luni, ianuarie 06, 2014

Romanul unui jurnalist miop



Am parafrazat titlul lui Eliade pentru că nu vreau să spun nimic nou. În fond, deschisul ochilor ar trebui să fie un simplu gest repetitiv. Sau nu?
Am început, tot mai des, să asociez jurnaliştii din provincie, indiferent că presa e scrisă sau televizată, cu nişte pacienţi puşi pe lista de aşteptare pentru un transplant ori un dispozitiv medical. Şi cum listele se întocmesc la început de an, este evident că de ele depinde supravieţuirea pacienţilor. Aşa se face că jurnaliştii se aşază frumos încolonaţi la uşile primăriilor, deconcentratelor, „agreatelor”. Într-un fel e ca aceeaşi coadă de la direcţiile de asistenţă socială unde poposesc săracii cu maşini de lux ori cu taxiuri, subiect atît de îndrăgit în unele redacţii. Sau ca un calcul al punctajului pentru a avansa în lanţul trofic numit locuinţă ANL ori teren pentru tineri.
Diferenţa o reprezintă necesitatea. Şi medicaţia.
Este binecunoscut faptul că, în cele mai multe dintre cazuri, deconcentralele organizează, la începutul anului, licitaţii pentru achiziţionarea de prestări servicii publicitare. Din punctul meu de vedere – şi nu e un punct de vedere senzaţional – aceste licitaţii sunt ca un fel de petrecere cu lăutari. Uneori, data petrecerii nu e stabilită, aşa că ele se întîmplă ad-hoc. Iar cei rămaşi pe dinafară nu au altceva de făcut să-şi doinească jalea cu buza umflată. Alteori, invitaţiile, denumite şi cereri de ofertă, vin însoţite de un caiet de sarcini care-ţi impune, metaforic vorbind, obligaţia de merge la medicul legist pentru un certificat de virginitate. Că vorba aia, trebuie să dovedeşti că nu ai alte sarcini. De partid sau filantropice. Aşa începe febra asocierii între canalele media care se tem să nu rămînă fără cocoşei. Într-un final, nunta începe direct cu masa şi darul. Cum dansează partenerii media pe parcursul anului, asta nu mai e treaba socrului mare.

Niciun comentariu: