dumbrava minunată

nu voi mai vorbi de lucruri frumoase
niciodată n-am ştiut să le spun mi-a fost teamă
că în lipsa lor voi fi sărac lipit

prima dată când a murit mama
limba mi s-a umflat mi-a venit să urlu
am căutat o pădure cu lupi
le-am zis na-vă mă lupilor
din voi am plecat în voi mă întorc

în toiul nopţii zguduiam pieptul din fier forjat al bisericii
un preot buimac a zis o rugăciune a doua zi am plecat în oraş
am cumpărat toate creioanele colorate şi o ascuţitoare
am făcut suliţi înfipte în coasta lui dumnezeu
din ea curgea curcubeul

de tata s-au îngrijit călugării franciscani
l-au găsit într-o noapte pişat pe el într-o staţie de autobuz
a promis multe până-ntr-o zi când
şi-a dat foc la haine şi-a aruncat patul pe geam
de-atunci nimeni n-a mai vrut să audă de el

am revenit la viaţa obişnuită într-o duminică
am mers la cor ca de obicei la început hămăiam
lumea spunea dând din cap săracul şi-acu’ mai pătimeşte
mi-am dat drumul la voce cântam tare şi fals
din clopotniţă cineva mă privea cu îngăduinţă

bunica avea două clase eram primul născut băiat
şi învăţat pe deasupra ea îmi spunea că
nu-ţi trebuie multă carte să spui lucruri cu adevărat importante
aveţi grijă de mama a scris pe o fişă de diagnostic apoi am privit cum s-a stins
ca flacăra unei lumânări când deschizi uşa

de-atunci bunicului i s-a pus o ceaţă pe ochi
are o tăietură la deget se uită la ea tot speră să crească

*

când a murit sorin am crezut că iar face vreo glumă
stătea întins pe o masă avea nevoie de martori să-l recunoască
era verde-albăstriu brumat şi un zâmbet de parcă ar fi agăţat fete

la mijloc fusese cusut cu aţă groasă de parcă cineva s-ar fi temut
să nu-i fie moartea aşa de împrăştiată ca viaţa

în ziua aia ne-am dus pe la preoţi să cerem bani de coroană
cei care l-au cunoscut au dat din umeri
cei care nu l-au cunoscut au dat şi ei din umeri
am strâns ceva bani unul a zis dă-o dracului de coroană
spre seară l-am îngropat aşa cum trăise ultima oară
cu doze de tuborg şi marlboro roşu

am rămas cu un singur prieten
s-a făcut mecanic auto şi-a luat casă la ţară
ne-am întâlnit mai târziu a dus-o bine până-ntr-o noapte
când apa i-a luat tot nevasta şi un copil de-atunci umbla de nebun
făcea baraje le spunea oamenilor să nu mai plângă dacă nu vor
să-şi înece copiii

*

nici cu femeile n-am dus-o bine
unele voia bani altele numai sex
le-am dat de toate şi-am trăit liniştit

uneori mai muream
într-un autobuz capcană din tel aviv
într-un metrou din madrid
într-un râu de prin roma
celor surprinşi le-am dat cortegiul şi bocitoarele mele

să n-ai încredere în rudele mele vor doar
să par bun creştin pentru alţii şi să spună
că nu-şi explică de ce

ai să-nţelegi în şifonier e o cămaşă albastru marin
cămaşa mea norocoasă pe care-o purtam când căutam de lucru
în buzunar a rămas o poveste
despre un băiat şi câinele lui care-au plecat într-o zi
să culeagă vreascuri
şi-au ajuns într-o dumbravă aşa minunată încât n-au mai vrut
să se întoarcă acasă