joi, februarie 08, 2007

blue american (re-capitulare)-anathomy for a dizaster

8 februarie

Azi e o zi kamikadze. Fiecare ar trebui să-şi facă rost de o zi kamikadze. În care să-i provoci pe toţi să nu mai existe. O zi în care să te aşezi pe marginea patului şi să aştepţi. Nu contează ce, doar aşteptarea e importantă. Eu aştept să facă linişte vocile din capul meu.

Frig, foarte frig. Fumez şi tremur necontrolat. Dimineaţa e un câmp de vânătoare îngheţat pe care aleargă câini cu oameni-iepuri în gură. Semiîntuneric. Blue american. O senzaţie stranie de oraş părăsit în care caut morţii prin buzunare. Nu-mi dau seama dacă am ochii întredeschişi ori dacă astăzi raţia de lumină s-a redus la jumătate.And i say thank you mum. Hy mum.

Exerciţiu de imaginaţie: astăzi sunt Hitler. Orice om e un fel de Hitler, altfel n-ar putea să-şi vadă de viaţă.
Aşadar sunt Hitler, conduc un popor de celule şi alveole. Vine momentul în care mă pregătesc de noi invazii. Bineînţeles rasa mea trebuie să fie pură. Fiecare zi e o Moscovă necucerită. Există momente în viaţă când nimic nu merge bine, bastarzi ai memoriei sau pur şi simplu lucruri făcute să arunci vina pentru prăbuşirile tale. Le pun stea galbenă, nopţile albe devin nopţi de cristal în care încep epurările. Jumătate din momente le spânzur pe străzi virtuale, arunc cu pietre în ele, siluiesc femeile acelor clipe. Restul momentelor le înghesui ca pe nişte vite şi le trimit în lagăre de exterminare. În urma lor pun gândurile să scoată dinţii de aur de pe dantura trecutului. Uneori când ninge, ninge cu cenuşa unor trări, alte trăiri se uită cu groază îşi strâng copiii la piept apoi se întreabă când le va veni rândul.
Şi totuşi, există o Moscovă, o zi hotărâtă să reziste asediului.

7 februarie

N-ai înţeles nici acum că tocmai lucrurile nespuse ne fac ceea ce suntem. Şi ce-ar fi trebuit să spun?
Că sunt tot mai conştient de faptul că ne auzim tot mai rar şi că în cele din urmă vom sfârşi într-o rutină compulsivă în două lumi separate şi totuşi identice? Că n-am fost decât omul potrivit la locul potrivit, un fel de dirty harry care să-ţi rezolve rapid morţile pe care le-ai fi clasat cu autor necunoscut?

I realy need more coffe.

Patetic până acum, nu? Trebuie să înţelegi că am ajuns la momentul în care nu-mi pasă.
Ascult în neştire Blue american şi nu-mi pasă. Mi-aş dori să fiu beat, atât de beat încât toată lumea să se învârtă cum am văzut în ring of fire şi eu să mă grăbesc să scot lumea din priză. Apoi să vomit pe covor. Iar dimineaţa, uşurat, s-o iau de la capăt. Altfel.

Pregătire la cor. Sunt tenor 1 şi încă un tenor al dracului de bun. Îmi place să cânt. Mai ales piesele bizantine au o armonie care-ţi face pielea să se încreţească de emoţie. De fapt, orice armonie firească stârneşte emoţie. Nu numai cântată. Am văzut la altiste o femeie cam de vârsta mea şi cât mine de înaltă. Nu şti prea multe despre ea, nici măcar cum o cheamă. Ştiu doar că e profesoară de engleză. Mă întreb dacă ar putea fi soţia mea.

6 februarie

Mi-e dor de tine. Cuvintele au rămas suspendate de telefon ca nişte curve aşteptându-şi clienţii.
Puţin ameţit, dar lucid. Azi-noapte am adormit cu televizorul deschis. Maică-mea a intrat în cameră a bombănit ceva de factura la curent apoi l-a stins. Nu e prima oară. În mod cert nici ultima. And i say thank’s for all the mommy things she’s done.

Prevăd o zi proastă. Ca nişte ţâţe sterpe de care oamenii sug din obişnuinţă scâncind după laptele vieţii.

Pe seară nişte cunoscuţi dau o petrecere. Merg şi eu mai mult mecanic, mai mult să consum raţia zilnică de combustibil. Petrecerea se ţine într-o baracă de lemn din care răzbat nişte chiote şi muzică. Un fel de sicriu în care toţi dansează pe trupuri invizibile.
Stau afară, fumez zgribulit, nu cunosc mai pe nimeni. Băeţii ies şi ei la fumat mă roagă să le spun bancuri mă întreabă dacă vreau ceva de băut. Apar vreo două fete dispar în sicriu în urma lor unul zice că s-au făcut tare bune de pulă. Zâmbesc de complezenţă să nu par ciudat. Brusc mi-e poftă să fac duş cu tine. Să te lipesc de faianţa udă, să-ţi aud sânii pocnind în apă, să-mi înfig unghiile în fese iar piele ta să aibă aromă atât de puternică încât să o muşc iar gustul tău să-mi săgeteze maxilarele de atâta plăcere.
Ce-aş fute-o şi pe asta, mă trezeşte un prieten. Strivesc excitat ţigara de scândurile sicriului. Din el răzbat chiote.

Niciun comentariu: