorilor
îmi doresc să dispar
ori să am un costum ignifug
cu un E mare în piept
să pot opri planetele cu o singură mînă
să dau timpul înapoi
sau pur şi simplu să fac pe cineva
să nu plece


astăzi mă amestec printre oameni
ca unul care a existat demult
nici măcar fiscul nu-mi mai cere
declaraţia de impozit
singurul gest de tandreţe permis
e să trag aer în piept
şi să-l ţin cît mai mult
ca o îmbrăţişare

2 comentarii:

fonte di gioia spunea...

probabil motivul pentru care trebuie sa fim atat de diferiti pe scene diferite e ca nu ne putem permite luxul de a arata oricui sau oriunde ce e cu adevarat pe dinauntru

emil spunea...

@ Flori: totul e un teatru de umbre.