Am parafrazat
titlul lui Eliade pentru că nu vreau să spun nimic nou. În fond, deschisul
ochilor ar trebui să fie un simplu gest repetitiv. Sau nu?
Am început, tot
mai des, să asociez jurnaliştii din provincie, indiferent că presa e scrisă sau
televizată, cu nişte pacienţi puşi pe lista de aşteptare pentru un transplant
ori un dispozitiv medical. Şi cum listele se întocmesc la început de an, este
evident că de ele depinde supravieţuirea pacienţilor. Aşa se face că
jurnaliştii se aşază frumos încolonaţi la uşile primăriilor, deconcentratelor, „agreatelor”.
Într-un fel e ca aceeaşi coadă de la direcţiile de asistenţă socială unde poposesc
săracii cu maşini de lux ori cu taxiuri, subiect atît de îndrăgit în unele
redacţii. Sau ca un calcul al punctajului pentru a avansa în lanţul trofic
numit locuinţă ANL ori teren pentru tineri.
Diferenţa o
reprezintă necesitatea. Şi medicaţia.
Este binecunoscut
faptul că, în cele mai multe dintre cazuri, deconcentralele organizează, la
începutul anului, licitaţii pentru achiziţionarea de prestări servicii
publicitare. Din punctul meu de vedere – şi nu e un punct de vedere senzaţional
– aceste licitaţii sunt ca un fel de petrecere cu lăutari. Uneori, data
petrecerii nu e stabilită, aşa că ele se întîmplă ad-hoc. Iar cei rămaşi pe
dinafară nu au altceva de făcut să-şi doinească jalea cu buza umflată. Alteori,
invitaţiile, denumite şi cereri de ofertă, vin însoţite de un caiet de sarcini care-ţi
impune, metaforic vorbind, obligaţia de merge la medicul legist pentru un
certificat de virginitate. Că vorba aia, trebuie să dovedeşti că nu ai alte
sarcini. De partid sau filantropice. Aşa începe febra asocierii între canalele
media care se tem să nu rămînă fără cocoşei. Într-un final, nunta începe direct
cu masa şi darul. Cum dansează partenerii media pe parcursul anului, asta nu
mai e treaba socrului mare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu