blue american (the lizard king)

The movie will begin in five moments/ The mindless voice announced. Sperietură groaznică dimineaţă. Gresia din bucătărie s-a umflat din cauza frigului. Covorul a început să se mişte de parcă pe sub el ar fi mişunat o vietate necunoscută. Apoi gresia a pocnit ca burta unui înecat.Oraşul a îngheţat peste noapte. Feţe schimonosite şi blocuri ghemuite ca nişte oameni surprinşi făcându-şi nevoile prin bălării. Şi senzaţia că te priveşte un ochi uriaş, că o mână la fel de uriaşă îţi ghidează toate gesturile. Durere înfiorătoare în omoplaţi. Am dormit prost, foarte prost. Ioana ar zice că e timpul să-mi crească aripi. De cauciuc. Ştii tu, ca mânerele unui scaun cu rotile. Semiîntuneric. Păcănitul scurt al tastelor şi bâzâitul înfundat al calculatorului. Nimeni în preajmă. Go fix my head, create some wealth. Încă o zi de care stau atârnat ca de o bandă lipicioasă pentru prins muşte. Un chiştoc de ţigară şi o mie de lei. Atât. Şi o cafea în care torn absent zahăr. Atât de mult încât mi se străpezesc dinţii. Durerea aia nenorocită de omoplaţi îmi taie respiraţia. Să fie oare durerea pe care mi-am imaginat-o de-atâtea ori când nu voiam decât să am o boală incurabilă iar puţinul timp care mi-a mai rămas să mi-l petrec făcând sex şi îmbătându-mă? Nu e. Doar o durere nenorocită pentru măruntul fapt că am dormit strâmb. Durerile mari vin când eşti cineva important. All those unseated will await the next show. Mojito şi Blue Hawai. Apoi muzica aceea înfundată, fumul brumat de ţigară şi irizările cocktailurilor. Scoţi limba la mine ca un copil te bucuri că e albastră de la curacao. O moleşeală ciudată îţi pui capul pe umărul meu părul tău se încurcă cu părul meu limba urcă uşor pe claviculă spre carotidă în cele din urmă dinţii tăi se înfig în lobul urechii. Ieşim clătinându-ne frigul ne crispează unul într-altul. Ciudat. Oraşul ăsta are o mie de buzunare, noi stăm la fiecare colţ de stradă unde ni se aruncă o luminiţă. E oraşul celor bogaţi, celor cu lumini multe, undeva o scenă te urci pe ea începi un dans irlandez tu spui că e pentru mine. Îmi scutur capul ca un urs care-a nimerit cu botul într-un muşuroi de furnici. Cea mai scurtă distanţă de la momentul A la momentul B e linia dreaptă. Poate ar fi adevărat dacă nu te ajung din urmă momente care fac din linia dreaptă o mulţime de linii frânte. Fiecare zi e o succesiune de antrenamente ordonate milităreşte. Trezirea, marş pe asfalt, camuflarea în birouri, târâş prin şanţuri, o masă cu strictul necesar de calorii, comunicare prin semne, lustruit arma, somn fără vise. Din când în când fruntaşii au parte de-o binevenită partidă de sex. Când vine vremea te-ngroapă îmbrăcat frumos la costum (de parcă pe lumea aialaltă te-ar aştepta şi mai multe curve) alături de calul tău credincios. The program for this evening is not new/ You've seen this entertainment through and through.Sună telefonul. Bunică-miu tuşeşte uscat. Nu-mi recunoaşte vocea, eu îl recunosc. Toţi suntem un fel de vite. Dimineaţa mergem în turme, rumegăm timpul, seara când trage clopotul ne îndreptăm spre case. Niciodată nu uităm drumul spre casă niciodată nu uităm cui aparţinem. Sunăm la uşă ori mugim în faţa porţii să ni se deschidă. Cât e ziua de lungă, bunică-miu stă în bucătărie pe un scaun. Se uită la poartă până ce se tocesc toate imaginile. Apoi citeşte ziare vechi. Îngroaşă cu pixul reportajele mele. Seara adoarme cu lumina aprinsă. Aşa mai ştie lumea din sat că acolo locuieşte cineva. Trebuie să fac duş. Mi-e lene. S-a dus şi ultimul chiştoc de ţigară. Ziua cînd se termină toate lucrurile importante e cea mai lungă. Oraşul şi-a revenit din paralizie. S-a luminat, lumina miroase a lapte fiert. În blocul meu s-a mutat o familie nouă. Îi aud pe scară cum îşi cară mobila sărăcăcioasă. Afară o căruţă cu nişte saltele pătate. Încearcă timizi să le acopere cu nişte zdrenţe, de după perdele zeci de ochi îi privesc şi ei simt lucrul ăsta. Fiecare fereastră e un ochi uriaş prin care ceilalţi te văd deformat. You've seen your birth your life and death/ you might recall all of the rest. Într-o zi voi avea maşină, cred că un Peugeot, şi voi spune lucruri importante. În altă zi voi locui într-o peşteră de unul singur, voi mânca peşte afumat şi voi salva lumea.Capul meu e un insectar în care arahnoidele ţes pânze peste tot. Nici un gând nu stă mai mult de o secundă şi nici eu nu ştiu cum să le fixez în bolduri.Un singur gând insectă am prins pe ziua de azi. Nu ştiu ce specie. Poate e o specie poate nu. Fără tine sângele meu putrezeşte. După cum vezi, e bine fixat, nu ştiu specia, oricum e ceva mare. Uneori lucrurile mărunte sunt mai grele decât lucrurile mari. Când te prăbuşeşti din cauza unor lucruri mari ştie toată lumea. Lucrurile mici le duci în spate, te târăşti alături de ceilalţi.Am făcut ordine prin şifonier şi am dat peste blugii mei de vară. Ştii tu, blugii ăia pe care i-ai încercat să vezi dacă îţi vin. Îi pusesem în bagaj fără un scop anume, aşa sunt eu, când plec la drum iau haine să dau şi celorlaţi care nu au. I-ai purtat vreo două zile nu-ţi mai încăpeai în piele de bucurie, îţi admirai tot timpul fundul în faţa oglinzii. Spuneai că ar trebui să ne facem o famile chiar şi numai pentru faptul că te potriveşti perfect în mine. Îţi şi imaginai că eu îmi cumpăr haine iar tu le porţi prin casă imitându-mă câteodată. Did you have a good world when you died? /Enough to base a movie on?. Păcănitul scurt al tastelor. Limba albastră de la curacao. Flash. O zi în care nu se întâmplă nimic. Nici în mine nici în afară. Nu te-am înţeles atunci când ţi-ai adunat toate disperările şi mi-ai zis să te fut ca şi cum sângele meu te-ar fi salvat de leucemie. Ca şi cum ai fi fost ultima. Asta am şi făcut, mi-am şers sudoarea am continuat până ne-am prăbuşit pe covor ca doi roboţei cam ciudaţi cu alkaline era pe sfârşite. Şi nişte copii invizibil ne dezmembrau de ciudă că nu mai funcţionăm cum trebuie. Păcănitul scurt al tastelor ca nişte bătăi tot mai rare de inimă asistată. Acum înţelegi de ce nu-mi pasă. Scriu. Un fel de bypass absolut. necesar