coapsele
unei femei peste care treci limba ușor
și ele
zvîcnesc
freamătă
apoi se
închid ca o scoică și limba-ți devine o perlă:
atît de
fierbinte e noaptea asta în care pătura se lipește de tine
ca un timbru
pe o carte poștală
ieși pe
balcon aprinzi o țigară vezi fumul cum se înalță
în rotocoale
de parcă ar vrea să fie primul fum de țigară
care ajunge
pe lună
nu poți să
nu te întrebi
dac-ar fi
fost o formă de viață
oare care-ar
fi fost primele cuvinte ale primului fum de țigară
după ce a
ajuns pe lună
în ștrand la
terasa căpraru greierii cîntă marșuri
în timp ce
nuntașii coboară din hatchbackuri închiriate
în depărtare
roțile unui tren toacă distanțe
de parcă-ar
fi niște copii ce desghioacă porumb
niște faruri
străpung întunericul
te întrebi
dacă și întunericul simte durere
așa cum simt
oamenii cînd sunt străpunși de ceva
în cameră
lucrurile parcă au devenit mai mari
ori poate
ca-n basme
ai căpătat
puteri să te micșorezi ca să auzi și să vezi totul:
tabloul
fratelui tău s-a îndreptat singur
hainele au încins
o partidă de poker pe dezbrăcate
cine pierde
se dezbracă pînă la om
patul
probează trupurile care-au trecut prin el
dulceața de
nuci nu vrea nici acum să știe de tine
după ce ai
mîncat din ea toate nucile
miezul
nopții devine-o femeie coaptă care știe ce vrea
de la viață
pui de cafea
pentru dimineață
clocotul
apei îți pare plînsul unui copil
căruia-i
cresc dinții de lapte
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu