cînd împreunăm mîinile a rugăciune
părem toți niște manguste care se ghemuiesc
unele-ntr-altele
și devin o mulțime de guri care mușcă
pentru a alunga prădătorii
dacă dumnezeu nu ne ascultă
căutăm logice explicații
cum ar fi că suferă de sindromul cuibului părăsit
ne plîngem că trece timpul
nu facem nimic să-l oprim
doar îl vorbim pe la colțuri în șoaptă
ca niște rude invidioase pe cei ce muncesc
în capitală
ne prefacem îngrijorați
că în calendare vor fi tot mai multe spații pustii
purtăm banderole băscuțe de hipsteri
și stickere de susținere
organizăm parade viu colorate pentru
ca sfinții să aibă dreptul
de a se înmulți prin endogamie
și nimic
dar nimic nu am face ca să trăim
mai mult decât ni-i dat
ne mulțumim cu un zîmbet cretin
cînd ne uităm cîți au mai rămas în jurul nostru
de parcă am spune lasă
că mai este și mîine
o zi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu