pietà arctica

înainte să moară bunicul

nu-mi doream altceva decît ca el să se ducă mai repede

cînd îl vedeam cum se zbate pentru ultima bulă de aer

sau ultima gură de cod argintiu

credeam că dacă ar exista vreun fel de dreptate

oamenii drepți s-ar duce discret

c-un zâmbet pe buze și un salut sincer

ca niște musafiri educați care știu când s-a făcut

timpul să plece

nu cu gura schimonosită a frică

și genunchi îndoiți pentru o ultimă fugă

mama-mi spunea

să nu mai gîndesc niciodată așa pentru că niciodată

nu știm de ce-am fi în stare să facem

 pentru încă o gură de aer

pe care n-avem curaj s-o numim ultima

probabil că eu mi-aș vine sufletul și aproapele

în fond mi-e frică de moarte pentru că nu știu dacă vine

înainte sau după tot ce mi-a fost dat să trăiesc

așa că pe toate drumurile ne batem cu pumnul în piept

că sîntem vii

dar nu facem altceva decât

să ne agățăm de oameni și locuri

ca niște crabi de Kamchatka de

gura capcanei