viaţa ca o Prada

oraşul acesta nu are arest preventiv

suspecţii dau declaraţii la lumina unei lanterne

în aşteptarea probelor ei sărbătoresc vasilopita

cel mai bătrîn se crede vasile cel mare

îi dă comisarului şef cinci cătuşe de orz

ceilalţi caută prin castronul de tablă

un bănuţ norocos

uneori ceea ce pare lichid seminal

se dovedeşte a fi doar algocalmin uscat pe o pătură

încrederea-n oameni devine codul de procedură pînă la proba contrară

lombrosso şi pinatel se bat cap în cap

nu se pot pune de-acord

a respira e un mod de a fi

sau o mărturisire completă

aici oamenii sunt case conspirative

de aia umblăm toţi buimaci

ne plîngem că avem multe de dat

dar prea puţini să primească

organizăm baluri de caritate o dată pe lună

strîngem fonduri pentru statui case memoriale

în felul ăsta ne batem cu pumnul în piept că nu uităm

şi-avem dreptul să scoatem ochii celor ce nu-şi vor mai aduce aminte de noi

cumpărăm rechizite pentru copii nevoiaşi

sperăm ca primul cuvînt pe care-l vor scrie să fie numele nostru

dar nu să-l scrie oricum ci cu mujascule

în aşa fel încît să se vadă din spaţiu

iar dacă acolo există vreo formă de dumnezeu să se ştie că

venim în pace

cînd nu conducem ultimul model de vauxhall

donăm organe ne credem fraţii grimm scriem basme moderne

împieliţatul de slujitor s-a poticnit şi-a dat peste mîna în care eva ţinea mărul

uite-aşa în sufragerie în loc de carpete cu răpirea de serai

avem plasme pe care rulează 3d

întoarcerea-n  rai

şi dacă noi n-om fi murit între timp

trăim fericiţi pînă-n zilele noastre

e una din zilele alea cretine în care stai şi aştepţi să treacă timpul

ca un copil pe care bunica-l trimite la liturghia de seară

şi-n timp ce preotul citeşte toţi răposaţii pentru care se face prohodul

copilul se-ntreabă dacă era aşa puternic de ce cristos n-a lăsat un singur testament

ca-n familia guldenburg

e una din zilele alea în care inima ţi se strînge în piept ca un liliac obosit

eşti conştient orice om care pleacă e un animal crescut într-o rezervaţie

iar acum a venit vremea să se alăture haitei

în lipsa lui nu-ţi doreşti altceva decît cenuşă vulcanică

să te pietrifice în aşa fel încît geologii să se întrebe pe cine strîngeai la piept

să fii expus apoi într-un muzeu de artă contemporană celor ce te privesc ghidul să le explice

că eşti un turist rătăcit pe un aeroport din bangkok

în cele din urmă să crezi că lumea o maternitate gigant premiată de unicef

pentru că femeile alăptează pe tocuri în timp ce prezintă

nou-născuţi haute-couture