există dimineţile în care mă trezesc
într-un stand up comedy
semnat umbilical brothers
buzele mele se mişcă
dar altcineva vorbeşte în locul meu
cireşul din faţa balconului rîcîie cu ţuruţurii în geam
mă roagă să-l las în casă
cam aşa cum mă rugam eu de tata
să nu mă lase pe scara blocului
atunci duc mîna la piept şi pieptul se transformă în solzi
atunci duc mîna la piept şi el se transformă într-o lutărie
care se surpă peste cei ce mi-au făcut rău
picioarele mele amestecă lutul şi paiele
în ţeasta cerului îmi voi face casă
oamenii nu mor doar trag obloanele cînd vor
să se regăsească
există dimineţile în care la trecerea de pietoni
un bătrîn mă întreabă dacă sînt din oraş
aş putea fi chiar splina acestui oraş
bătrînul s-a rătăcit
caută un fotograf care să-i multiplice nişte fotografii vechi
tataie tot înainte e un atelier agfa mileniu
agfa şi mai cum se miră bătrînul
traversează odată cu mine
şchioapătă ca un pursînge căruia îi lipseşte hipodromul
îl înghite oraşul
mă întreb uneori
dacă a ajuns vreodată la fotograf
există dimineţile în care din diploma mea de licenţă
se ridică un banksy şi-mi desenează brioşe mîini şi-o gură haioasă
atunci regret că nu am învăţat să fac animăluţe din baloane
să le împart copiilor
să se înalţe peste big ben peste burj el arab
să-i protejez astfel de orice creştere
mai există dimineţile în care pieptul meu e o cutiuţă muzicală
cînd o desfaci emilie simon se învîrte într-un singur picior
pămîntul se învîrte într-un singur picior
în jurul singurătăţii sale
atunci îmi doresc să fiu un pumn de seminţe
aruncat oamenilor
ca şi cum ar hrăni cineva porumbei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu