cînd eram foarte mic îl iubeam mult pe dumnezeu. în fiecare seară mă spălam în lighean apoi mă dădeam prin păr cu apă cu zahăr. bunică-mea îmi zicea că mama nu lăsase decît bani pentru pîine. nu şi pentru gel de păr. şi oricum apa cu zahăr era bună şi la inimă şi la păr.
în biserică fiecare îşi avea locul lui. bătrînii se uitau urît dacă cumva le luai locul. acolo îşi lăsau batistele de pus sub genunchi rozariile şi cărţile cu cîntece. nu ştiam toate rugăciunile dar voiam ca ăia mari să mă vadă că ştiu. mă uitam la buzele lor şi-i imitam mîndru nevoie mare. îl iubeam aşa mult pe dumnezeu că într-o seară m-am dus să mă împărtăşesc fără să fi primit prima sfîntă împărtăşanie. voiam doar să văd ce gust are dumnezeu.
mi-am împreunat frumos mîinile şi m-am aşezat la coadă. cînd a venit rîndul meu preotul s-a uitat la mine cu îndoială. a zis cu jumătate de gură trupul lui cristos. eu am răspuns amin şi am pus limba pe hostie. în timp ce mă întorceam în bancă hostia mi se lipise de cerul gurii. încercam să o dezlipesc cu limba dar îmi era frică.
mă gîndeam că poate acolo trebuie să fie locul lui dumnezeu. în cerul gurii. adică mi se părea logic.
a doua zi a vuit tot satul. nu se mai auzise copil care să se fi împărtăşit fără să facă pregătirea pentru prima sfîntă împărtăşanie.
ai mei s-au dus la preot şi s-au rugat vreo lună pentru iertarea mea.
de atunci nu mai imit pe ăia mari. în biserică acum tac.
*
toţi mă ştiu ca pe un om care învaţă foarte greu.dar după ce învăţam un lucru nu mă mai săturam de el. cînd am mers prima oară desculţ prin sat stăteam mai mult în vîrful picioarelor. la cîmp era şi mai rău dacă nimereai în timpul cositului. pentru toate exista cîte o tehnică. îmi spuneau: bă dacă vrei să mergi pe uliţă pune naibii toată talpa. fără frică. dacă mergi la cîmp pune talpa în aşa fel încît să apleci înainte iarba cosită.
cel mai cumplit a fost să învăţ să dansez. duminica în curtea grădiniţei parca un camion mare iar în remorca o formaţie. stăteam lipit de gard şi mă holbam la alţii care dansau şi chiuiau cînd solistul răguşit mai avea timp pentru încă o mona mea nu ştiu doamne ce-i cu ea. vreo patru ani s-au chinuit fetele să mă înveţe blues forţat. şi au reuşit în cele din urmă.
ce n-au reuşit nici pînă acum a fost să mă înveţe să dansez populară. îmi spuneau tot timpul: tu ce crezi că o să dansezi la nunta ta?
dacă aş fi mucalit aş spune că eşecurile mari se datorează unor cauze mici. adică nu m-am însurat pentru că nu ştiu populară.
*
sincer să fiu nu ştiu dacă toate astea s-au întîmplat în mine demult. sau astăzi. îmi îngheţase mîna pe reportofon dar eu îmi pipăiam cu limba cerul gurii. să văd dacă dumnezeu mai e acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu