vineri, noiembrie 12, 2010

Dr. E., political examiner


De cîteva zile mă holbez la lucrarea mea de licenţă. Peste ani de zile cred că aş putea s-o înrămez şi s-o scot la licitaţie ca pe o operă suprarealistă. La vremea respectivă capul meu era plin de seriale gen Profiler, Fritz şi alte asemenea. Visam şi eu ca oricare tembel că o să ajung să intru în mintea celor mai cunoscuţi criminali din România, să le întocmesc profilul psihologic. Pentru că, dacă ar fi să mă iau după licenţă, de profesie aş fi criminolog. I-am biruit pe Lombroso şi Pinatel, dar m-a biruit realitatea din penitenciarele româneşti. Şi realitatea Poliţiei Române, unde meseria asta e ca şi inexistentă. Aşa că m-am reorientat.

Ca jurnalist mă ocup şi de domeniul politic. Mă ocup dar nu-mi fac din asta un mod de existenţă. Fac lucrul ăsta pentru că nu are cine să-l facă. Îl fac mecanic pentru că prefer să-mi consum energia pe alte lucruri.  Am prins tot felul de campanii electorale, atit ca membru de partit aflat la putere, ulterior în opoziţie, cît şi ca jurnalist. Am prins tot felul de conferinţe judeţene cu tot felul de invitaţi de la centru sau de la extremităţi.
Dacă aş lua vrrodată premiul Emmy pentru înntreaga activitate, în primul rînd aş mulţumi reportofonului digital pe care l-am botezat Miluţă. Pentru că el înregistrează şi-mi lasă timp să mă amuz.

Ca om de ştiinţă ce sînt m-a fascinat întotdeauna acest organism viu numit organizaţie politică. Sau mă rog, partid. Are mii de picoare, întocmai ca un miriapod. Şi pentru că tot veni vorba de miriapode, situaţia celor doua partide mari din actuala opoziţie este exact ca-n bancul cu miriapodul care vrea să facă sex cu consoarta lui. Şi într-un final, sătul de insistenţe miriapodul o întreabă între care picioare e. Ceea ce nu este încă destul de clar e că deocamdată nici unul dintre cele două partide nu şi-a asumat rolul de consoartă. Încă.

Tot la acest organism numit partid mă mai frapează viteza de reacţie şi capacitatea de a-şi pune celule în mişcare. Iar acest lucru îl poţi constata la mitinguri şi proteste. Dar totul începe cu o conferinţă municipală sau judeţeană, cu invitaţi de la centru substituiţi în regine pentru care trudesc mii de albinuţe. Aici rezistenţa e direct proporţională cu capacitatea de a îngurgita ore de discursuri şi declaraţii politice. Ca jurnalist începi să apreciezi efectele terapeutice ale căscatului. Din cînd în cînd monotonia e întreruptă de cîte un exaltat, respectîndu-se astfel principiul conform căruia medicamentele compensate şi gratuite se eliberează doar în primele zile ale lunii.

Îmi aduc aminte de două conferinţe judeţene antologice. Prima conferinţă s-a desfăşurat într-o sîmbătă, la Piatra Neamţ. Miza era alegerea preşedintelui organiaţiei judeţene şi a vicepreşedinţilor. Regulile nescrise sînt mai clare decît discursurile. Dacă se spune că începe la ora 11, sigur va începe la ora 11.45. Dacă ţi se spune că ai mîncare asigurată sigur în momentul în care se serveşte masa liderul de la centru va susţine o conferinţă de presă. Dacă ţi se spune că ai transportul asigurat ar fi timpul să începi să crezi în teleportare. Cred că în sîmbăta respectivă mi-o fi tăiat calea vreo pisică neagră. Exact în momentul în care s-a făcut pauza de prînz preşedintele partidului ne-a invitat la conferinţa de presă. Normal, că nu numai cu pîine trăieşte omul ci şi cu cuvîntul care vine de la Domnul. Domnul preşedinte. Aici organismul de care tot vorbesc face dovada ferocităţii sale. Mii de tentacule cuprind mesele şi devorează totul pînă la ultimul oscior. Pînă la ultimul dop de apă plată. Iar tu şchiopătînd te întorci de de la conferinţa de presă gîndindu-te că o gură în minus înseamnă o pîine în plus.
Cealaltă conferinţă judeţeană s-a desfăşurat într-o vineri dup-amiază. Ca un partid de opoziţie care se respectă fiecare a venit cu bocceluţa cu brînză şi ceapă de acasă. Puţinele sticle de apă erau numai pentru membri. În schimb pe hol tinerii din partid vindeau nişte iconiţe cu un leu, pentru a sprijini un copil bolnav de cancer. O colegă de breaslă care pînă atunci coelcţionase tot felul de materiale electorale în speranţa unei cît mai riguroase documentări se arăta revoltată de faptul că trebuie să plătească. Pînă i s-a explicat diferenţa dintre un material electoral şi un material caritabil. Inevitabil toate conferinţele se sfîrşesc între patu ochi. Lighionul şef îşi aduce aminte de tine. Vezi cum faci, dar să iasă bine. O mie de ţechini primeşti? O, paşă, cît de darnic eşti...

Niciun comentariu: