6.20. deschid ochii lucrurile mă lovesc în piept ca nişte berbeci de lemn în sternul cetăţii.
primul gând prima imagine. sau poate invers. te desfac uşor ca pe un baton energizant muşc atât cât trebuie să te simt pe vârful limbii trebuie să mă conserv ziua e lungă. restul gândurilor stau ca nişte plicuri pe care le desfac cu degetele ori cu un cuter. cuterul mă face să mă simt cineva important. orice lucru ascuţit mă face să simt.
6.20. fiecare ar trebui să aibă un timp axă în jurul căruia să graviteze aparent necontrolat.
6.20. justificări pentru neputinţă. unii se nasc doar pentru a confirma o întâmplare firească alţii se nasc deodată bărbaţi. toţi sunt dependenţi de-o femeie.
femeia e în sângele primit şi în laptele supt.
6.20. am rău de oameni. când ei se clatină mă aruncă dintr-o parte într-alta mă izbesc de toate lucrurile vomit. tangajul numit existenţă nu-mi face bine.
de cele mai multe ori fac pe nebunul. mă dezbrac şi alerg aşa gol puşcă pe toate străzile. sunt sincer. nu vreau să creadă oamenii că aş ascunde ceva. în fond împărţim acelaşi salon şi aceeaşi boală.
6.20. nu ies nicăieri. uşa se va închide în urma mea iar cancerul meu se va întinde. cancerul meu e uşa închisă.
6.20. să mă întorc acasă cu sacoşele pline copii să scotocească în ele. să facem poze o dată pe lună fără un motiv anume. să-mi ţin respiraţia o dată pe zi şi să mă întreb cât de adânc mă pot cufunda în braţele tale. zâmbesc. tu nu mai crezi eu aştept sevrajul. visez întoarceri.
6.20. fiecare ar trebui să aibă timp pentru toate. avem timp pentru toate.
6.20. stare nedefinită. undeva între încordare şi lâncezeală. nu ştiu. afară totul e uscat. oamenii se-agaţă de mers ca nişte ciorchini de stafide. e bine.
6.20. blocaj. mi se filtrează fiecare secundă. respir greu ameţesc. viaţa e un amplu proces de dializă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu