blue american (fibrilaţie)

7 februarie

Want to be a hero in bed? Alerta job. UK Notice lotery.
Cam atât despre mailurile de dimineaţa. Rahat. O altă dimineaţă de rahat. Telefonul sună: am întârziat cu patru zile plata la rată.

Hm, e greu să rezist tentaţiei de a nu mai scrie. E singurul mod de a-mi ţine de urât. De a da impresia că eu chiar vorbesc cu cineva, nu de unul singur. Scrisul se verticalizează împotriva tăcerii. Dacă n-aş scrie, probabil gândurile s-ar aduna în cap până ce creierul ar plesni ca un balon pe care îl înţepi cu acul.

Pauză de cafea.

Mă simt puţin mândru. Adevărul e că mi-a plăcut ce-am scris zilele trecute, mai ales fraza cu fututul până la epuizare. De ce dracu căutăm tot felul de metafore numai să nu spunem ceea ce simţim? Acuma trebuie să scot ceva şi mai bun. Vorba aia: nobless oblije. Cum naiba se scrie şi asta? Mi s-a acrit să tot fac pe poetul şi-am uitat cine sunt. Un debitor nenorocit care a întârziat patru zile plata la rată.

Cam atât pe ziua de azi. Azi e o zi moartă. Aştept legistul să confirme dacă s-a născut viabilă ori dacă e un avorton abandonat cu tot cu placentă într-o pubelă.

8 februarie

Blue american. Again. Obsedant. Iar n-ai dat nici un semn de viaţă, iar m-am învârtit jumătate de oră prin casă încercând să aflu ce dată e. I wrote this novel just for you. That’s why it’s vulgar, that’s why it’s blue. Habar n-ai cum e să-ţi petreci timpul aşteptând semne.
Ieri am dat peste brăţara cu boabe de lemn. Presupun că o mai ţii minte, nu? Erai la pământ atunci şi-am intrat amândoi într-o mănăstire. Erai aşa de fericită încât ai luat două brăţări şi-ai zis că ele ne leagă, că vom fi soţ şi soţie. Tot ce însemn eu a rămas blocat pe strada aia plină de vânzători care îmbiau turiştii, iar tu îmi arătai haine pentru copii. Ne-am revăzut, eu purtam brăţara, tu mi-ai zis că nu se asortează cu hainele pe care le îmbraci la muncă. Nu mă supăr, am învăţat să mă asortez cu stările prin care treci. Oricât de tare te-aş pătrunde, oricât de sacadat mi-ai spune fute-mă, bagă-mi-o în suflet, tot un cretin de amant o să rămân. Aşa că să nu întrebi de ce cu două zile înainte să pleci am băut vin, baccardi, două shot-uri de tequila, mojito, kamikadze plus două beri. Am vrut să uit. Doar ţie ţi se pare firesc. Sunt micul tău secret, prietenul tău imaginar, inorogul pe care şi-l doresc fetiţele când sunt mici, lumea ta unde toţi oamenii sunt buni. And i say thank you i don’t care for myself.

I need more cofee.

Nu mă lua în seamă, numai că nu prea ştiu ce să fac fără tine. Ştii reportajul ăla Deadliest catch?
Cam aşa mă simt. Un marinar surprins de furtună în strâmtoarea Bering. Tangajul mă face să vărs cuvinte nepotrivite.

9 februarie

Imperativ. Trebuie să nu mai scriu. Trebuie să renunţ. De ce dracu trebuie să mă vadă toţi când mă dezbrac? Îţi spun eu. Că mi se rupe de toate formele de exprimare. Oricât aş încerca tot n-am să găsesc ceva important de spus. Lumea e un microscop uriaş prin care se uită câte un dumnezeu necunoscut. Din când în când ne mai înţeapă cu acul să ne testeze reacţiile după care îşi notează în foaia de observaţie: acest exemplar dovedeşte toleranţă deosebită la pierderi. Those motherfuckers got it wrong.

Blue american. Mă vindec.

Astăzi vecinul de deasupra a tăiat cu bomfaierul acperişul de la balconul meu. I-am tras un dumnezeu în gând, pur şi simplu n-am chef de scandal. Nu azi. Când îşi mai întinde rufele la uscat pe sârmă am să le stropesc cu benzină şi-o să le dau foc.

Pentru cei care mă mai apelează pe mess: nici mie nu-mi plac unele decizii ale unor editori. Punct pe acest subiect.

10 februarie

Prietenii mei pleacă la Vatra Dornei. Nici acum n-am plătit rata. Vreau să mă îmbăt cu prietenul meu televizorul.
Sunt unele momente în care crezi că viaţa îţi merge bine. Probabil ar merge bine dacă n-ar fi momente în care fragmente dintr-o viaţă care nu ţi se pare a ta vin peste tine ca cenuşa unor deportaţi din Auschwitz. Mi se întâmplă des lucrul ăsta şi nu-mi vine să cred că eu am trăit toate lucrurile care se agaţă de mine. N-am făcut sex de un an. De ce? Pur şi simplu neputinţă când strângi sfârcurile cu poftă, muşti, apoi îţi dai seama ca buzele tale sunt buzele altuia, că degetele tale se suprapun peste degetele altuia, că te repeţi şi repeţi orice gest. De obicei asta se întâmplă când eşti de-ajuns de cretin să crezi că a face dragoste e ceva irepetabil.

Mi-e dor să trag de păr o femeie, să-i dau capul pe spate şi s-o privesc în ochi şi s-o lipesc de perete.