marți, ianuarie 07, 2014

Mînca-mi-ai şomajul!(romanul unui jurnalist miop)



În ultima perioadă am constatat, tot mai amar, cît de uşor este să faci jurnalism apărat de căldura unei redacţii. Mergi la o conferinţă de presă - te-ai scos. Notele informative de la poliţie, ISU şi ambulanţă sunt o constantă zilnică. O constantă care ne rupe complet de realitate. La fel ca şi statisticile furnizate de ANAF, AJOFM sau alte instituţii.
De o bună bucată de vreme, mai în toată presa se găsesc titluri de genul Şomerii ne-au costat milioane de lei, Şomajul a înghiţit miliarde de la bugetul de stat. Şi tot aşa.
În(cerc) să rămîn obiectiv. Există destui pierde-vară care se lăfăie pe banii statului, făcînd din statutul de ajutor social un titlu de glorie. Există destui analfabeţi care nu au luat bacalaureatul şi visează italieneşte sau englezeşte, iar pînă atunci sparg o bilă cu 250 de lei pe lună. Orice medalie are un revers.
A fost extrem de greu să mă cobor de pe piedestalul pe care mi l-am construit cu peste opt ani cotizaţi la ajutorul de şomaj. Să bat pe la uşile primăriei. Sau să am de-a face cu nesimţirea medicului meu de familie care nu m-a consultat în viaţa lui nici măcar o dată, ca să-şi merite banii pe care-i încasează. Per capita. Auzi tu, per capita, de parcă aş fi un exemplar ce trebuie să-şi poartă mîndru crotalul. Iar cînd îi ceri chitanţă pentru cei 10 lei pe care îi dai pentru adeverinţa că eşti apt să stai degeaba, îţi spune că ţi-a făcut un bine. Că dacă vrei chitanţă trebuie să dai 15 lei.
Revin. I-aş întreba cei cu titluri pompoase cît au înghiţit şomerii. Ori dacă le-ar arde de mestecat în momentul în care s-ar trezi în şomaj. Pentru că se poate întîmpla oricui. Nimeni nu e de neînlocuit. Economic vorbind, nu sîntem decît o categorie socială care produce găuri în buget.

*

În dimineaţa de Bobotează m-am trezit meticulos ca un mentalist. Mi-am zis că toată lumea se buluceşte la promoţiile de aghiazmă gratuite îmbuteliate de AF  B.O.R(sec)(cu certificat de garanţie că te vindecă şi de ultimul strop de evlavie), astfel că e numai bună ziua de vizat carnetul de şomaj. Se pare că vizionarea filmelor poliţiste în care apare cîte un mentalist a dat roade, pentru că pe holul agenţiei pentru ocuparea forţelor de muncă erau doar vreo zece persoane. M-am aşezat cuminte la rînd. Ţineam carnetul de şomaj în mînă ca atunci cînd eram mic şi stăteam la coadă la magazinul din Favorit pentru raţia de zahăr. Miros de balegă, parfum ieftin, V33 şi motorină. În spatele meu un bărbat trecut bine de 40 de ani. A lucrat la IMR, apoi pe la Cărămidă, apoi în construcţii. Peste 20 de ani vechime în cîmpul muncii. Şomaj 250 de lei plus un spor pentru grupa de muncă. Că ultimul an  a avut pe cartea de muncă venitul minim pe economie. Îmi vine să cred că sunt născut cu stea în frunte. Opt ani şi cinci luni cotizaţi, studii superioare, ultimul an cu salariul mediu pe economie. Felicitări, sunteţi norocosul indemnizat cu 469 de lei timp de nouă luni. Tre să recunosc. Are şi statul ăsta o ironie specială de calculează şi la sfîrşit dă 69. Adică ne-o tragem unul altuia cu dragoste neţărmuită.
În sediul agenţiei un dute-vino continuu. Oameni dezorientaţi cu documente gălbejite. Femei spăşite de parcă le-a bătut bărbatul cu o seară înainte. Bărbaţi cu ochii ceţoşi ca fundul paharelor paharelor nespălate de la crîşma de cartier. Funcţionari care se strcoară făcînd grimase de parcă ar lucra într-o leprozerie. Doi analfabeţi care pozează cu smartfonul panoul pe care sînt afişate joburile în străinătate. Că deh, jobul e job şi locul de muncă e loc de muncă. Bă, zice unul, aici scrie că trebe minim studii liceiale. Ce ie aia? Uăi, rapăn, adică tre să ai bacul, vine răspunsul.
E rîndul meu să intru la viză. Steaua(mea din frunte) sus răsare/ca o gaură-n buget mai mare. Mă simt norocos. Funcţionarii mă întîmpină cu respect. Păi ziceţi şi voi scumpete de odor cu facultate la Cuza, fără taxe(nu la vreo universitate de prin scara blocului), ani de muncă prestaţi în folosul propriu, al comunităţii, al statului şi al binelui universal. Apoi sunt rugat să completez o fişă de evaluare. De felul meu sînt săritor şi ştiu că una din obligaţiile lor este consilierea în vederea reintegrării în cîmpul muncii. Că în cîmpul electromagnetic al angajaţilor nu există pentru moment vreo deschidere. O domnişoară îmi spune: văd că aţi lucrat cam mult ca jurnalist. Altceva, ca de exmplu în domeniul juridic-pentru că tot aveţi studii, nu v-aţi gîndit?(Recunosc, singurul lucru la care m-am gîndit pentru moment e că domnişoara nu avea verighetă pe deget. Mi-am alungat repede gîndul din cap spunîndu-mi că domnişoara ori este electrician în timpul liber-iar electricienii nu poartă verighete din cauza riscului meseriei, ori că e implicată în cine ştie eu ce openmind relationship). Îi răspund, nu prea convins, că aş încerca. Păi avem ceva posturi de consilier juridic, dar sînt pe la nişte agenţii imobiliare şi case de pariuri cam dubioase, îmi spune. Zîmbesc complice şi-i răspund că ştiu exact despre ce e vorba, nu degeaba am lucrat în presă. V-aş recomanda nişte cursuri de reconversie profesională, dar ştiţi cum e, e început de an şi nu ştim ce ni se aprobă de la Bucureşti. Ce vi s-ar potrivi ar fi nişte cursuri de inspector resurse umane, dar alea sunt contra-cost. De data asta zîmbesc enigmatic. Păi orice reconversie către sine costă, îi răspund. Păi atunci zice, următoarea viză e pe 6. Perfect. Pe 6 ieşim din nou în oraş.





Niciun comentariu: